UPDATE Mureș: Avertizare prin RO-ALERT pentru populația din zona depozitelor cuprinse de incendiu
Update 16:22: Conform șefului intervenției de stingere a incendiului, generalu Călin Handrea de la ISU Horea Mureș, la fața locului erau depozitate aproximativ 30 de tone de îngrășăminte chimice (NPK) care ar fi putut produce o explozie puternică. Acesta a declarat ca aproximativ 15 tone de îngrășăminte au fost mutate în afare ariei de incendiu in timpul intervenției, în timp ce pompierii au ținut în permanență furtunele cu apă pe pereții boxei care depozita restul îngrășămintelor, pentru a le menține la o temperatură scăzută și pentru a evita astfel o explozie.
Știrea inițială:
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a anunţat, duminică, că a fost emis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT pentru locuitorii din Târgu Mureş din zona depozitelor care au fost cuprinse de un incendiu, pompierii solicitând sprijin şi din judeţele învecinate.
„Arderea se manifestă cu flacără deschisă şi degajări mari de fum pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 mp. Pentru protecţia populaţiei aflată în proximitatea zonei de manifestare, a fost emis mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT. Până la acest moment, de la nivelul ISU Mureş, au fost alocate şapte autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare, două ambulanţe SMURD. Totodată, în sprijin acţionează şi câte o autospecială de stingere de la ISU Cluj, ISU Sibiu, ISU Bistriţa-Năsăud şi ISU Harghita. La faţa locului sunt şi două autospeciale de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă”, a precizat ISU Mureş.
Incendiul a izbucnit, duminică la prânz, la un ansamblu de depozite de echipamente electrice, autoturisme şi îngrăşăminte chimice de pe Strada Mureşului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu