Naţionaliştii din Polonia, apel pentru strângere de fonduri după ce au pierdut majoritatea subvenţiilor alocate de stat
Parlamentarii partidului naţionalist polonez Lege şi Justiţie (PiS) vor trebui de acum să contribuie la bugetul formaţiunii lor politice, care a fost privată de o mare parte din subvenţiile publice în urmă cu o zi, a anunţat vineri preşedintele său, Jaroslaw Kaczynski, care le-a cerut şi „patrioţilor” să facă donaţii, relatează AFP.
PiS a guvernat timp de opt ani, însă în octombrie anul trecut a pierdut puterea în favoarea actualei coaliţii pro-UE a premierului Donald Tusk. Cu toate acestea, rămâne cel mai mare partid din parlament.
Joi, Comisia Electorală Naţională (PKW), care este responsabilă de supravegherea întregului proces electoral, a decis să respingă raportul comitetului electoral al PiS, invocând nereguli financiare grave în timpul campaniei electorale.
Conform unor relatări media, PiS, care a reacţionat imediat spunând că decizia PKW este nedemocratică, va pierde până la 57 de milioane de zloţi (13,3 milioane de euro), adică cea mai mare parte a subvenţiilor sale de stat, transmite Agerpres.
În timpul unei conferinţe de presă de vineri, Jaroslaw Kaczynski a calificat decizia PKW drept „scandaloasă” şi le-a cerut „tuturor patrioţilor polonezi, tuturor celor care ne-au susţinut (…), să facă donaţii, chiar şi sume mici, chiar şi zece zloţi (2,3 euro), în contul nostru”.
El a declarat, de asemenea, că aleşii naţionali şi europarlamentarii PiS vor contribui în mod regulat la bugetul partidului începând din septembrie.
Potrivit lui Kaczynski, acest lucru va permite partidului să-şi continue activităţile şi să poată face campanie pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor.
„Vom lupta, dar avem nevoie de ajutorul oamenilor în acest moment, de un sprijin financiar”, a insistat el.
De asemenea, liderul PiS a acuzat încă o dată guvernul lui Donald Tusk că îşi asumă angajamente faţă de „şefii săi străini, în special germani”, şi că vrea să „introducă o dictatură reală”, un proiect care ar fi realizat, în opinia sa, în cazul victoriei unui candidat pro-UE la alegerile prezidenţiale.
Imediat după decizia Comisiei Electorale Naţionale de joi, PiS a anunţat că o va ataca în apel la Curtea Supremă.
Luna viitoare, PKW urmează să revizuiască raportul financiar general al PiS. În cazul în care comisia decide să îl respingă, partidul ar putea pierde toate subvenţiile publice pentru următorii trei ani.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank