Nane: „E foarte tristă viața în lumina reflectoarelor. Oamenii vor să-ți facă rău la modul real”. Interviu despre „Avram”, scandaluri și prețul succesului, înainte de Electric Castle

Când Nane lansează un album, toată scena de muzică urbană din România îl ascultă. E un eveniment, fanii îl devorează și colegii îl analizează. „Avram”, al cincilea album din carieră, pe lângă multe alte mixtape-uri, colaborări, EP-uri și diferite proiecte, a apărut pe piață după trei ani de muncă, perioadă în care hype-ul a crescut progresiv până în punctul în care părea că n-o să mai iasă. Din fericire, acum e pe toate platformele de streaming și are destule momente care au făcut așteptarea să merite.

Înainte să cânte pe scena Drip Factory de la Electric Castle, am stat de vorbă cu Nane despre noul material, scandalurile din scena de trap, cum l-a afectat experiența din spital, când a fost nevoit să se opereze din cauza unei tumori, și de ce succesul e mai greu de manevrat decât pare. 

Albumul „Avram” a fost în dezvoltare o perioadă lungă de timp. Ești mulțumit de cum a ieșit și de reacția oamenilor? 

Nane: Sunt foarte mulțumit de cum sună, e mai important decât orice. E un material la care am muncit mult. Fiecare album are perioada lui, cu întâmplările specifice din acea perioadă. Procesul e diferit tot timpul dar atenția pe care o primește fiecare proiect e egală. Trebuie să existe implicare maximă și multă dragoste. Ce fac pe un proiect nu pot face pe altul, nu mai sunt în starea de spirit în care am fost. Încerc să fiu cât mai atent la „craft-ul” meu și să dau ce e mai bun din mine. Fie că e „Avram”, un EP mai scurt sau orice material. 

Sincer să fiu, în ultimii doi ani nu mai sunt atent la reacțiile oamenilor. Adică, înțeleg ce înseamnă și ce ar trebui să reprezinte dar nu mă pot raporta la asta.  La vârsta pe care o am și cu anii pe care-i am în spate făcând muzică realizez că totul se rezumă la opinii personale. Iar cea mai importantă opinie personală legată de mine este a mea. 

Cum s-a schimbat scena de trap din România în ultimii ani? 

Mi se pare că e mai simplu să bubui cu bucățele de 20 de secunde decât cu piese reale. E mult mai simplu să devii viral făcând o chestie catchy de mărimea unui story decât ceva de calitate. E mai mult despre imagine, dacă ai hype-ul care trebuie și arăți într-un fel în care să te placă lumea nu ai nevoie de altceva pentru succes. Din fericire mai am și alte surse de venit, nu depind 100% de muzică. Sunt într-un punct din viață în care nu aștept să mi se întâmple nimic. Aștept să vină totul natural. Nu am o nevoie de atenție. 

În momentul de față, un procent major din trap și muzica urbană este deținut de corporație. E foarte greu pentru artiști să se ducă într-o direcție naturală și organică, chiar dacă, în continuare, casele de discuri încearcă să le vândă o imagine de artiști sinceri și independenți. 

Pe „Avram” găsim mai multe stiluri de muzică urbană. Ai făcut-o să te diferențiezi de alți trapperi de pe piață? 

Ai folosit un cuvânt în care nu cred. Eu nu sunt trapper și nu am fost niciodată. Poate doar din anumite puncte de vedere, chestii ce țin de un background real. Sau poate pentru că am fost asociat cu hype-ul din 2017-2019, când toată lumea vorbea doar despre trap și a devenit un trend, dar eu nu sunt trapper. Motivul pentru care ai sesizat aceste stiluri e pentru că fac muzică din 2006, când nici măcar nu exista trap-ul ca gen. Am îmbrățișat și trap-ul pentru că îmi place, dar motivul pentru care muzica mea sună altfel e stric pentru că ascult mai multă muzică decât o fac trapperii. Și dacă îmi permiți, nu cred că e un cuvânt real, cel puțin nu pentru România. 

Pentru că nu e o cultură care ne aparține. Încercăm să imităm lifestyle-ul și acțiunile oamenilor pe care-i admirăm pentru a obține reacții asemănătoare. La finalul zilei, ce-i al nostru din toată treaba asta? E pur și simplu o aliniere pe care o încercăm și noi. 

Un laitmotiv pe tot parcursul albumului e tema succesului. Cum te împaci cu el? 

Mi-am dat seama că dacă mă învârt în jurul acestui subiect o să ofer o perspectivă unică, pentru că oricum nu o face nimeni. E o chestie negativă, pe de o parte. În primă fază, pare bună atenția, dar vine la pachet cu oameni care vor să-ți facă rău la modul real. 

„Am succes”, de exemplu, e o piesă în care pare că m-aș flexa. O să-i dai play cu gândul că o să-mi spună ăsta cât de mișto e viața lui. De fapt, dacă sapi un pic mai adânc, o să vezi că atunci când spun că am succes nu încerc să mă laud. Încerc să-ți spun că nu e ușor să atingi și să menții succesul. Sau să-l manevrezi. 

Regreți succesul? 

Deloc, a fost alegerea mea. Sunt dispus să îndur lucrurile astea. Pentru mine în momentul în care mi se va părea că nu mai are sens o să dispar fără nici o explicație. Din punctul meu de vedere am făcut tot ce mi-am dorit în muzică. Când simt nevoia să scot ceva, scot, când nu, nu o s-o mai fac. 

Au apărut din ce în ce mai multe scandaluri în trap, din păcate, în contextul în care mulți se ajutau între ei la început. Acum își sar la gât. Crezi că certurile ajută scena sau îndepărtează publicul?  

Cred că ajută scena. Drept dovadă vedem că în generația nouă sunt și mai multe scandaluri. O folosesc ca pe o unealtă. Să se ducă și mai sus. Nu confirmă decât faptul că sunt probleme grave interumane și că există artiști în găști diferite, rivale. 

Cum te-a influențat operația și de perioada petrecută în spital în timp ce lucrai la „Avram”? Te-ai gândit să renunți la muzică? 

Sincer, cred că am lucrat la „LV Pattern” în perioada respectivă. Nu știu cât de mult a influențat operația albumul. Cred că inevitabil m-am gândit să renunț. Dar mai mult în timpul experienței decât după. Pentru că după experiență știi cum e, începe un proces de vindecare, începi să te simți mai bine, prinzi tupeu din nou. Pot să zic că în timpul experienței mi-a trecut prin cap. E o traumă fizică și emoțională care te zguduie, indiferent cât de puternic ești sau ce statut ai. Dacă treci printr-o chestie de genul ăsta îți schimbă perspectiva asupra unor lucruri, fără să vrei. Dar eu pot renunța oricând vreau eu cât timp nu mă împing alții s-o fac.  

Ce urmează după „Avram”? 

Nu o să zic nimic despre asta. Încheiem interviul în suspans.