G4Media.ro

NATO își declară sprijinul pentru Polonia în criza de la granița belarusă,…

Sursa foto: Captură video – Twitter / Poland MOD

NATO își declară sprijinul pentru Polonia în criza de la granița belarusă, fără a întreprinde deocamdată vreun demers

NATO este pregătită să ofere sprijin Poloniei ”dacă se va dovedi a fi necesar”, dar guvernul de la Varşovia reuşeşte deocamdată să gestioneze afluxul de migranţi veniţi dinspre Belarus, a declarat joi secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, după o întâlnire cu preşedintele polonez Andrzej Duda, relatează Agerpres, conform AFP.

”Nu suntem supuşi unui atac şi nu ne confruntăm cu o ameninţare militară directă. Aşadar, nu există niciun motiv pentru a invoca articolul 4 din tratatul” Alianţei, a declarat Duda. Acest articol permite statelor membre ale NATO să ceară convocarea unei reuniuni a Consiliului Atlanticului de Nord asupra ”oricărei chestiuni care priveşte securitatea unei ţări membre”.

”Polonia a reuşit până în prezent să gestioneze problema fără implicarea directă a NATO”, a remarcat Stoltenberg. ”Urmărim evoluţia situaţiei şi suntem pregătiţi să oferim sprijinul necesar dacă Polonia îl va cere”, a adăugat el.

În acest timp, preşedintele polonez a criticat ”atacul civil” organizat la frontiera poloneză cu migranţi împinşi de militari belaruşi şi ”consolidarea dispozitivului militar rus în regiune”.

”Nu este nicio îndoială că aceste acţiuni diferite sunt coordonate şi NATO trebuie să-şi sporească vigilenţa, întrucât ea este responsabilă pentru securitatea aliaţilor”, a atras atenţia Andrzej Duda.

El a propus consolidarea temporară a prezenţei militare a NATO pe flancul estic prin ”desfăşurarea unor unităţi suplimentare şi consolidarea misiunilor de poliţie aeriană”.

”Rămânem vigilenţi”, i-a răspuns Jens Stoltenberg. ”Condamnăm acţiunea regimului Aleksandr Lukaşenko ce exploatează migranţii într-o manieră cinică şi inumană pentru a exercita o presiune împotriva ţărilor Alianţei şi suntem pregătiţi să le ajutăm”, a completat el.

Pe de altă parte, secretarul general al Alianţei a reînnoit oferta de dialog adresată Moscovei cu o reuniune a Consiliului NATO-Rusia pentru calmarea tensiunilor şi evitarea oricărui incident, în contextul consolidării prezenţei militare ruse la frontiera cu Ucraina. ”Dar Rusia nu a răspuns favorabil acestei oferte”, a deplâns Stoltenberg.

Sursa foto: Captură video – Twitter / Poland MOD

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Tarile democratice vor trece si de aceasta data peste o diversiune pusa la cale de statele autoritare, la fel cum s-a intamplat si datile trecute.

  2. In 39 Anglia lui Chamberlain și Franța își arătau sprijinul pentru Polonia fără sa întreprindă vreun demers.

  3. Dacă țările UE, NATO nu fac ceva concret să ajute Polonia și țările baltice în hărțuirea din est, nu vor da decât apă la moară pentru continuarea acestor practici. Din dorințe pur politicianiste, în afară de declarații plictisitoare nu fac nimic. Le tremură chiloții să trimită trupe pentru sprijin, temându-se de reacția unor radicali de stânga sau de ONG-uri inutile. Așa că se limitează la declarații fără substanță.
    Lumea occidentală are nevoie de lideri puternici, cu viziune, cu cojones, nu niște behăitori inutili!