G4Media.ro

Naguma anunță că va transmite luni 10 milioane de măști ministerului Sănătății…

sursa foto: Facebook/ Parlamentul European

Naguma anunță că va transmite luni 10 milioane de măști ministerului Sănătății destinate persoanelor vulnerabile/ Potrivit contractului, prima tranșă din cele peste 100 de milioane trebuia să fie de peste 13 milioane de măști

Compania Naguma Medical Supply SRL, câştigătoarea licitaţiei organizate de Ministerul Sănătăţii pentru cumpărarea măştilor sanitare destinate populaţiei din categoriile defavorizate, va transmite luni ministerului de resort o cantitate de 10 milioane din aceste măşti, se menţionează într-un comunicat remis de societatea comercială.

„În acest weekend, Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică, a deschis noi centre pentru primirea măştilor medicale. Naguma va continua să distribuie măştile pe parcursul săptămânii, 10 milioane fiind livrate chiar astăzi. Măştile achiziţionate vor fi distribuite gratuit de către minister unui număr de 2,3 milioane de români din categorii sociale defavorizate”, se precizează în comunicatul Naguma Medical Supply SRL remis luni Agerpres.

Potrivit contractului publicat de G4Media.ro, prima tranșă de 13.600.000 de măști trebuia adusă  două zile de la plata garanției de bună execuție. Omul de afaceri Michael Topolinski a anunțat că a plătit garanția vineri, după ce fusese somat de Ministerul Sănătății să respecte termenii contractului.

Contractul subsecvent fusese semnat pe data de 11 august iar garanția de bună execuție trebuia depusă în maxim cinci zile de la semnare, însă omul de afaceri Michael Topolinski a anunțat abia pe data de 21 august că  plătit-o, deci la 9 zile de la semnare.

Context

De la semnarea contractului dintre Ministerul Sănătății cu Naguma Medical Supply, deci din data de 25 iunie și până azi, măștile s-au ieftinit spectaculos. Naguma a câștigat licitația din iunie oferind statului român un preț de 0,64 RON pe mască. Dacă ar licita acum, statul ar obține jumătate de preț.

Pe data de 12 august, o lună jumate mai târziu de la mega-licitația pentru 100 de milioane de măști, Naguma a câștigat o licitație cu Institutul de Medicină Legală Mina Minovici, oferind un preț de 0, 36 pe mască. Naguma va livra IML 10.000 bucati la prețul de 18 RON cutia adica 0,36 masca, la jumătate față de de prețul oferit în urmă cu o lună jumate statului român.

Amenințările lui Orban cu rezilierea contractului

Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică, referindu-se la licitaţia pentru măştile destinate persoanelor vulnerabile, că va fi reziliat contractul dacă cei care au câştigat nu livrează luni produsele.

Şeful Executivului a explicat că licitaţia a fost contestată de trei firme, atât la CNSC, cât şi în instanţă, contestaţiile au fost respinse şi ulterior s-a trecut la semnarea contractului-cadru, apoi a celui subsecvent cu câştigătorul.

„Câştigătorul licitaţiei avea obligaţia ca, în termen de cinci zile, să depună scrisoare de garanţie, urmând să înceapă cele şapte zile de derulare a contractului. Suntem în situaţia în care câştigătorul licitaţiei nu a depus în termenul de cinci zile, crezând că beneficiază de clauza de remediere care este inclusă în contractul respectiv. Săptămâna următoare, Ministerul Sănătăţii va lua o decizie care e foarte clară – rezilierea contractului în cazul în care luni nu vin cu măştile cei care au câştigat licitaţia şi trecerea la firma de pe locul 2 pentru a livra măştile prevăzute în contract. (…) Am convingerea că Ministerul Sănătăţii va finaliza licitaţia şi măştile vor ajunge la persoanele vulnerabile pentru care am prevăzut banii respectivi şi i-am alocat din Fondul de rezervă al Guvernului”, a spus Orban, la finalul unei vizite de lucru în Gorj.

Parte a grupului InteRo, compania Naguma Medical Supply SRL a câştigat licitaţia organizată de Ministerul Sănătăţii pentru livrarea unui număr de 115 milioane de măşti tip 3 PLY, oferind cel mai mic preţ, respectiv 0,64 RON plus TVA, pentru măşti medicale cu certificat de garanţie şi calitate, potrivit comunicatului.

Începând din luna martie, Naguma Medical Supply SRL a furnizat României şi altor ţări din Uniunea Europeană peste 30 de milioane de măşti, se menţionează în comunicat.

Compania Naguma Medical Supply SRL aparţine familiei de investitori canadieni Topolinski, prezentă în România de peste 13 ani şi activând cu precădere în domeniul dezvoltărilor imobiliare, şi care îşi propune ca pe termen lung să transforme societatea comercială într-un furnizor de măşti şi alte echipamente individuale de protecţie pentru Europa de Est, conform comunicatului.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Na Guma mea Orbane, sa nu te plictisesti pana primesti mastile! Apoi da-le si la oameni, ca mai au mult de mestecat pana o sa le vada. Mai au de asteptat o luna, pana vin alegerile, ca sa stie prostimea de ce le-a primit!

  2. E luni, ziua e pe trecute dar nea Nelu Tataru nu a anuntat inca nimic cu privire la receptionarea primei transe de 10 milioane de masti de la teparul Topolinski !

    PS. Repet : Cu acest contract Orban si liberalii isi joaca victoria in alegerile parlamentare de anul acesta ! Ei poate ca inca nu isi dau seama de lucrul acesta ! :(((((