G4Media.ro

Nadal despre controversa din jurul lui Djokovic: S-a făcut un circ în…

Sursa Foto: Facebook / Rafael Nadal

Nadal despre controversa din jurul lui Djokovic: S-a făcut un circ în jurul poveştii / Justiţia a vorbit şi el are dreptul să participe la Australian Open 

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, nr. 6 mondial, a descris drept ”circ” controversa din jurul liderului mondial Novak Djokovic pe tema vaccinării contra Covid-19 şi a salutat decizia justiţiei australiene de a-i permite sârbului să joace la Australian Open (17-30 ianuarie), primul Grand Slam al anului, transmite EFE, citată de Agerpres.

Luni, judecătorul australian Anthony Kelly a respins anularea vizei jucătorului sârb şi a ordonat Guvernului australian să achite costurile legale şi să-l elibereze pe Djokovic, care rămâne astfel în cursa pentru câştigarea celui de-al 21-lea său Grand Slam.

”Mi se pare perfect că Djokovic poate participa. Mi se pare corect, justiţia trebuia să vorbească în acest caz şi eu sunt întotdeauna un apărător al justiţiei în toate cauzele. S-a făcut un circ în jurul poveştii, dar dincolo de asta pot fi de acord cu Djokovic, fără îndoială justiţia a vorbit şi el are dreptul să participe la Australian Open şi este cel mai corect lucru de făcut. Îi doresc tot norocul”, a declarat, luni, Nadal la radio Onda Cero.

Djokovic, deţinătorul recordului de titluri cucerite la Australia Open (nouă) şi campionul en titre, a fost reţinut pe aeroportul din Melbourne miercuri seara, iar viza sa de intrare, susţinută de o scutire medicală de la cerinţele de vaccinare impuse de autorităţile de la antipozi, a fost revocată.

Nadal, campion la Australian Open în 2009, a adăugat cu sinceritate că pentru el ar fi fost mai bine ca Djokovic să nu poată juca: ”La nivel personal, preferam mult să nu joace, dar în cele din urmă este o realitate că sportul este sport şi multe interese se mişcă în jurul lui. Totul este mai bine când cei mai buni pot juca”.

Campionul spaniol a apreciat că polemica din jurul deciziei lui Djokovic de a nu se vaccina şi refuzul guvernului australian de a-i permite intrarea în ţară a luat amploare mai ales pe reţelele de socializare: ”Reţelele de socializare au radicalizat lumea şi există libertatea de a spune ceea ce mai târziu faţă în faţă, în stradă, oamenii nu îţi spun. Fiecare este liber să ia propriile decizii şi asta are consecinţe proprii. Toată dezbaterea care se generează în jurul său este un circ, dar există un lucru care este clar, indiferent de cât de multe dezbateri s-ar genera, este că în lume sunt milioane de morţi din cauza acestui virus. Aceasta este într-adevăr o realitate”.

Sursa Foto: Facebook/ Rafael Nadal

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Guvernul a vrut să amâne decizia cu două zile , să nu poată participa.

  2. Sa nu plece cu banii din Australia, pt atacul lui la dictatura îndelung exersată. Nevaccinațul poate pune in pericol tot ecosistemul australian, pot dispărea cangurii, crocodilii de apă sărată și câinii Dingo.
    La meciurile lui primul rand de spectatori ar trebui ocupat de polițiști cu cătușele la vedere, pe care sa le fluture când servește Nole.
    Daca se califica în finala trebuie neapărat săltat de pe teren, la ordinul ministrului pt migrație și expulzat, banii confiscați!

  3. Cum s-a întors pacaliuciu’! Până acum câteva zile baga numai strâmbe, pentru distracția sclavetilor obedienți spălați pe creier.

    • nu se contrazice deloc cu ce a zis acum cateva zile. isi lasase loc de intors si atunci.

    • Da, n-am uitat.
      Nadal e un dopat ipocrit.

    • ca novak nu o fi dopat, loooooooooooool. no gluten, camera de recuperare izobarica, texte, e dopat de nu se poate.

    • Esti un habarnist trist. Sarantocule

    • Tartane nu te-ai aruncat inca de pe Vidraru, sclavete?

  4. Bravo Rafa! Perfect de acord! Decat sa comentam aiurea pe aici, mai bine iesim in strada.

  5. O mica si nesimnificativa remarca : tenisman-ul Nadal in costum seamana bine spre foarte bineeee cu Catalin. Drula.