G4Media.ro

Negocierile dintre PNL, USR Plus și UDMR au fost suspendate după nici…

sursa foto: Facebook/ Cristian Ghinea

Negocierile dintre PNL, USR Plus și UDMR au fost suspendate după nici două ore de discuții. S-a convenit ca în protocolul coaliției să fie inclusă o clauză împotriva traseismului parlamentar / Lider PNL: Noi o să guvernăm oricum

Negocierile pentru formarea coaliției de guvernare au fost suspendate duminică după nici două ore de discuții, liderii PNL, USR Plus și UDMR reușind doar să agreeze includerea în protocol a unei clauze care să interzică traseismul parlamentar, au declarat surse participante la discuții pentru G4Media.ro.

Potrivit acestora, propunerea cu interzicerea traseismului a fost făcută încă de sâmbătă de UDMR, fiind susținută puternic și de USR Plus, ca o garanție că cele două partide nu vor fi date afară de la masa puterii.

Sursele G4Media.ro au explicat că, inițial, liberalii ”nu au fost încântați” de propunerea de eliminare a traseismului.

”Ludovic Orban își dorește să intre în competiție deschisă, la vot, pentru șefia Camerei Deputaților pentru că știe că se poate baza și pe voturi de la PSD”, au explicat sursele G4Media.ro.

”UDMR si USR Plus au propus eliminarea traseismului parlamentar ca garanție că nu vor fi excluse ulterior de la guvernare, dar PNL nu e deloc încântat și nu acceptă”, au mai adăugat sursele citate.

Mai mult, au mai explicat acestea, unul dintre liderii PNL ar fi avertizat chiar asupra posibilității declanșării alegerilor anticipate și ar fi invocat posibilitatea ca liberalii să intre la guvernare singuri, lucru care a fost interpretat de USR Plus ca o amenințare că liberalii iau în calcul o susținere parlamentară a PSD, așa cum s-a întâmplat în perioada 2007 – 2008 cu guvernul Tăriceanu.

”Noi o să guvernăm oricum”, ar fi spus unul dintre liderii PNL în timpul negocierilor.

Alte surse participante la discuții au precizat însă că nu s-a invocat explicit eventuala susținere a PSD pentru un guvern minoritar PNL și că în cadrul negocierilor s-a insistat pe faptul că e nevoie de instalarea unui guvern funcțional până la finalul anului astfel încât să poată fi adoptate ordonanțe de urgență pentru amânarea unor măsuri care altfel vor intra în vigoare de la 1 ianuarie, precum pensiile speciale ale primarilor.

”Cuvântul PSD nu a existat”, au precizat sursele citate.

Liderii PNL, USR Plus și UDMR vor relua discuțiile abia după consultările de luni de la Palatul Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis. Nu este clar în acest moment dacă șeful statului va face, la finalul discuțiilor cu partidele, și nominalizarea oficială de prim-ministru.

În ceea ce privește programul de guvernare, discuțiile au avansat la capitolul economie.

”Au fost negocieri aprinse de deficitul bugetar maxim acceptat astfel încât să avem bani de reforme dar să stăm în echilibrul macro economic necesar ratingului de țară și finanțării”, au explicat surse participante la discuții pentru G4Media.ro.

Sâmbătă, în prima zi a negocierilor pentru formarea coaliției, discuțiile s-au blocat pe împărțirea celor trei top jobs – premier, președinția Camerei Deputaților și președinția Senatului. Liberalii revendică atât funcția de prim-ministru, pentru Florin Cîțu, cât și pe cea de președinte al Camerei Deputaților, pentru Ludovic Orban. USR Plus și și UDMR s-au opus, spunând că, dacă șefia guvernului revine PNL, atunci liberalii ar trebui să renunțe la președinția celor două Camere ale Parlamentului. Cei de la USR Plus au propus și un târg: liberalii să renunțe la șefia guvernului în favoarea lui Dacian Cioloș, iar ei îl vor sprijini pe Ludovic Orban la Camera Deputaților.

Surse din cadrul USR Plus au explicat pentru G4Media.ro că în cadrul Alianței se ia în calcul ca, la consultările de la Palatul Cotroceni, propunerea lor oficială pentru funcția de premier să fie Dacian Cioloș, chiar dacă liberalii l-au desemnat deja pentru acest post pe Florin Cîțu.

Citește și: PNL, USR Plus și UDMR și-au împărțit, de principiu, funcțiile din Camera Deputaților: comisia SRI – la PNL, comisia SIE – la USR Plus / Orban a propus competiție deschisă pentru șefia Camerei, cei de la USR Plus au refuzat / Concluziile primei zile de negocieri

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

119 comentarii

  1. cum sa obtine UDMR, un partid de 5%, sefia senatului? pai omul acela e al doilea din stat, dupa presedinte, iar presedintele camerei deputatilor, al treilea om din stat.

    • Cum a fost Tăriceanu cu 5% asa și UDMR poate cu 5 %

    • Eu cred că UDMR va stabili Avocatul Poporului.
      Pe Orban ar trebui sa-l pensioneze chiar Iohannis ca sa nu ne mai piarda vremea.
      Nu mai scăpăm de „tot ei”?

    • Eu înțeleg ca negocierile se desfășoară după următorul scenariu : UDMR, care nu sunt vocali în spațiul public, conduc aceste negocieri fix acolo unde își doresc. Ei sunt conștienți ca vor face parte din orice guvern inclusiv dacă se repeta alegerile. Nu au nicio graba sa formeze noul guvern, nu_i interesează mersul tarii și ca atare au tot timpul la dispoziție. Niciodată n-au avut atâția ași în mână. Ca atare șefia Senatului va vi doar una dintre funcții. Nu se vor mulțumi cu ministere gen cultură, învățământ, mediu, turism și vor cere fără nici o rușine :finanțe, transporturi, dezvoltare sau sănătate. Cu siguranță vor obține ministere bănoase. Plus de asta toate agențiile statului vor fi ale lor. Cu siguranță după negocieri vor avea mai mult decât USR. Va repet, mai mult decât USR! Sunteți enorm de naivi dacă va imaginați ca funcțiile se vor împărți în raport cu rezultatul alegerilor.

    • Eu as paria pe Florin Roman.

    • @Avrame, asa ne trebuie dacă romanii stau acasă în ziua de vot. Dacă mai ieșeau încă 1/2 din câți au ieșit, UDMR nu întra în Parlament. Deci, e vina romanilor!

    • Rădulescu Marcel *,Eu cred ca romanii au procedat extraordinar la aceste alegeri.Rezultatele sunt minunatele. Eu nu am fost la vot și mă mândresc cu asta. Pt. mine sa stau acasă a fost un mare efort ținând cont ca de 30 de ani votez permanent. Am dat cu flit politicienilor iar pe alta parte cei care au votat pt mine au fost foarte inspirați.

    • @avram iancu
      au ce suparati sant partidele ca tu ai stat acasa
      nu mai pot ele de ciuda ca tu ai stat acasa , se tavalesc pe jos de nervi
      ce leai mai dat tu cu flit partidelor
      cat de prost tre sa fii sa te mai si mandresti ca nu ai votat , mai sa castige partidul care a incercat sa legalizeze coruptia in romania si el se mandreste ca a stat acasa
      retardatu dracu, mai si posteaza comentari aici

    • Cum cât de prost! Foarte, foarte, dacă nu cel mai, prost!

  2. Ma intreb cine a fost acel lider liberal care a propus guvern minoritar cu sustinerea psd (adik USL). Eu as paria pe Rares Bogdan Molusca.

    • Eu as merge pe mâna divei blonde, alinuța ochelarista. Face parte din exclusivista elita a marilor oportunisti cu idei geniale doar in folosul lor.

    • Pariul meu merge catre Robert-Ionatan Sighiartău

    • Există argumente şi pentru Alina Gorghiu – reprezentanta PSD în PNL, şi pentru Rareş Bogdan – fostul ziarist excursionist în Noua Zeelanda, pentru documentare imparţială pe banii companiei Roşia Montană Gold Corporation.

      PNL este partid cu resurse morale excepţionale.

    • Nu contează cine a propus, contează că toți au gândit asta!

    • Florin Roman a fost.

  3. PNL aplica tactica ,,totul sau nimic”.

    • Cum adica PNL guverneaza „ORICUM”? Dar ce Romania este tarlaua pnl ului?
      FARA ACEASTA ALIANTA PE DREAPTA, PNL NU ARE NICI O LEGITIMITATE SA GUVERNEZE! VREM NU VREM, IN ACEASTA SITUATIE, PSD ARE O LEGITIMITATE MAI MARE!

      Nu domne’, nu guvernezi nici „oricum” nici cu „oricine”! Guvernezi cum ai promis in campanie si cu cine ai promis in campanie, pt. ca oameni au ales in functie de aceasta campanie!

      TOCMAI DATORITA „LACOMILOR” DIN DIVERSELE PARTIDE, CARE CONSIDERA CA CETATENII SUNT INFERIORI FATA DE ALESI AU DETERMINAT ABSENTEISMUL RECORD. SI FAPTUL CA NU AU VOTAT NU INSEAMNA CA NU EXISTA CI DOAR CA SUNT PUR SI SI.PLU SCARBITI DE POLITICIENI.

      DOMNILOR, VREAU MAXIM 300 PARLAMENTARI!

  4. L-am vazut si pe Dominic Fritz in pozele facute in timpul negocierilor.

  5. Dacian Ciolos este marioneta, cum sa fie propunere de prim ministru ??!!! Mai bine ar propune un scaun gol … USR este plin de nulitati dar sa-l propuna pe Ciolos prim ministru e penibil, varianta USR : Viorica Dancila = Dacian Ciolos

    • Doar ca a fost cel mai bun premier pe care l-a avut Romania, de departe. Dar asa e cand te informezi de la Antena3 (“guvernul zero” etc).

    • @Max, nu mai mânca căCâțu.

    • cel mai bun guvern pe care l-a avut romania a fost guvernul radu vasile. da’ departe. vezi, fiecare poate avea opinia lui – cat de absurda ar fi ea

  6. unii nici nu inteleg termenul – suspendat – daramite sa mai scrie si altceva

  7. Usl prinde contur :-))))

  8. PNL, USR si UDMR sunteti prosti daca nu va negociati ciolanul 4 ani de zile. Lasati tara pe mana lu’ Veorica si sa nu va mirati ca peste 4 ani mai bagati in parlament un partid ca AUR.

  9. Tare mi-e teama de o criza politica datorata intarzierii formarii guvernului si al desemnarii sefilor celor doua camere ale parlamentului,pe fondul contradictiilor puternice dintre cele doua partide principale care compun axa guvernarii-PNL si USR PLUS.Este destul de clar ca USR PLUS nu mai e dispusa sa joace rolul de vioara a doua.Aceasta alianta este un partid care contribuie vital la formarea unui guvern de dreapta.Fara de ea nu se poate o astfel de guvernare si liberalii ar trebui sa inteleaga acest lucru.Sa iasa din logica guvernului minoritar.Nici USR PLUS nu ar trebui sa faca propuneri absurde,sortite din start esecului.Dar mie mi se pare ca,dincolo de desemnarea pe baza reprezentativitatii prin pondere electorala pe baza voturilor obtinute,cu privire la care s-a ajuns la un acord , in rest la repartizarea functiilor esentiale ,cele doua partide principale ale aliantei de guvernare de dreapta referite trebuiesc tratate in termeni absolut egali.Altminteri nu mai vorbim de o alianta de guvernare,ci de un guvern si alianta politica minoritare mascate.Din acest punct de vedere mi se pare judicios ca argumentare principiul enuntat de USR PLUS ,acela ca daca cineva ia functia de premier,celalalt sa o ia pe cel de presedinte al unei camere.Asta e ideea justului echilibru.Dezacordurile dintre cele doua partide principale nu pot fi transate nici de UDMR(caci numai cu UDMR PNL n-ar avea majoritate) si nici prin vot deschis in Parlament(caci daca dupa votul din parlament ar fi favorizata in ansamblu una din parti alianta constituita ar fi erodabila din start, dominata de scandaluri si sortita esecului).
    Cine nu cedeaza din orgoliu trebuie sa inteleaga ca subrezeste din start orice alianta de drepta ,o descalifica si da,,apa la moara,, PSD si AUR partide care pot creste electoral mult incepand chiar de acum.
    Presedintele statului ar trebui sa se implice si el ca mediator pentru a pune capat crizei cat mai repede posibil si a ajuta la formarea unei aliante parlamentare si de guvernare puternice in cel mai scurt timp posibil ,pe baza justului echilibru democratic.
    Altminteri aceasta alianta de dreapta poate sa fie un fiasco.Inceputul negocierilor ma indreptateste sa cred asta.Asa ca pentru binele acestei tari,treziti-va!

    • Rezultatul depinde doar de PNL pentru ca nu mi s-a părut ca USRPLUS a făcut propuneri exagerate sau absurde pana acum, cel puțin din ce a ieșit în spațiul public.
      Iar de la Președinte să nu te aștepți la medieri pentru că în 6 ani nu a dovedit niciodată că ar deține aceasta abilitate, dimpotrivă aduce cu un mic dictator!

    • Care „de dreapta”? Ca USR e de stanga.

  10. Iohannis o sa il propuna pe Ciolos premier. Orban o sa ii zica lui Câțu, Florine, noi am incercat, dar Iohannis nu te vrea. Orban trece la sefia Camerei Deputatilor si negocierile sunt deblocate. Şică obtine ce şi-a dorit de la bun inceput, fara ca el sa fie nevoit sa renunte la Câțu, o propunere care oricum nu era serioasa. Sa recunoastem ca experienta politica, abilitatea de comunicare si viziunea de guvernare a lui Câțu sunt limitate. El a declarat intr-un interviu pentru Adevarul ca Sanatatea si Educatia nu sunt importante. La asta se adauga si fuga din fata votului, o atitudine penibila avuta la inceputul crizei sanitare.

    • si eu cred posibila varianta cu Ciolos… lui Orban i-ar conveni cel mai mult pt ca va controla partidul in continuare ca presedinte al Camerei Deputatilor
      . daca nu, posibil sa avem USL 2.0 sau PNL ajutat de PSD – de aoeea o fi zis Gorghiu ca va fi stabilitate pt ca impreuna au peste 60%

  11. Buuun așa!
    Hai cu Rafila prim-ministru! :)))))))))))

  12. Am spus clar de cand s-a pus problema aliantei la guvernare a PNL cu USR PLUS, ca NU se vor intelege, diferentele sunt uriase, PNL mai degeraba se va intelege cu PSD la guvernare, asa cum au si aratat deja unele proiecte legislative initiate in comun de PSdei si PNLei in ultimul an!
    Jigodii ordinare, liberalii vor toata puterea, fix cum au fost in ultimul an, de aprca ar fi acstigat alegerile cu 99,99%!!
    Sper sa ajunga la alegeri anticipate si sa piarda guvernarea, sa invete LECTIA pe care ACUM nu vor s-o accepte: Romanii au spus NU PNLeilor care nu au fost timp de 1 An de zile deloc altfel decat PSDeii!
    La fel se comporta in continuare, sper sa fie anticipate si sa se invete minte!

    • dacă se ca ajunge la anticipate ca castiga 20%, din pacate.

    • La anticipate se va ajunge „cu siguranță”, dar nu acum!
      Mâine vine Sefu’ Cel Mare, îi asculta puțin, că n-are răbdare, se ‘nerveaza, își arunca paltonul, dă cu pumnu-n masă și dikteaza:
      „Orban va fi Premierul, CD se duce la USR și Senatul se duce la ” Ja napot kivanok”.
      Drum bun și spor la munca!”

    • Iohannis le cere ca garantii impotriva dosarelor penale si suspendarii, Justitia, Armata, MAI si conducerile Parlamentului. In rest pot face cum vor.

    • Cand au mai fost alegeri anticipate in Romania in ultimii 30 de ani?

    • Pleacă fa, poasta dreacu’…

    • Te crezi in Kiseleff10, Simioane, vorbind cu Veorica sau cu Volguta!

    • PNL-ul a crescut dupa alegerile prezidentiale, meritul fiind de fapt al lui JWK in finala cu Dancila. Ei au crezut ca romanii au votat PNL-ul dar uite ca la parlamentare s-a vazut care este de fapt potentialul lor, 25 %. Cu ce probleme interne au, vezi destituirile din SGG, orice alegeri anticipate le vor fi fatale.

  13. Cum a fost Tăriceanu cu 5% de la Alde

  14. Ce vigilenti sunt cei de la UDMR! Vax albina, clauza anti-traseismului politic!

  15. Si de ce-ar vrea Psd-ciuma rosie sa sustina un guvern minoritar PNL-holera galbena cind ei au mai multe voturi si sint pe primul loc

    • Pentru felia de tort, legile care fac să se scurga banii in pușculițele care trebuie. Tu încă mai vizezi că politica de face pe princii, doctrine și mai știu eu ce cai verzi pe pereți? Oamenii cu coloană vertebrală au dispărut din Romania, a rămas doar rasa aia care au fost slugi pe vremuri și acum vor să conducă.

  16. Pai trecerea de la PSD la PNL sau invers nu poți fi numită traseism, sunt in alianța dintotdeauna!
    E nevoie de 3 băieți în barca PNL mâine, e suficient sa fluiere liderul și gata, au trecut pe nevăzute și nesimțite.

  17. Inca o informatie care trece putin observata: Orban si-a dat demisia si daca nu se investeste un nou guvern anul asta, pensiile speciale ale primarilor intra in vigoare pentru ca nu se poate da OUG pt amanare. Eu cred ca Orban prin gestul de demitere si-a atras primarii si s-a asigurat ca nu se va face nou guvern la timp (tine de sefia camerei). Primarii au fost arma lui, de aia a facut toate racolarile in pofida pozitiei lui Johanis. Cine il suspecteaza pe Orban de prostie pierde. E o vulpe sinistra a politicii dambovitene.

    • Nu mai e timp sa opreasca, vezi ca Guvernul nu a zis si nu zice nimic pe subiect, adica Primarii si Presedintii de Consilii Judetene vor primi Pensiile speciale, asta il „doare” pe Orban: inca o dovada ca mizeria din PNL e fix ca mizeria din PSD!
      Si multe, multe mizerii marca PSD la PNL!
      Sper ca PNL sa dispara fix cum a disparut PDL, asta merita dupa cat sunt de ipocriti si mincinosi!!

    • @Andrei, fii sigur de asta! Dacă voiau sa oprească aceste pensii speciale, Orban ar fi dat OUG înainte de a-și da demisia. De aceea s-a grăbit! Sau și de aceea, pentru că mai era și chestiunea neacceptarii variantei de premier Orban de către USR. Deci, a împușcat 2 iepuri dintr-un foc!!

  18. „Protocol a unei clauze care să interzică traseismul parlamentar”-pftiu, exact ca tratatul dintre Germania si Rusia care prevedea neinvadarea!Acord intre marxisti, socialisti(asa zisi de centru dreapta) si iredentisti???Mare realizare, luati si ore suplimentare, ca de..ati muncit si astazi!

  19. Barna nu e penal dar e penibil. Fuge dupa ciolan ca Olguta dupa…praz

  20. si eu cred posibila varianta cu Ciolos… lui Orban i-ar conveni cel mai mult pt ca va controla partidul in continuare ca presedinte al Camerei Deputatilor
    . daca nu, posibil sa avem USL 2.0 sau PNL ajutat de PSD – de aoeea o fi zis Gorghiu ca va fi stabilitate pt ca impreuna au peste 60%

  21. CDR 2.0

    A inceput distractia! Abia astept sa vad ce vor face acesti super politicieni, cu sutele de mii de experti pregatiti sa salveze tara in urmatorii 4 ani.

    Va reamintesc ca nu v-a ales nimeni, adica prezenta a fost la un minim istoric de ce oare? Ca nu mai are chef nimeni de povestile voastre, probabil ca nu veti vedea acest comentariu, dar eu as avea mare grija cu pianul pe scari pentru ca daca nu, s-ar putea ca AUR sa fie optiunea romanilor plictisiti de hoti, AUR sunt singurii, dementi cum sunt, care vor o reforma, binenteles ca intr-o directie gresita, restul, va tot ascundeti dupa cires.

    Cea mai mare dezamagire, USR-PLUS, a crezut lumea in ei, si acum stau in pat cu Orban si UDMR, vai de capul vostru corectilor, pai nu pe astia ii injurati acum o luna?

    • AUR e plin de hoti si de criminali kaghebisti , sponsorizat fiind de securistii si devalizatorii de banci Paunescu.. AUR este legat ombilical de sistemul mafiot care a distrus tara de 31 de ani

    • Încă nu ne-a dezamăgit! Deocamdată se mișcă bine la negocieri și nu înghit orice li se servește!

    • @george. Bai nene vorbesti pe nas. USRPLUS n-a dezamagit pe nimeni, e partidul care a crescut cel mai mult in ultimii 4 ani, si-a dublat nr de parlamentari, iar acum impun conditii pnl ului. Daca pnl isi doreste o coalitie de dreapta, USRPLUS este inconturnabil. Negocierile merg bine.

    • Eu vad ce au zis de UDMR acum o luna, si ce zic acum, fratii maghiari au devenit prieteni.

      Ma rog, o sa vedem ce o sa iasa, nu ma mai antepronunt, dar miroase a Conventia Democrata.

      Astia mai tineri nu stiti ce-a fost, dar a fost un dezastru total, tot asa fortele de dreapta au castigat, tot asa a fost o emotie generala ca am „scapat de comunisti”, dar dupa s-au certat de la ciolan.

      Nu ii confundati pe Ratiu si Coposu cu Orban si Barna.

      Vom vedea.

  22. „-Cazan…, Căzănel…, cine va fi cel mai cel, adică PM?
    – Ciolo…,știu că ești curios din fire, dar nici chiar așa…!

    • @Scara. Ar trebui sa-ti pregatesti cazanul pt Orban. Daca Ciolos era interesat, USRPLUS nu l-ar fi acceptat pe Catu. Orice persoana cu bune intentii isi da seama ca USRPLUS utilizeaza varianta „Ciolos PM”, la schimb; oricum este o varianta excelenta, Ciolos e de departe cea mai buna propunere de PM din cate s-au facut. Am vazut si alternativa pnl ului, guvern minoritar sustinut de psd, ce spui de asta, sau anticipate, poate in sfarsit se reface usl ul.

    • @Sincer, ce n-ai înțeles că Cîțu a fost lansat ca propunere doar pentru a fi sacrificat, doar ca stratagema de negociere?!

    • @Radulescu. Am inteles f bine, dar noi il luam de bun, ne convine; vrem in schimb presedentia Camerei , acolo unde psd si pnl blocheaza proiecte + un minister in plus, pt ca pnl a ocupat un post cu PM. Ai inteles?

    • Asta-i foarte rău dacă recunoști ca vouă vă convine! Cum să-ți convină o paiață premier, un obsedat de toate… ” lucrurile”, un supermincinos și un ticălos?!

    • @Radulescu. Of, of, greu la deal. Riscul ca guvernul sa cada exista, psd si chiar pnl sunt pe pozitii. Pnl o sa faca toate miscarile sa-si cada propriul guvern daca nu sunt multumiti de portofolii. Acest partid (pnl) e capabil de orice, inclusiv de alianta cu psd, cum ameninta F Roman. Parlamentul cade numai prin anticipate. PS. La urma urmei guvernul ar putea sa mearga bine si cu Catu, daca ministerele isi fac treaba.

    • De unde a rasarit aberatia asta: pnl guvern minoritar sprijinit de psd?
      Psd-singur are mai multi parlamentari decat pnl-singur.
      Pnl nu are sanse sa faca un guvern impreuna cu psd decat daca in acel guvern programul ar fi facut de psd.
      Teoretic ar fi posibil. Practic ar insemna moartea definitiva pentru pnl.
      Indiferent de ce simt in sufletul lor, poate cel putin o treime dintre pnlisti – cei cu vechime in politicarie – ca ar fi optim, ca sa scape de complicatiile cu usrplus… la alegerile din 2024 ar lua calea alde. Daca nu chiar si mai devreme.

  23. PSD a câștigat împotriva tuturor detașat și trebuie să și să formeze guvernul în jurul său. USR: cum poti sta la masă cu unul ca PNL care te-a atacat si jignit în timpul campaniei electorale a zis clar ca nu vrea alianța cu tine ci cu UDMR și PMP. USR mai bine vă aliați cu PSD și AUR și lăsați PNL în opoziție suspendați Ficus de la Cotroceni. VICTORIE.

  24. PNL ar trebuii sa acepte sa cedeze postul de Prim Ministru pentru USR timp de 1,5 ani pana in iunie 2022, iar dupa care sa vina din nou PNL cu Premier pana in decembrie 2024. Cu ocazia asta se va putea vedea timp de 1,5 ani ce ,,prostii” a facut Catu ca Ministru de Finante in anul 2020. Nu e posibil sa fie ,,premiat” Catu pentru activiatea lui dubioasa de 1 an de Ministru de Finante. Adica din Ministru de Finante sa ajunga Prim Ministru fara sa se poata aprecia clar valoarea deciziilor lui ca Ministru de Finante timp de 1 an dezile si o luna de pana acum.

  25. O dezamagire generata de un electorat , mai putin informat si zapacit de mesajele unora si altora ,dornici de pomana din parlament , adica de salarii mari , pensiii fara limita
    si aranjamente ptr. toate neamurile lor si gastilor lor. Asta a ajuns politica in Romania. Daca acum au fost 30% din populatia cu drept la vot si daca in politica nu se imbunatateste treaba si ramane o mocirla , in care toti „se scalda,cum si cand vor,” in dispretul si pe banii romanilor, la scrutinul urmator , care ar putea fi mai devreme de patru ani , participarea va fi aproape inexistenta.

  26. oricum = USL 2.0

    • corect. 100% vine USL 2.0. Nu degeaba PSD a dat afara niste figuri sinistre. Acum Dancu e invitat de cinste la digi.
      – USR e scos tap ispasitor
      – La TV o sa fie liniste. Legile justitiei sunt oricum mutilate, o sa fie liniste si acolo
      – Cu multi bani europeni se poate face multa spoiala.
      – In 4 ani poporul uita, cum a uitat si ca PNL a guvernat cu sustinere psd apoi cu alianta PSD.

      USR daca sunt destepti se 0regatesc de opozitie, se reformeaza si devin un partid mai serios sau dispar.

    • si lipsa de reactie a PSD, astea doua zile, nici un atac la PNL, e un motiv in plus sa cred ca ceva se coace

      singura iesire a PSD a fost prin fire-rea la adresa USR+

  27. Corect. Daca aveti aparat, interziceti legal traseismul. PSD-istii din PNL vor fi obligati sa moara in PNL. F*cking Fair !

  28. Orban a jucat bine, îl va forța pe KWI să-l propună premier… Și gata.. Dacă nu Cioloș PM și Orban la șefia Camerei.

    • N-as fi asa de sigur. Eu zic ca Johanis va prefera mai degraba sa-l sacrifice complet pe Orban. Nu ar fi prima oara cand Johanis pune cu mana un nou presedinte la PNL. Cu Alina Gorghiu a facut la fel.

      De ce crezi ca s-a activat asa de tare tabara PDL de sub comanda lu Blaga? Prietenia dintre Blaga si Johanis e mult mai trainica decat cea dintre Orban si Johanis. Blaga l-a facut pe Johanis presedinte.

      Cat timp Orba vrea sa ramana un pol de putere, sacrificarea lui completa e tot ce vede Johanis in fata ochilor. Va fi dat jos si din functia de presedinte PNL. Mark my words.

  29. Scenariul care se vehiculeaza prin clasa politica sunt alegerile anticipate ca sa-i bage pe Ponta, Tariceanu si Basescu inapoi in joc.
    PRESEDINTIA senatului la UDMR echivaleaza cu un viitor Presedinte al Romaniei interimar. Iohannis va fi suspendat in Parlament la un moment dat. Sau poate in felul asta doresc sa blocheze ca PSD si AUR sa voteze suspendarea. Desi la gradul de ticalosie al acestor 2 partide e nelimitat si interesul national e doar o vrajeala.

  30. @Max = Ciolacu care vede ca nu ajunge la ciolan.

    Ai putintica rabdare pt ca nu-i exclus sa prefere Johanis o coalitie PNL-PSD. Daca se intelege cu cei din servicii care controleaza PSD-ul acum sa-i dea cateva chestii pe care si le doreste el intr-o reforma constitutionala, el la schimb o sa-i lase sa fure la greu cu un DNA pus cu botul pe labe.

  31. PNL vorbeste prostii: ,,noi o sa guvernam oricum” !.
    Liderii AUR se pot intalnii cu reprezentantii UDMR si pot negocia conditile unui guvern minoritar PSD. Ca sa nu fie motiv de ,,cearta” UDMR si AUR vor renunta sa participe cu ministrii in Guvern.
    Deci mai e si varianta asta de Guvern Minoritar PSD cu sustinerea UDMR si AUR !.
    157 parl. PSD + 77 parl. AUR + 30 parl.UDMR= 244 parlamentari !.
    Din totalul de 466 Parlamentari din Parlament. Adica 8 Parlamentari in plus peste 50%.
    La asta se adauga in mod sigur si cel putin jumate din Deputatii de la minoritati !.
    Deci o majoritate confortabila pana trece Pandemia cu Rafila Prim Ministru.

    • Johannis a obținut o victorie stralucita: izolarea PSD. Cum credeți ca după ani de umilințe nu va instala un guvern de dreapta echilibrat și stabil? Aveți putina răbdare!

    • Erata: E gresit AUR cu 77 parlamentari. Au numai 47 parlamentari. Adica
      157 PSD+ 47 AUR + 30 UDMR = 234 parlamentari.
      Parlamentul 466 parlamentari . De aici rezulta ca 50% din Parlament= 233 parlamentari.
      Adica Rafila poate fi investit cu exact 1 parlamentar in plus peste 50% necesar.
      La astia se pot adauga cu usurinta cel putin jumate din cei 18 deputati de la minoritati. Deci inca ramane o Majoritate confortabila pentru Rafila pentru a rezista la orice Motiune de Cenzura depusa de PNL si USR PLUS.

  32. Orbane tu nici nu tii, cât de mic începi sa.. Sa vezi palme nemțești, de luni! Ai pierdut, ia-l pe roman, Blaga and stuff și go, bai baietilo!

  33. Noi guvernam oricum – PNL
    Datorită faptului că nu vor să cedeze niciun minister important, nicio funcție, PNL lasă țara asta in haos. Ce e așa de greu? Oamenii au votat pentru o alianță de dreapta. Un partid da premierul, celălalt partid ia camera deputaților. Un partid ia Justiția, celălalt partid finanțele.
    Probabil cei de la PNL vor sa guverneze cu PSD, de asta tot circul asta. Așa pierdeți procente și veți avea soarta lui Băsescu, Tăriceanu, Ponta.

  34. Acord USR-PLUS mult mai mult credit decat PNL sau UDMR…chiar si lui Barna. Pentru ca in PNL si UDMR sunt multi indivizi pentru care niste compromisuri cu PSD nu ar crea cine stie ce probleme de moralitate.

    Deci NU Predoiu la justitie, Nu PNL la justitie….pentru ca n-au credibilitate….pentru ca nu-i vad curatand justitia de leprele in slujba infractorilor.

    La finante trebuie ministru care sa nu umple buzunarele clientelei USL. Catzu era bun din acest punct de vedere.

    Proportionalitate inseamna PNL 25,3/47=54%…..USR-PLUS 15,7/47=33,5%…..udmr 12,5%…..aproximativ.
    Deci nu 66% PNL. Intr-un an si jumatate de guvernare PNL a ingropat dosarele importante, a mentinut in MAI si jandarmerie slugile corupte ale psd, etc

    PRIM ministru de la PNL Siegfried Muresan sau Ilie Bolojan, ca sa-i termine pe infractori si pe miile de functionari platiti degeaba cu salarii imense.

    iN PNL peste jumatate dintre cei cu functii sunt fie slabi, fie manjiti. Unii dintre ei prieteni cu PeSeDei.

  35. Ce mai regreta PNL ca PMP nu facut pragul sa izoleze USR, Orban se comporta ca si cum ar fi sef de feuda, va zbura cat de curand din fruntea PNL

  36. Asadar: Ori USRPLUS refuza sa intre de umplutura, si strada i se urca in cap: Stiti doar sa criticati, dar la greu nu va bagati! ori USRPLUS intra in genunchi si cu gura deschisa, acceptand pozitia de forta PNL: cu PM, sef camera, ministri justitiei si finantelor, PNL controleaza guvernarea, nu va fi loc pentru nici o masura reformatoare marca USRPLUS. Vor juca dupa cum canta Orban.

    Cauza reala este ca romanului ii plac scandalul, banul nemuncit si ii place sa se fuduleasca gratuit. USRPLUS a luat 15% din 33%. Romanii nu vor reforma…Din cand in cand il mai trezeste emotia unui club sau spital ars… nu asa se construieste o tara. Ramanem la micile combinatii dambovitene. Mult succes! 🙂

  37. Hai cu anticipatele.
    PSD nu va susține în vecii vecilor un guvern minoritar PNL.Cine a lansat ideea e cel mai mare imbecil din politică.
    Fie se înțeleg, fie va guverna PSD,fie vom avea anticipate deși sunt greu de provocat.

    • Poate fi Guvern minoritar PSD (Rafila) cu sprijinul AUR + UDMR.
      Au impreuna 234 parl. Adica peste necesarul de 233 parl. (50%).

    • UDMR+AUR never, astea se autoexclud, cine vrea la guvernare trebuie sa bata palma cu USR-istii

    • Catre @Gogu. UDMR si AUR nu se exclud !. La Cimitirul Militar Valea Uzului in 2019 unii udmr-sti si liderul George Simion s-au luat la bataie in cel putin 2 locuri din zona. Dar s-au despartit fara ura unora fata de ceilalti. Efectiv, dupa cum povesteste in cartea sa George Simion, udmr-istii l-au prins intr-un loc izolat langa o padure si puteau (la propriu) sa-l omoare in bataie (fara martori) dar secuii udmr-isti de acolo nu au facut-o, dupa care au plecat. George Simion zice dupaaceea ca a plecat pe picioarele lui de la bataia aia.

  38. Userii să bage la cap un lucru: nu le-am dat, ăia care am făcut-o, voturile pentru a – și rezolva ei problemele politice, de interese personale și de partid, bătându-se joc de noi și acceptând o pramatie și panarama de om în persoana lui Cîțu ministru la MFP sau, cu atât mai mult, premier.
    Noi, când am votat cu ei, am votat ȘI împotriva lui Cîțu și Orban, doi mincinoși de super clasă!

    • Partidul majoritar din coalitie trebuie sa dea premierul, asa ar fi normal. Pe Citu si Orban, useristii nu-i pot da afara din PNL.

  39. ”Noi o să guvernăm oricum”, ar fi spus unul dintre liderii PNL în timpul negocierilor.”
    Probabil ca mizeria asta a scos-o pe gura spurcata liberalul analfabet Florin Roman!!
    Zau?!
    O sa guvernati alaturi de tovarasii vostri din PSD??!
    Jigodiilor!!!

  40. NU AVEM IN ROMANIA PARTID FĂRĂ TRASEIȘTI. Mai mult se pare ca sunt ca fotbalistii, nu mai contează de unde vind dacă ”pupă” culorile clubului sunt aplaudați (votați) pentru ceea ce fac.
    Povestea cu ”susrsele G4media” sunt ca si acelea de la SPUTNIK, multă propagandă bolșevică : PNL ar vrea cu răul, USR PLUS nu, PNL ar primi voturi de la pesede , aici sursele au uitat să declare că USR+/- AU PRIMIT DEJA.
    Auzi acolo PNL să renunțe la sefia guvernului in favoarea USR+/- SI APOI usr+/- îl vor sprijini pe Orban la șefia camerei . Dacă dăm filmul înapoi asa vreo 2 luni nu mai mult vedem cum ”a sprijinit” usr+/- PNL ..așa vertical ca funia spânzuratul. Băi frate bunul simț e departe departe de USR+/- , mai bine rămânea Cioloș pozitiv cu PLUS și așa pe electrificatul BARNA l-au și pus pe trambulină ambulanțierii României. Simplu Guvern minoritar in jurul PNL -UDMR minorități ..altfel ..ANTICIPATE ! Trebuie să vadă tot useristu care so mai duce la vot cam ce își doresc ”salvatorii” României . o ALIANȚA DE 2 PARTIDE AU 15 % (votati de 0,5% DIN ROMÂNII CU DREPT DE VOT) SI VOR PREMIER ?!!!!!!!!

    • @Moromete

      Adica pnl cu 25% ia tot- PM, presedinte de camera, ministerele importante, iar celor de la USRPLUS si UDMR, care au impreuna 21% – nimic ?
      USR a fost de acord cu Catu, de aceea n-au facut propunere de PM pana in prezent, hei acum cand nu au nici macar presedentia camerei, bineinteles ca pun conditii. Ce bine era pt voi PMP si UDMR, dar n-a fost sa fie. Poate va ganditi la PSD si terminati circul. Anticipate de ce, vreti sa ajungeti la sub 20%, dupa toate porcariile pe care le-a facut Orban intr-un an de guvernare si care ies la iveala incet, incet ?

    • Adica PNL cu 25% ia tot- PM, presedinte de camera, ministerele importante, iar celor de la USRPLUS si UDMR, care au impreuna 21% – nimic ?
      USR a fost de acord cu Catu, de aceea n-au facut propunere de PM pana in prezent, hei acum cand nu au nici macar presedentia camerei, bineinteles ca pun conditii.
      Ce bine era pt voi cu PMP si UDMR, dar n-a fost sa fie.
      Vreti un guvern de dreapta, OK, aveti toata dreapta reunita, respectati-va partenerii .
      Vreti doar slugi si partide de mucava, cautati in alta parte.
      Anticipate, ha, ha, poate va veti gasi la sub 20%, acum cand ies la iveala incet, incet toate porcariile facute de Orban intr-un an de guvernare.

    • @Cât de Sincer ? 0,5% dintre românii cu drept de vot au pus ștampila și te crezi mai mult decât MUSCA LA ARAT ? Parte majoră din program ( oricum se suprapunea) din fiecare partid al DREPTEI a fost acceptat !
      Atunci când a fost GREU SI FOARTE GREU, GREU CARE NU A TRECUT ..PNL a rămas singur la ”topirea” procentelor în sondaje ..USR+/- NU a dorit să intre la guvernare. Mai mult a aruncat cu pietre după masinile guvernamentale și acum se prezintă ca VIRGINA la altar ?
      USR +/- are cu 3% mai mult decât AUR. PĂREAU OAMENI CU BUN SIMȚ DAR ACUM CĂ TOT SE POT VEDEA AU MIROS FIN LA CIOLAN ! Care SALVARE A ROMÂNIEI ? La USR+/- ICOANA LUI CIORDACHE URMEAZĂ SĂ FIE VENERATĂ. Ce spui DRULĂ ?
      ANTICIPATE ! ANTICIPATE ! FAȚA HÂDĂ A USR SE VEDE ACUM ! ANTICIPATE ! AUZI ACOLO 15% DIN VOTURI DAR PRETENȚII DE JUMA-JUMA ! SERIOS !!!
      CIOLOȘ A UITAT CINE LA PUS PREMIER ?
      USR+/- scade de la o alegere la alta ….

  41. Și mai e o problemă pe care cred ca o omit toți poiticienii: liniștea anului 2021!
    Ai nostri politicieni sunt relaxați constatând că în acest an nu au existat proteste de stradă și că, se pare, poporului roman i-a pierit apetitul de scandal. Nimic mai fals, poporul e același, dar anul 2020 a fost cu totul special și poporul a înțeles, a fost tolerant și înțelept.
    A apreciat că PNL și-a asumat guvernarea și a reușit să ne scape de rușinea națiunii – Dăncilă.
    A înțeles că PNL guvernează minoritar și i-a tolerat toate balbele, apoi, colac peste pupăză, a avut și ghinionul pandemiei! Un motiv în plus de înțelegere și toleranță!
    Când poporul s-a prins că PNL nu este de bună credință, era prea târziu și inutil să faci scandal de stradă pentru că nu mai era mult până la alegeri și oricum alegerile rezolvă totul!
    Pe de alta parte, oamenii normali și-au zis că oricum e mai înțelept ca mai întâi să se pronunțe instituțiile abilitate ale statului pe problemele lor de drepturi constituționale (vezi pensii, salarii în educație și alocații copii) și dacă nici ele nu vor clarifica lucrurile, abia atunci se vor rascula.
    Deci, din ianuarie 2021 să vă țineți bine!

  42. cearceaful de pe masa, lipseste mortul, or nu? dezastru ptr participanti.

  43. Și mai e o problemă pe care cred ca o omit toți poiticienii: liniștea anului 2021!
    Ai nostri politicieni sunt relaxați constatând că în acest an nu au existat proteste de stradă și că, se pare, poporului roman i-a pierit apetitul de scandal. Nimic mai fals, poporul e același, dar anul 2020 a fost cu totul special și poporul a înțeles, a fost tolerant și înțelept.
    A apreciat că PNL și-a asumat guvernarea și a reușit să ne scape de rușinea națiunii – Dăncilă.
    A înțeles că PNL guvernează minoritar și i-a tolerat toate balbele, apoi, colac peste pupăză, a avut și ghinionul pandemiei! Un motiv în plus de înțelegere și toleranță!
    Când poporul s-a prins că PNL nu este de bună credință, era prea târziu și inutil să faci scandal de stradă pentru că nu mai era mult până la alegeri și oricum alegerile rezolvă totul!
    Pe de alta parte, oamenii normali și-au zis că oricum e mai înțelept ca mai întâi să se pronunțe instituțiile abilitate ale statului pe problemele lor de drepturi constituționale (vezi pensii, salarii în educație și alocații copii) și dacă nici ele nu vor clarifica lucrurile, abia atunci se vor rascula.
    Deci, din ianuarie 2021 să vă țineți bine!
    Dacă am spus deja asta, atunci las-o să intre g4!

  44. Un minuscul partid (AUR are de trei ori mai mulți votanți) are tupeul să ceară să fie numit prim ministru un traseist : Ciolos. Ca și pretențiile USR cu 15% care vor să conducă guvernul, parlamentul, senatul. Ridicol. G4 media poate fi mândru.Politica anti PNL a acestui sait se vede din comentariile de aici unde se unesc așa ziși susținători ai PSD + USR.

  45. Un minuscul partid (AUR are de trei ori mai mulți votanți) are tupeul să ceară să fie numit prim ministru un traseist : Ciolos. Ca și pretențiile USR cu 15% care vor să conducă guvernul, parlamentul, senatul. Ridicol. G4 media poate fi mândru.Politica anti PNL a acestui sait se vede din comentariile de aici unde se unesc așa ziși susținători ai PSD + USR.

  46. Prea mari orgoliile pnl-usr,iar udmrul devine arbitru cu 5% din voturi.As scoate pe Orban si Barna de la sefia celor 2 camere si as pune un pnlist si un usrist tehnocrati si neutri.

  47. Scriitorul Stelian Tănase lansează un atac neaşteptat la PNL, pe fondul negocierilor pentru viitorul Guvern.
    Aceasta îi ia la ţintă pe Rareş Bogdan, Ionel Dancă şi Raluca Turcan, desfiinţând presupusele pretenţii ale acestora la funcţii şi „pilele” de la SRI, Cotroceni şi partid la care ar apela aceştia.

    „Liberalii în noul Guvern. Rareș Bogdan – piaza rea a PNL – dă tare din coate să capete Ministerul Afacerilor Interne!!! Altfel, tușește. Pină atunci își mobilizeaza pilele de la Cotroceni si SRI. Are școala generalul inchipuit Gabriel Oprea care se visa dictator. R&B, e clar, vrea cît mai multă putere. Și dacă se poate repede. Asta deși a primit onoruri și ranguri de la PNL cît altii – mai liberali decît el – în 30 de ani. Aferim!

    Se pare că nu am rîs destul. PNL se pregăteste pentru un mare vodevil în următorii 4 ani. Mai e un ministeriabil – și el cu pretenții. Pe numele lui Ionel Dancă. Dupa ce premierul interimar Ciucă l-a dat afara cu un șut undeva, Ionel Ionelule, zis Dancă, vrea neapărat să își înfigă colții în cașcaval. Se vede ministru al economiei, finantelor, dezvoltării, ceva – orice. Ce dacă nu are nicio competență. Singurul lui merit real este ignoranța. CV lui nu spune nimic. Ce-ți trebuie profesiniști în guvern? întreb. Dacă ți-o ia mocofanul înainte? Dancă are șanse. Este susținut al naibii de Orban & Co.

    Mai e și Turcan,. Apare precum Crăiasa zăpezilor pe lista scurtă pentru cîteva ministere. Are un atu. Iohannis. E ținută în brațe de la Cotroceni. Dacă nu primeste nimic, slăbeste de supărare, deși nu mai are de unde. Anorexia este la ușă. La pachet cu liftinguri și vopsele de păr are pretenții fff mari. Și-a plasat pretențiile in coșurile mai multor ministere ca să prindă măcar unul. Eu am altă propunere – sunt fanul ei. Să i se dea toate ministerele la care rîvnește. Pregătesc și o batistuță. Da, incompetența ei este invers propoțională cu ambitiile ei nemăsurate. Face față, zic. Cînd vine la ea o televiziune se machiază urgent.

    Fraierilor, dacă ați ști cîte drame se consumă zilele astea la negocierile pentru formarea Guvernului, nu ați mai rîde atît”, scrie Stelian pe Facebook.

  48. Uite de ce PNL va disparea, precum PDL…
    ADEVARUL, azi: „A doua rundă de negocieri dintre PNL, USR-PLUS şi UDMR pentru formarea noului Guvern a fost sistată, duminică, după numai două ore. Formaţiunile politice nu au ajuns la un acord, iar Alianţa USR PLUS va merge la Cotroceni cu propunea Dacian Cioloş – premier. Între timp, senatorul PNL Alina Gorghiu a scris pe Facebook că anul 2021 va fi ”cu linişte politică, cu reforme, cu dialog”.

    Alinuto, esti cu statul paralel??!!

  49. Totul se rezuma la Sica si cu Habarnam. In rest nu conteaza, Romania se poate duce la 😈

  50. Un vechi proverb japonez spune : ” două săbii ascuțite nu încap în aceiași teacă ” . HA HA HA GHINION. Nu o să ai guvernul tău. Trăiască PSD, URA URA TRĂIASCĂ PSD.

  51. sa se lase orgoliile la o parte sa formeze un guvern psd pnl usr cu dacian ciolos premier

  52. Dupa ultimile negocieri USL isi arata coltii. PDL-stii nu se dezmint.

  53. Ce frumos era să intre și PMP in parlament să vină cu Băsescu premier, desene animate sunt minciuni.

  54. Rezolva Iohannis maine problema asta de frecare la putere a vechilor politicieni. Poate-și arunca haina peste Orban si-l trimite după niste apă vie si nu se mai intoarce. Parteneri de coaliție e la bine si la greu asa ca posturile grele se impart in mod egal.
    Ca nu suntem molâi…

  55. Iata ce s-a intimplat cu adevarat . Actiunile continue ale USR , ce criticau PNL si nu criticau PSD , nu au dus ,contrar asteptarilor USR, la mutarea a unei parti a electoratului de dreapta catre USRPLUS. Ultimile actiuni PNL ce au restrins multiplele drepturi, aflate la vedere, ale cetatenilor au dezamagit votanti partidelor de dreapta si contrar asteptarilor PNLsi USR ce estimau , ca dealtfel si multi cometatori de dreapta , o prezenta de peste 40 de procente s-a dovedit in final neadevarata . Doar 30 de procente dintre votantii cu drept de vot sau prezentat la urne . Presedintele Iohannis impreuna cu PNL a pierdut sansa de a reforma din temelii tara cu atit mai mult cu cit miine in cadrul consultarilor ce au loc la administratia prezidentiala USRPLUS vine cu o propunere de prim minstru total neadecvata pentru un partid ce abia a obtinut – cuchiu cu vai – 15 procente, fiind perdantul estimarii anterioare ce ii prezenta undeva spre 20% . In acelasi timp si PNL ,sau seful PNL , era obligat sa isi depuna nu numai mandatul de prim ministru ci si de cel de sef de partid . Amindoi sefii de partid , perdanti fiind , nu au catadixit sa isi dea demisia , asa cum era normal intr-o democratie functionala .USRPLUS nici nu obtinut rezultatul scontat ,nici nu a obtinut vreun avantaj din critica constanta catre PNL si intr-un final mai mult incurca lucrurile cu niste pretentii absurde de prezentare a unui prim ministru sustinut de un partid , ce nu numai ca nu are o majoritate dar , care abia isi tirie procentele undeva la 15 puncte . PNL este si el perdantul de serviciu impreuna cu presedintele ce are in fata doar varianta de a numi un premier , altul decit cei prezentati de partide , neavind nici unul dintre ele o majoritate cu care sa se prezinte in fata sefului de stat . Sau cine stie , aflat in acesta situatie tragico – comica – cumva cusuta cu ata alba si adusa in fata cetatenilor -presedintele sa propuna un guvern de uniune nationala sau partajat ca in ISRAEL. Oricum ar fi, dezamagirea populatiei creste zi la zi si actuala clasa politica pare a fi undeva in situatia de se regasi in curind la marginea drumului politic .

  56. Îți dai seama cât am râde dacă l-am vedea pe batistuta ministru la MAI?!

  57. Măi Orban atâta te joci cu focul de o să te trezeşti cu un prim ministru al lui Iohannis şi poate rămâi şi fără nici o funcţie.
    Cei care îi duce mintea a înţeles imediat care a fost scopul demisiei tale măi Orban numai că nu mai depinde de tine iar ce nu ai înţeles e că Iohannis nu va băga niciodată PSD la guvernare iar dacă nu înţelegi şi tu măi Orban mi-e teamă că vei ajunge să fi sacrificat că oricât disperă PSD nu vor apuca să vadă o guvernare cu voi.
    Mai simplu pentru voi ăştia fani USL, mai probabil e să dea Iohannis toată guvernarea celor de la USR-Plus decât să prefere un USL.
    Deci ăştia de la PNL aveţi de ales între premier şi şef pe camera deputaţilor astfel va face împărţeala premierul lui Iohannis pentru voi, care va fi tot de la PNL , capisci?…ia spuneţi cum va fi intrucţia cu Ciucă?

  58. Zici ca-i Zbor deasupra unui cuib de parlamentari – deasupra.
    Eu am vazut că PSD se pregateate de guvernare. Firea vrea ministru Mucii

  59. In cazul improbabil al unei aliante „subterane” PNL-PSD, PNL va fi vioara a doua, conform rezultatelor de la urne.

    Sa nu viseze prea mult, penelistii…