NATO acuză Rusia că invocă „exerciții militare” pentru a-și deghiza intenția de a ataca unele țări vecine
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a respins miercuri acuzaţiile că Alianţa Nord-Atlantică provoacă Moscova cu exerciţiile sale militare din Marea Neagră şi a afirmat în schimb că Rusia este cea care ivocă exerciţii militare pentru a-și deghiza atacurile asupra ţărilor vecine, relatează Agerpres, conform Reuters.
În contrast cu Rusia, NATO a respectat mereu reglementările internaţionale privind invitarea de observatori străini la exerciţiile sale, a declarat miercuri secretarul general al NATO la o conferinţă organizată de Reuters.
„Problema cu Rusia este că nu este transparentă, are o retorică foarte agresivă şi un bilanţ care arată ca s-a folosit şi în trecut de exerciţii militare pentru a deghiza acţiuni agresive împotriva vecinilor”, a spus Stoltenberg.
El a avertizat din nou Rusia împotriva folosirii forţei asupra Ucrainei şi a declarat pentru Reuters că Moscova ştie că va plăti un preţ mare prin sancţiuni şi alţi paşi din partea Occidentului pentru orice agresiune.
„Am transmis foarte clar că va exista un preţ ridicat şi sancţiunile sunt una dintre opţiuni. Cred că este destul de evident că Rusia ştie deja că va plăti un preţ foarte ridicat”, a mai spus Stoltenberg la conferinţa Reuters.
Cu acelaşi prilej, Jens Stoltenberg a declarat miercuri că Alianţa Nord-Atlantică cooperează strâns pentru a-i proteja pe aliaţi împotriva noilor rachete chineze şi ruseşti care pot atinge Europa şi America de Nord.
„Rusia, dar şi China, investesc acum puternic în sisteme cu capabilităţi nucleare care pot atinge toate ţările NATO. Este ceva ce trebuie să luăm foarte în serios”, a mai spus Stoltenberg, menţionând investiţiile ruseşti în rachete cu rază lungă de mare viteză, foarte manevrabile.
sursa foto: nato.int/ Jens Stoltenberg
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.