Negociere între prieteni, pentru banii în plus oferiți universităților tehnice prin viitoarele legi ale Educației. Mihnea Costoiu și Sorin Cîmpeanu au povestit cum au stabilit împreună „o susținere privilegiată” pentru anumite domenii
Rectorul Universității Politehnica din București, Mihnea Costoiu, a declarat că a negociat cu „colegul și prietenul meu, domnul ministru Cîmpeanu”, „necesitatea de a investi în această zonă”, referindu-se la facultățile care formează ingineri, la o dezbatere care a avut loc săptămâna aceasta la Politehnica, pe tema „România viitorului”.
La rândul său Sorin Cîmpeanu i-a spus „colegul și prietenul meu Mihnea Costoiu” și a precizat că în modificările aduse proiectului legii învățământului superior după faza de dezbatere publică va apărea „o susținere privilegiată, (…) pentru domeniul științe, tehnologie, matematică, atât pentru partea de inginerie cât și pentru partea de profesori de care avem nevoie în învățământul preuniversitar, respectiv științe și matematică”.
Negocierea finanțării suplimetare a universităților politehnice, care a avut loc „între prieteni”, a fost subliniată de cei doi participanți la dezbaterea de la Universitatea Politehnică. În timpul discursului lui Mihnea Costoiu, exact când acesta detalia ce anume a fost negociat și cum, ministrul Cîmpeanu l-a întrerupt, aparent pentru a completa cu acronimul folosit pentru conturarea domeniilor tehnice – STIM (Științe, tehnologie, inginerie, matematică), STEM în engleză.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu