NATO pregăteşte noi instrumente pentru a stopa agresivitatea Rusiei: țările din flancul estic au nevoie de protecţie sporită
Summitul NATO din iulie va prezenta un nou răspuns la amenințările din partea Rusiei, scrie ziarul polonez Rzeczpospolita, citând surse din alianţă.
Noile măsuri ale NATO vor fi îndreptate în primul rând spre o mobilitate mai mare a armatei în Europa, care va fi însoțită de planul Uniunii Europene privind verificarea traseelor de comunicație ale UE din punctul de vedere al necesităților transportului militar, scrie Rador, care citează publicaţia poloneză. Al doilea element de întărire a posibilității de răspuns la o eventuală agresiune din partea Rusiei va fi îmbunătățirea modului de lansare a trupelor și echipamentelor de peste Atlantic. În sfârșit, al treilea element este un răspuns mai bun la pericolul atacurilor cibernetice, element folosit de Rusia în războiul hibrid. La summitul NATO va fi acceptată definitiv decizia pregătită anterior privind crearea de trei noi comandamente. Unul ar urma să se ocupe de transportul armatei peste Atlantic, al doilea de amplasarea trupelor mai departe spre Est, al treilea ar urma să aibă grijă de securitatea cibernetică.
Vineri s-au întâlnit la Bruxelles miniștrii afacerilor externe ai statelor Alianței. A reușit să vină, deși nu era prevăzut dinainte, noul secretar american de stat, Mike Pompeo. Direct de la depunerea jurământului în Senat s-a dus la baza militară St. Andrews, de unde a luat avionul spre Bruxelles. „Niciun alt ministru în istoria ultimilor ani nu a plecat într-o călătorie externă într-un timp așa de rapid” – a spus purtătorul lui de cuvânt. Era un semnal menit să arate că administrația Trump – acuzată uneori de lipsă de interes pentru asigurarea securității în Europa – acordă totuși o importanță uriașă NATO.
Una din temele principale ale convorbirilor a fost comportarea agresivă a Rusiei. În ultimii ani, Alianța a făcut o întărire fără precedent a flancului estic, amplasând prin rotație forțe multinaționale în Polonia și țările baltice, realizează în mod regulat patrulări ale spațiului aerian deasupra statelor baltice, și-a întărit prezența în Marea Neagră. Dar reflecția aliaților este unanimă: est prea puțin. De aceea, la summitul NATO din 11-12 iulie de la Bruxelles, liderii celor 29 de state vor decide noi măsuri.
„Observăm în continuare un comportament îngrijorător al Rusiei. Războiul din estul Ucrainei, sprijinul pentru regimul lui Bashar el-Assad în Siria, atacul de la Salysbury, precum și încercarea de destabilizare a situației politice în statele NATO prin acțiuni hibride” – a spus Jens Stoltenberg, secretar general al Alianței.
Stoltenberg a subliniat că trebuie să se vorbească clar și deschis despre amenințările din partea Rusiei, să fie păstrată unitatea și întărirea capacităților de apărare. În același timp, trebuie să se discute cu Rusia. „Va trebui să avem un dialog. De el este nevoie acum chiar mai mult” – a spus norvegianul, care vrea convocarea Consiliului NATO-Rusia înainte de summitul Alianței.
Foto: US Army
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank