G4Media.ro

NATO: Peste jumătate din ajutorul de securitate acordat în 2024 Ucrainei a…

Sursa foto: Wikimedia Commons / rheinmetall-defence.com

NATO: Peste jumătate din ajutorul de securitate acordat în 2024 Ucrainei a venit din Europa și Canada

Ţările membre NATO şi-au depăşit obiectivul şi au furnizat anul trecut Ucrainei asistenţă de securitate în valoare de peste 50 de miliarde de euro (51,60 miliarde de dolari), Europa şi Canada contribuind cu mai mult de jumătate din acest volum, a declarat marţi o purtătoare de cuvânt a Alianţei Nord-Atlantice, citată de Agerpres.

Administraţia preşedintelui american Donald Trump face presiuni asupra aliaţilor europeni din NATO, cerându-le să aloce mai mult pentru domeniul apărării şi să-şi asume un rol mai important în sprijinirea Ucrainei împotriva invaziei la scară largă a Rusiei, care durează de aproape trei ani.

Miniştrii apărării din cadrul NATO se vor reuni săptămâna aceasta la Bruxelles pentru un summit la care va participa şi noul secretar american al apărării, Pete Hegseth. Cheltuielile destinate apărării figurează printre principalele puncte de pe ordinea de zi.

La un summit desfăşurat anul trecut la Washington, liderii celor 32 de ţări membre ale NATO au promis Kievului o asistenţă de securitate de minimum 40 de miliarde de euro (41 de miliarde de dolari) „prin contribuţii proporţionale” şi „în cursul anului următor”.

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Mark Rutte, a comunicat acum aliaţilor că acest obiectiv a fost atins, transmite Agerpres.

Purtătoarea de cuvânt a Alianţei, Allison Hart, a declarat că Rutte „a confirmat acum că aliaţii au depăşit acest angajament, furnizând Ucrainei peste 50 de miliarde de euro asistenţă pentru securitate în 2024”.

„Peste jumătate din această sumă a venit de la aliaţii europeni şi Canada”, a adăugat ea, în timp ce restul asistenţei a provenit din SUA.

NATO nu a oferit detalii cu privire la metodologia utilizată pentru calcularea contribuţiilor, notează Reuters.

În acelaşi timp, responsabilii ucraineni şi-au îndemnat partenerii occidentali să ofere mai multă asistenţă şi într-un ritm mai rapid, subliniind că Ucraina are nevoie de o apărare antiaeriană mult mai sofisticată şi de mai multe muniţii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.