G4Media.ro

Nava pakistaneză HUNAIN, construită la Şantierul Naval Damen Galaţi, a fost livrată…

Sursa foto: Damen

Nava pakistaneză HUNAIN, construită la Şantierul Naval Damen Galaţi, a fost livrată oficial către Marina pakistaneză

Nava pakistaneză HUNAIN, construită la Şantierul Naval DAMEN Galaţi, a fost livrată joi, în Portul Constanţa, transmite News.ro. ”Nava pakistaneză HUNAIN, construită la Şantierul Naval DAMEN Galaţi, a fost livrată astăzi, 25 iulie 2024, în Portul Constanţa, România, în cadrul unei ceremonii la care au participat delegaţi civili şi militari de nivel înalt, inclusiv membri ai corpului diplomatic. Amiralul Naveed Ashraf NI(M), T.Bt, şeful Statului Major al Forţelor Navale ale Marinei Pakistaneze, a fost invitatul principal al ceremoniei, la care au mai participat generalul Gheorghiţă Vlad, şeful Statului Major al Apărării, şi viceamiralul Mihai Panait, şeful Forţelor Navale Române”, anunţă compania.

PNS HUNAIN este o platformă multifuncţională şi extrem de agilă de dimensiuni şi tonaj mediu.

Nava este capabilă să efectueze o varietate de operaţiuni maritime cu elicopterul multirol îmbarcat. Poate opera independent sau ca parte a grupului operativ pentru durate sporite, pentru a îndeplini mai multe sarcini, inclusiv asistenţă umanitară şi ajutor în caz de dezastre, operaţiuni de securitate maritimă şi operaţiuni de căutare şi salvare.

În cadrul ceremoniei, Amiralul Naveed Ashraf NI(M), T.Bt a subliniat semnificaţia acestui proiect şi a pus accentul pe setul suplimentar de capabilităţi adăugate sferei de operaţiuni PN prin introducerea PNS HUNAIN. El a subliniat, de asemenea, importanţa acestor platforme concepute pentru a demonstra prezenţa înaintată şi disponibilitatea perpetuă, contribuind în acelaşi timp în mod eficient la „libertatea de navigaţie”.

Invitatul principal a apreciat, de asemenea, competenţa profesională şi înaltul grad de specializare în domeniul construcţiilor navale a muncitorilor români de la Şantierul Naval Damen Galaţi, exprimându- şi încrederea cu privire la o posibilă cooperare viitoare.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...