G4Media.ro

Musulmanii din România celebrează Sărbătoarea Sacrificiului – Kurban Bayram / Premierul Ciucă:…

sursa foto: Info Sud-Est

Musulmanii din România celebrează Sărbătoarea Sacrificiului – Kurban Bayram / Premierul Ciucă: Transmit credincioşilor musulmani din ţara noastră urări de pace, sănătate şi prosperitate

Premierul Nicolae Ciucă le transmite credincioşilor musulmani din România urări de pace, sănătate şi prosperitate, cu prilejul Sărbătorii Sacrificiului – Kurban Bayram.

„Musulmanii din România celebrează, începând de sâmbătă, 9 iulie, timp de patru zile, Kurban Bayram – Sărbătoarea Sacrificiului, unul dintre cele mai importante evenimente din religia islamică. Celebrarea publică a unor convingeri religioase este un semnal de pace, toleranţă şi armonie interetnică şi interculturală. Transmit credincioşilor musulmani din ţara noastră urări de pace, sănătate şi prosperitate, dorindu-le ca Sărbătoarea Sacrificiului – Kurban Bayram să le aducă lumină în sufletele şi inimile lor”, a precizat premierul, conform unui comunicat transmis de Biroul de presă al Guvernului.

Potrivit Adevărul.ro, Sărbătoarea Sacrificiului comemorează gestul de sacrificiu al Profetului Ibrahim (Avraam, pentru iudeo-creştini), cel care, pus să aleagă între dragostea faţă de unicul său fiu Ismael şi adoraţia lui Allah, optează pentru confirmarea devoţiunii faţă de divinitate.

Potrivit Coranului, pentru a-şi exprima credinţa necondiţionată şi supunerea faţă de Allah, Ibrahim se arată pregătit să-şi sacrifice fiul, pe Ismael, dar Creatorul, văzându-i determinarea şi neclintita credinţă, îl trimite pe Arhanghelul Gabriel cu un berbec pe altarul sacrificiului. Astfel, lama cuţitului taie gâtul animalului şi nu pe cel al copilului mult iubit, ziua aceasta fiind celebrată de lumea musulmană ca Sărbătoarea Sacrificiului.

Sărbătoarea durează patru zile, iar în prima zi, după slujba religioasă oficiată în lăcaşurile de cult, credincioşii musulmani sacrifică animale, doar o parte din carne fiind păstrată pentru casă, restul fiind împărţită în special persoanelor cu posibilităţi materiale reduse.

Ca şi cu prilejul Ramazan Bayram-ului, şi în acest caz se merge în vizite la rude şi prieteni şi se primesc vizite. Premergător Sărbătorii Sacrificiului, în lumea musulmană are loc pelerinajul la locurile sfinte, Mecca şi Medina (Regatul Arabiei Saudite), acesta fiind unul din cei cinci stâlpi ai Islamului. Pelerinajul, ce se desfăşoară după un ritual strict, reiterează drumul Profetului Muhammed (PbuH) la locurile sfinte ale religiei islamice, de la Mecca, Valea Mina, pe Muntele Arafat, Muzdalifa şi Medina, la care participă anual milioane de pelerini, dar şi puterea sacrificiului pentru credinţa în Creator, probată de Profetul Ibrahim.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. 👏🏻👏🏻👏🏻

  2. Muslimii nostri sunt rezonabili si patrioti, au luptat in razboaiele Ro, sunt de-ai nostri si tb sa-i sprijinim in toate privintele.
    Nu-s ca zabaucii aia finantati de pramatiile de sauditi, etc.
    Asa ca, sarbatori fericite sau cum s-o spune cu ocazia asta.

  3. Sarbatori fericite.
    Am avut doi colegi de facultate musulmani. Cand ajungeau cutiile cu baclavale era sarbatoare si pentru noi ceilalyti.