
Negociatorii israelieni merg în Qatar pentru discuţii privind armistiţiul din Gaza / Ambele părţi s-au abţinut, deocamdată, de la reluarea luptelor la scară largă
Israelul trimite luni o delegaţie la Doha pentru o nouă rundă de discuţii privind prelungirea unei încetări fragile a focului în Gaza, după ce a întrerupt furnizarea de energie electrică pentru a spori presiunea asupra Hamas, relatează The Times of Israel, citată de News.ro.
Prima etapă a armistiţiului s-a încheiat la 1 martie, fără a se ajunge la un acord privind etapele ulterioare care ar putea asigura o încetare permanentă a războiului, însă ambele părţi s-au abţinut de la reluarea luptelor la scară largă.
Există încă divergenţe semnificative cu privire la termenii unei potenţiale a doua etape a armistiţiului care a oprit în mare măsură violenţele care au făcut ravagii de la atacul Hamas din 7 octombrie 2023 asupra Israelului.
Hamas a solicitat în mod repetat negocieri imediate cu privire la următoarea etapă, în timp ce Israelul preferă o prelungire a celei actuale.
Israelul a întrerupt livrările de ajutoare către Gaza pe fondul impasului, iar duminică a anunţat că întrerupe furnizarea de energie electrică în încercarea de a forţa Hamas să elibereze ostaticii.
„Vom folosi toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a-i aduce înapoi pe ostatici şi pentru a ne asigura că Hamas nu va mai fi în Gaza a doua zi” după război, a declarat ministrul energiei, Eli Cohen, care a ordonat întreruperea alimentării cu energie electrică.
Hamas a cerut în mod repetat ca a doua fază a armistiţiului – negociat de Qatar, Egipt şi Statele Unite – să includă un schimb complet de ostatici şi prizonieri, o retragere completă a Israelului din Gaza, o încetare permanentă a focului şi redeschiderea punctelor de trecere a frontierei pentru a pune capăt blocadei.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.