Naționaliștii extremiști și guvernul de la Varșovia organizează două marșuri pe același traseu de ziua independenței Poloniei
La un secol de la recucerirea independenței de către Polonia, au loc la Varșovia, pe același traseu, două marșuri comemorative: al naționaliștilor extremiști, respectiv al guvernului, transmite Deutsche Welle.
Până la urmă naționaliștii au totuși dreptul de a ieși în stradă. Demonstrația programată pentru data de 11 noiembrie, Ziua Independenței Poloniei, poate avea loc în urma deciziei judecătorești pronunțate joi de un tribunal polonez. Aceasta după ce, recent, primarul liberal al Varșoviei, Hanna Gronkiewicz-Waltz, interzisese manifestația pentru a se evita sloganurile xenofobe de anul trecut.
„Istoria Poloniei, mai ales cea a Varșoviei, a suferit destul de pe urma naționalismului agresiv”, a argumentat Gronkiewicz-Waltz. Totuși organizatorii, între care Tabăra Națională Radicală, ONR, nu au cedat așa ușor și s-au adresat instanței. Judecătorii au decis că nu se pot trage concluzii din cele petrecute cu un an în urmă cu privire la participanții la demonstrația din acest an.
Manifestația guvernului ca alternativă
Președintele Andrzej Duda (foto) și partidul PiS, aflat la guvernare, se bucuraseră de interzicerea marșului extremist. Intenția primarului de a interzice demonstrația formațiunii radicale națioanaliste ar fi fost și pe placul guvernanților de la Varșovia, care încearcă deja de multă vreme să se impună drept alternativă la marșurile cu participare masivă ale ONR din ultimii opt ani. Dar fără succes. De aceea, președintele Andrzej Duda și premierul Mateusz Morawiecki au lansat un apel vizând participarea la o ceremonie de stat, dedicată împlinirii unui secol de la recucerirea indenpendenței de către Polonia.
Traseul ales de responsabilii politici este același folosit de ONR pentru marșurile lor din ultimii ani. Așa, PiS ar arăta lumii că se distanțează net de extremiștii tot mai bine organizați din ONR, marginalizându-i. Dar situația arată acum altfel și, potrivit deciziei judecătorești, vor avea loc două marșuri pe același traseu.
Moștenirea naționalistă
Cu o sută de ani în urmă, Polonia își recucerea independența, după ce de la finele secolului al XIX-lea nu avusese dreptul de a figura ca stat suveran pe harta Europei. Timp de 123 de ani, părți ale teritoriului polonez se aflaseră sub dominație prusacă, austriacă și rusă. Peisajul politic al țării cu un secol în urmă și în perioada interbelică era similar cu cel de azi. Între liberali și conservatori se purta un război ideologic de durată, iar în dreapta spectrului politic se formaseră mișcări naționaliste radicale.
Naționaliștii de astăzi continuă tradiția din perioada dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial în organizarea acestor marșuri comemorative. „Dumnezeu, onoarea și patria” este motto-ul din acest an, similar cu cel de anul trecut: „Îl vrem pe Dumnezeu”. În timpul marșului din 2017, naționaliștii au purtat pancarte cu simboluri naziste, între care și Crucea Celtică, folosită de neonaziști în locul Svasticii interzise și, totodată, cu apeluri de genul: „Doar Europa albă”, „Sânge pur” sau „Europa albă a națiunilor înfrățite”. Unul dintre discursuri a fost rosit cu acel prilej de Roberto Fiore, șeful extremei drepte italiene Forza Nuova.
Jocul politic duplicitar
Procuratura a analizat comportamentul participanților la marșul de anul trecut, răspândirea de „ideologii interzise” și „discursul instigator la ură cu substrat rasist, etnic și religios”, fără a fi ajuns, până acum, la nicio concluzie. Președintele Duda a acuzat în presă discursurile extremiste, cu care „nimeni în Polonia nu poate fi de acord”, adăugând însă că a fost vorba doar de o minoritate dintre demonstranți. Marea majoritate a manifestanților ar fi dat dovadă de patriotism, marcând, într-o atmosferă de sărbătoare, recucerirea independenței poloneze. Și guvernul a comentat evenimentele în termeni similari. Mulți critici au acuzat jocul duplicitar al guvernanților de la Varșovia, care, oficial, se distanțează de naționaliști, dar de fapt îi acceptă și protejează chiar.
Concurența ceremoniilor
Că marșul de stat concurează acum cu cel al naționaliștilor arată limpede că în tabăra conservatoare de dreapta tensiunile s-au acutizat. Extremiștii încearcă să se distanțeze de guvern și nu obosesc să repete că marșul pe care îl organizează deja din 2010 este o inițiativă cetățenească spontană, pornită „de jos”, spre deosebire de ceremonia de stat de acum, ordonată „de sus”.
„E bine ca marșul independenței să-și mențină caracterul său social, pentru că doar așa răspunde dorinței polonezilor și patrioților care vor să serbeze independența țării”, subliniază Robert Bakiewicz, șeful Asociației „Marșul independenței” și membru în prezidiul grupării ONR.
Mulți polonezi vor întâmpina însă dificultăți în a diferenția între cele două marșuri care se vor desfășura duminică la Varșovia. Ceremonia de stat va demara o oră mai târziu decât marșul naționalist, dar din același loc și urmând să parcurgă același traseu. E aproape sigur că cele două marșuri se vor contopi la un moment dat. Deloc spre bucuria naționaliștilor, care ar putea astfel să piardă monopolul asupra acestei manifestări comemorative în favoarea ceremoniei de stat.
(Foto: Facebook)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank