G4Media.ro

Nancy Pelosi a ajuns în Japonia, ultima etapă a turneului său asiatic

Sursa foto: Twitter / Nancy Pelosi

Nancy Pelosi a ajuns în Japonia, ultima etapă a turneului său asiatic

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, a ajuns joi în Japonia, ultima etapă a turneului său asiatic care a inclus o vizită rară în Taiwan, ceea ce a provocat indignarea Chinei, relatează France Presse, citată de Agerpres.

Potrivit reporterilor AFP din teren, avionul lui Nancy Pelosi a aterizat la baza aeriană din Yokota, o suburbie vestică a capitalei Tokyo, venind din Coreea de Sud.

Beijingul, care consideră insula Taiwan ca făcând parte din teritoriul său, a început exerciţii militare de o amploare fără precedent pentru a protesta faţă de vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA la Taipei, practic al treilea oficial ca importanţă în Statele Unite, după preşedinte şi vicepreşedinte.

În acelaşi timp, ministrul nipon al apărării, Nobuo Kishi, a declarat anterior că, pentru prima oară, rachete balistice chineze au căzut în zona economică exclusivă (ZEE) a Japoniei.

La anunţul acestor manevre chineze, Tokyo – un aliat apropiat al Washingtonului – şi-a exprimat ‘preocuparea’.

Nancy Pelosi, în vârstă de 82 de ani, care efectuează prima sa vizită în Japonia din 2015, urmează să se întâlnească cu premierul Fumio Kishida, potrivit postului public de televiziune nipon NHK.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...