G4Media.ro

Naşul TV şi Realitatea Plus, amendate cu câte 10.000 de lei pentru…

Naşul TV şi Realitatea Plus, amendate cu câte 10.000 de lei pentru modul de abordare a temelor legate de pandemie

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat, marţi, posturile Naşul TV şi Realitatea Plus cu amenzi de 10.000 de lei fiecare, în urma sesizărilor privind modul în care au fost abordate temele referitoare la pandemia de COVID-19.

Consiliul Naţional al Audiovizualului, întrunit în şedinţă publică, a continuat analizarea rapoartelor de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a sesizărilor privind modul în care au fost abordate temele referitoare la pandemia de COVID-19 în cadrul unor emisiuni transmise de posturi centrale de televiziune şi radio în luna octombrie 2021.

Constatând încălcarea dispoziţiilor art. 40 alin. (2), art. 66 şi ale art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, membrii Consiliului au decis să sancţioneze postul Naşul TV cu amendă de 10.000 de lei pentru ediţia din 22 octombrie 2021 a emisiunii „Să vorbim despre tine”.

În aceeaşi şedinţă, Consiliul Naţional al Audiovizualului a hotărât revocarea somaţiei publice aplicate postului Realitatea Plus în şedinţa publică din data de 3 februarie pentru emisiunea „Legile puterii” din 13 ianuarie. Ca urmare a reanalizării raportului de monitorizare, CNA a decis sancţionarea postului Realitatea Plus cu amendă de 10.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor art. 47 alin. (2) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual („Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări rasiste, antisemite sau xenofobe”).

Art. 40 (2) din Codul audiovizualului stipulează că: „În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt”.

Art. 64 – (1) din acelaşi document prevede că: „În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: (…) b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă”.

Conform Art. 66 din Codul audiovizualului, „În programele de ştiri şi dezbateri, informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparţialitatea şi echilibrul şi să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică”. (Sursa: Agerpres)

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Din ciclul „Mircea fa te ca lucrezi” au găsit nasul TV! Ne bântuie prenumele asta, de la Dinescu la Toma!

  2. Nici nu știu cum de o mizerie ca „Nașul TV” a fost aprobată pe post…