
Naționalismul tulbură apele în Macedonia de Nord: protest masiv împotriva guvernului care a încheiat acordul istoric cu Grecia
Zeci de mii de simpatizanţi ai opoziţiei naționaliste din Macedonia de Nord au manifestat sâmbătă la Skopie împotriva guvernului şi pentru a cere alegeri parlamentare anticipate, potrivit France Presse, citată de Agerpres. Protestul are loc pe fondul temerilor din occident că Rusia ar putea folosi tensiunile din Balcani pentru a destabiliza zona.
Reuniţi la apelul principalului partid de opoziţie, VMRO-DPMNE (dreapta naţionalistă), manifestanţii au fluturat drapeluri macedonene şi pancarte cu lozinci ostile guvernului dominat de SDSM (stânga).
VMRO-DPMNE doreşte alegeri anticipate practic de când guvernul a soluţionat, în 2018, o dispută cu Grecia care a împiedicat aderarea ţării la Uniunea Europeană. VMRO-DPMNE se opune acordului cu Grecia în baza căruia la numele ţării a fost adăugată menţiunea „de Nord”.
Skopje s-a confruntat ani de zile cu vetoul Greciei care i-a refuzat numele de Macedonia, de asemenea, numele provinciei ei de nord, văzând în acesta o uzurpare a moştenirii sale istorice.
Din noiembrie 2020, Bulgaria blochează aderarea Macedoniei de Nord la UE din cauza disputelor legate de limbă şi istorie.
Prezent la demonstraţie, preşedintele VMRO-DPMNE, Hristijan Mickoski, a acuzat guvernul că a „subminat nivelul de trai, educaţia, agricultura şi economia” ţării.
Hristijan Mickovski a denunţat şi politica guvernului în ceea ce priveşte disputa cu Bulgaria. (Foto: VMRO-DPMNE / Facebook)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii