Mureş: Tarifele de acces la lacurile din Sovata, majorate din cauza preţurilor la energie / Lacul Ursu are cea mai mare concentraţie salină de pe planetă
Din cauza preţurilor ridicate la energie şi a creşterii costurilor cu forţa de muncă, tarifele de îmbăiere în lacurile termale din Ursu şi Aluniş din Sovata au fost majorate, a anunţat, vineri, directorul de operaţiuni al SC Balneoclimaterica SA, Andrei Rusu, informează Agerpres.
„Lucrările de renovare sunt finalizate, deja se încep cele de curăţenie şi dorim să deschidem ştrandul Lacul Ursu în 24 iunie. Ne bucurăm că lacul este bine, toate analizele apei au ieşit foarte bine (…) Lacul Aluniş, de astăzi, 27 mai, dacă vremea permite, poate primi clienţii. Anul trecut a fost închis din cauza pandemiei. În acest an, cum s-au terminat toate restricţiile, turismul în România credem că îşi va reveni ca în perioada de dinainte de 2020. Lacul Aluniş are o capacitate 800-1000 de persoane (…) Ultimele măriri la costurile cu energia, cu forţa de muncă, ne-au obligat să creştem un pic preţurile. Dacă înainte tariful era de 20 de lei pentru adulţi şi 15 lei pentru copii, acum este de 30 lei pentru adulţi şi 20 lei pentru copii. La Ursu tarifele au crescut de la 30 de lei la 40 de lei pentru adulţi şi de la 25 la 30 lei pentru copii. La Lacul Ursu, cam 3000 de oameni se schimbă într-o zi, iar la sfârşit de săptămână avem un plus de 10-20%”, a declarat Andrei Rusu.
Lacul Ursu din Staţiunea Balneoclimaterică Sovata, cel mai mare lac helioterm din lume, cu cea mai mare concentraţie salină de pe planetă, a împlinit, vineri, 147 de ani de la formarea sa, fiind singurul căruia i se cunoaşte cu exactitate anul, ziua, ora şi minutul formării.
Pe baza unor cercetări efectuate de istoricul Jozsa Andras s-a stabilit că Lacul Ursu s-a format în anul 1875, pe data de 27 mai, la ora 11,00, pe locul unei păşuni pe care curgeau două pârâiaşe, care dispăreau într-o gaură săpată în muntele de sare.
Potrivit istoricului, în urma unei ploi torenţiale, apele au antrenat fânul şi resturile vegetale de pe păşune şi au obturat gaura din muntele de sare.
Lacul Ursu din Sovata a fost declarat de Cartea Recordurilor ca fiind cel mai adânc lac helioterm din lume, măsurătorile arătând ca având o adâncime de 18 metri şi o suprafaţă desfăşurată de 4.200 de metri.
Acest lac şi zona din jurul său deţin încă trei recorduri mondiale: este lacul helioterm cel mai mare şi mai cald din lume, este singurul lac cu apă sărată din lume înconjurat de un munte de sare cu o vegetaţie bogată şi este singurul lac natural din lume a cărui dată de naştere se cunoaşte cu o precizie de un minut.
Lacul Ursu are cea mai mare concentraţie salină de pe planetă, are o temperatură de 29°C la suprafaţă şi poate ajunge chiar la 50°C la adâncimea de 1,5 metri şi este cel mai important dintre lacurile cu apă sărată existente în staţiunea Sovata – Aluniş, Roşu, Verde, Negru şi Mierlei – primind denumirea datorită formei sale, care seamănă cu o blană de urs desfăşurată.
Începând din 1928, în Sovata există baza de tratament de pe malul Lacului Ursu, care a fost primul stabiliment balnear realizat în această zonă, urmând apoi baza de tratament de la Lacul Negru, în 1933, iar în 1973 baza de tratament de la Hotelul Sovata, actualul Hotel Danubius Health Spa.
Sursa foto: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.