G4Media.ro

Negociatorul-șef al UE pentru Brexit: ”Nu va exista un acord” dacă Regatul…

Sursa: Facebook

Negociatorul-șef al UE pentru Brexit: ”Nu va exista un acord” dacă Regatul Unit nu-şi respectă angajamentele

Înaintea unei săptămâni cruciale pentru parcursul Brexitului, negociatorul european Michel Barnier a subliniat, într-un interviu publicat duminică de ziarul britanic The Times, că ”timpul presează”, avertizând Regatul Unit că ”nu va exista un acord” dacă Londra revine asupra poziţiilor sale anterioare, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Regatul Unit a făcut un pas înapoi, doi paşi înapoi, trei paşi înapoi faţă de angajamentele asumate iniţial”, a reproşat Michel Barnier, cu puţin timp înainte de reluarea negocierilor, marţi.

”Ne amintim foarte bine textul pe care l-am negociat cu Boris Johnson şi dorim doar să fie respectat. La literă. În caz contrar, nu va exista niciun acord”, a avertizat negociatorul european.

Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană pe 31 ianuarie, dar normele europene continuă să se aplice pe teritoriul său în timpul unei perioade de tranziţie care se desfăşoară până la sfârşitul lunii decembrie, necesară pentru a se ajunge la un acord comercial între cele două părţi.

Discuţiile urmate să fie reluate marţi, după o rundă anterioară de negocieri la mijlocul lunii mai, marcate de lipsă de progres. ”Timpul presează”, a avertizat Michel Barnier, în timp ce orice prelungire a acestei perioade de tranziţie trebuie să fie solicitată înainte de 1 iulie.

Dar Londra s-a dovedit inflexibilă: nu se pune problema prelungirii negocierilor dincolo de sfârşitul lunii decembrie, a declarat miercurea trecută negociatorul britanic David Frost, cu riscul lipsei un acord, situaţie potenţial devastatoare pentru economie.

Brexit-ul este oricum o relaţie de tip ”pierdere-pierdere”, dar ”dacă nu ajungem la un acord, acest lucru va avea şi mai multe consecinţe, care se vor adăuga celor, deja foarte grave, ale crizei provocate de noul coronavirus”, a apreciat negociatorul european, lansând un apel la ”responsabilitate comună” din partea UE şi a Regatului Unit.

Este ”în interesul ambelor părţi să ajungă la un acord”, chiar dacă Regatul Unit are mult mai mult de pierdut în cazul unui Brexit fără acord decât Europa, potrivit negociatorului european.

”Suntem mult mai puţin expuşi decât ei, deoarece doar 7% din exporturile noastre se duc în Regatul Unit, în timp ce 47% din exporturile britanice au ca destinaţie UE”, a precizat el.

În lipsa unui acord şi a unei prelungiri a perioadei de tranziţie, relaţiile economice dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMS), ceea ce va ridica brutal noi bariere comerciale şi va cauza costuri semnificative pentru companiile care importă de ambele părţi precum şi întârzieri la graniţă.

Foto: Michel Barnier, negociatorul șef al UE pentru Brexit / Sursa: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Un francez care urăște englezii. Ce surpriza. Oricum ue(merkel și macron) nu a dorit niciodată un acord. Totul a fost doar praf in ochi. Între timp francezii aduc industria acasă, nemții se mufeaza mai bine la nordstream. Ce mai, europenism deșănțat.

  2. I-a trecut COVID-ul lui Barnier? Si-a revenit? UE nu mai exista, din cate stiu.