Nazare, atac la Cîțu după remaniere. Fostul ministru spune că demiterea e legată de faptul că nu îl susține pe premier în campania internă din PNL și respinge acuzațiile că are proiecte întârziate la minister
”Am menționat că remanierea nu se impune dacă analizăm rezultatele; a replicat că această decizie nu are legătură cu rezultatele, ci cu “echipa”. Posibil s-a referit la faptul că nu m-am alăturat echipei care să îl susțină în campania pentru poziția de președinte al PNL. Am considerat că o atitudine neutră, prin prisma poziției de ministru de Finanțe, este cea mai înțeleaptă în raport cu interesele românilor, cu țintele asumate de România și cu imaginea PNL”, a scris joi Alexandru Nazare pe Facebook despre premierul Florin Cîțu, la puțin timp după remanierea din funcția de ministru al Finanțelor.
”Țin să menționez că nu sunt întârzieri în proiectele de la Ministerul Finanțelor, așa cum a precizat premierul. Mai mult, am deblocat multe dintre proiectele preluate și am inițiat multe altele noi, precum parteneriatul cu UiPath”, a mai scris Nazare.
Postarea integrală a lui Nazare:
Premierul mi-a cerut demisia, paradoxal, cu o zi înainte de emisiunea României de eurobonduri, menționând că dacă nu demisionez, îmi va cere remanierea. O demisie, înaintea unei emisiuni de eurobonduri, ar fi afectat condițiile pe care România le-ar fi putut obține pe piețele externe, condiții și așa vitrege.
Ieri, în timpul negocierilor, a revenit cu mesaje telefonice insistând să primească demisia cât mai curând. Imediat cum am finalizat cu succes emisiunea de eurobonduri, i-am răspuns că după toată munca depusă, rezultatele bune obținute și reflectate în execuția bugetară și evaluările instituțiilor financiare internaționale, luând în calcul și modul în care permanent a apreciat activitatea mea și a colegilor din Ministerul Finanțelor, nu consider că aș avea vreun motiv sa îmi asum o demisie atât timp cât am apărat cu onestitate și bună credință interesele financiare ale României.
I-am spus domnului Florin Cîțu să pună în discuție decizia legată de evaluarea și retragerea mandatului meu în forurile de decizie ale PNL, conform protocolului asumat în coaliție.
Astăzi, înainte de ședința de Guvern, mi-a confirmat că va trimite propunerea de remaniere. Am menționat că remanierea nu se impune dacă analizăm rezultatele; a replicat că această decizie nu are legătură cu rezultatele, ci cu “echipa”. Posibil s-a referit la faptul că nu m-am alăturat echipei care să îl susțină în campania pentru poziția de președinte al PNL. Am considerat că o atitudine neutră, prin prisma poziției de ministru de Finanțe, este cea mai înțeleaptă în raport cu interesele românilor, cu țintele asumate de România și cu imaginea PNL.
Țin să menționez că nu sunt întârzieri în proiectele de la Ministerul Finanțelor, așa cum a precizat premierul. Mai mult, am deblocat multe dintre proiectele preluate și am inițiat multe altele noi, precum parteneriatul cu UiPath.
Am mărit, în negociere cu Comisia Europeană, suma alocată Ministerului de Finanțe prin PNRR, de la 100 mil. EUR la 562 mil EUR și am dublat numărul de proiecte de digitalizare, de la 25 la 50. În plus, am adăugat și reforme proiectelor de investiții.
Spre exemplu, astăzi avem 90.000 de case de marcat conectate pentru că am demarat o aplicație nouă în luna ianuarie, care este funcțională. Numai dacă acest proiect este finalizat cu succes până la sfârșitul anului, așa cum am planificat, va avea efecte de minim 10% în creșterea colectării TVA. Aplicația demarata în 2020, de ministrul Finanțelor de atunci, încă nu este funcțională.
Mulțumesc tuturor colegilor din Ministerul de Finanțe pentru activitate și rezultate! Le mulțumesc tuturor membrilor PNL care mi-au acordat susținerea!
Ii mulțumesc domnului Președinte Klaus Iohannis și sunt onorat pentru încrederea acordată la numirea în funcția de ministru de Finanțe și pe parcursul mandatului!
Foto: Alexandru Nazare (InquamPhotos – George Călin)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii