Negociatorul șef al UE socotește ”inacceptabile” condițiile puse de Boris Johnson; Barnier cere statelor UE să se pregătească pentru un Brexit fără acord
Solicitările de modificare a acordului de divorţ formulate de noul premier britanic Boris Johnson sunt „inacceptabile” şi UE trebuie să se pregătească pentru o ieşire a Marii Britanii fără acord, a avertizat joi negociatorul şef al UE Michel Barnier, relatează AFP, citată de Agerprs.
Boris Johnson „a declarat că dacă este să se încheie un acord, trebuie eliminată ‘plasa de siguranţă’ (pentru frontiera irlandeză – n.r.). Este evident inacceptabil şi nu ţine de mandatul Consiliului European”, a afirmat Michel Barnier într-o scrisoare adresată reprezentanţilor celorlalte 27 de state membre, consultată joi de AFP.
„După cum sugerează discursul său mai degrabă agresiv, trebuie să ne pregătim pentru o situaţie în care el acordă prioritate planificării unui ‘no deal’, în parte pentru a face presiune asupra unităţii UE 27”, a adăugat Michel Barnier.
Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker urma să discute telefonic cu Boris Johnson la ora 17.45 (15.45 GMT), a declarat purtătoarea sa de cuvânt. Aceasta ar fi prima discuţie între cei doi lideri după preluarea mandatului de premier de către Boris Johnson miercuri.
Boris Johnson a calificat joi drept „inacceptabil” acordul de retragere negociat de Theresa May, căreia i-a urmat în fruntea guvernului, şi a cerut Uniunii Europene să redeschidă negocierile.
„Vom analiza orice idee a Marii Britanii privind chestiunile retragerii care sunt compatibile cu acordul de ieşire existent şi suntem bineînţeles pregătiţi să refacem declaraţia politică, în conformitate cu liniile directoare ale Consiliului European”, explică Michel Barnier într-un e-mail.
„O absenţă a unui acord nu va fi niciodată alegerea UE, dar trebuie să fim cu toţii pregătiţi pentru toate scenariile”, a insistat el.
„Notez reacţiile numeroase şi puternice la acest discurs în Camera comunelor. În acest context, trebuie să urmărim cu atenţie noile reacţii şi evoluţii politice şi economice în Marea Britanie în urma acestui discurs”, a conchis oficialul european.
Foto: Michel Barnier (Facebook)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii