G4Media.ro

Negocierile dintre USR PLUS și PNL pentru majoritatea în Consiliul Local Alba…

Negocierile dintre USR PLUS și PNL pentru majoritatea în Consiliul Local Alba Iulia s-au blocat în faza împărțirii funcțiilor de viceprimar. Solicitări ”exagerate” de ambele părți

Alba Iulia este al doila oraș în care negocierile dintre Alianța USR PLUS au intrat în impas, după Timișoara, unde PNL a sistat, în urmă cu câteva zile, negocierile cu USR pentru constituirea majorităților la primărie și Consiliul Județean Timiș.

Miza o reprezintă cele două funcții de primar ale municipiului. După un sfârșit de săptămână în care negociatorii USR PLUS, PNL și PSD s-au întâlnit de mai multe ori sau și-au transmis mesaje, se pare că negocierile au intrat în impas.

Luni, când trebuia să aibă loc alegerea în consiliul local a celor doi primari, USR PLUS a anunțat, într-un comunicat, că pretențiile liberalilor sunt prea mari, prin faptul că aceștia ar solicita ambele posturi. Așa că proiectul a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de astăzi.

De cealaltă parte, liberalii consideră la rândul lor că Alianța exagerează când cere ”retragerea din Consiliul Local a celor care au făcut parte din vechea conducerea administrativă”.

Mai clar, cel vizat este fostul candidat la primărie din partea PNL, Voicu Paul, pe care cei de la USR și PLUS nu-l mai vor în consiliul local și nici într-o eventuală funcție de viceprimar.

Sursa foto: Facebook Mircea Hava

Voicu Paul a fost viceprimar în timpul mandatelor lui Mircea Hava (PNL), care l-a impus în interiorul partidului drept candidat la primărie, în detrimentul altui liberal, Gabriel Pleșa. Acesta s-a supărat și a candidat din partea USR PLUS, reușind să câștige.

Campania a trecut, dar rivalitățile au rămas. În aceste condiții, în logica negocierilor au intrat și social-democrații, al treilea partid din CL Alba Iulia.

USR PLUS Alba a transmis luni un comunicat de presă în care anunță stadiul negocierilor:

”Alianța USR- PLUS anunță că discuțiile pentru formarea unei majorități în Consiliul Local Alba Iulia care să permită alegerea viceprimarilor și susținerea proiectelor importante pentru oraș nu s-au încheiat. În același timp, discuțiile cu Partidul Național Liberal au ajuns într-un impas în condițiile în care PNL Alba insistă pentru obținerea ambelor posturi de viceprimar.

După alegerile locale din acest an, USR-PLUS a lansat la Alba Iulia o consultare cetățenească unică în politica românească întrebând albaiulienii cum ar dori să arate viitoarea majoritate în Consiliul Local.

Componența Consiliului Local Alba Iulia, respectiv 9 consilieri PNL, 7 USR – PLUS, 4 PSD și un independent, nu permite niciunui partid să aibă majoritate.

Au fost lansate două sondaje, un sondaj în stradă și unul online, iar pentru că rezultatele pentru PNL și PSD au fost apropiate s-a decis să aibă loc discuții cu ambele partide pentru susținerea alegerii viceprimarilor și susținerea „Angajamentului pentru Alba Iulia”, un set de proiecte importante pentru viitorul municipiului.

Discuțiile cu Partidul Național Liberal au avut loc în mai multe runde, însă s-au blocat deoarece conducerea organizației nu au acceptat solicitările USR-PLUS: un viceprimar din partea ambelor formațiuni, susținerea „Angajamentului pentru Alba Iulia”, realizarea unui audit al activității Primăriei Alba Iulia și retragerea din Consiliul Local a celor care au făcut parte din vechea conducerea administrativă. În schimb, PNL, prin vocea președintelui organizației județene Mircea Hava, a cerut ca ambii viceprimari, fără să anunțe și numele persoanelor din PNL propuse pentru aceste funcții.

Discuțiile cu PSD s-au derulat pe baza acelorași principii, însă organizația a acceptat ca, în schimbul susținerii unui viceprimar, să accepte „Angajamentul pentru Alba Iulia” și realizarea unui audit intern.

Propunerea USR-PLUS pentru Partidul Social Democrat a fost să susțină crearea unei majorități locale, însă să nu participe la guvernarea locală, respectiv să nu își propună un viceprimar.

Având în vedere faptul că în ultima perioadă, PNL și PSD s-au angajat în Alba într-un proces de reformare internă, am decis amânarea formării unei majorități în Consiliul Local Alba Iulia așteptând ca noii reprezentanți ai celor două organizații locale să analizeze încă o dată propunerile USR-PLUS.

Alianța USR-PLUS anunță albaiulienii că nu va negocia principiile și proiectele cu care a câștigat Primăria Alba Iulia, iar orice majoritate locală va fi formată strict pentru susținerea dezvoltării municipiului. De asemenea, USR-PLUS nu va accepta în conducerea administrativă oamenii din vechea conducere a primăriei și cere inclusiv retragerea acestora din Consiliul Local pentru situația în care au adus Alba Iulia.

La alegerile locale din acest an, albaiulienii au votat pentru schimbarea conducerii administrative a municipiului Alba Iulia, iar acest lucru trebuie respectat atât de USR-PLUS, cât și de toate celelalte partide politice. Schimbarea înseamnă ca oamenii care au fost taxați prin vot de albaiulieni să nu fie primiți în conducerea primăriei pe ușa din dos, pe baza unor negocieri politice de culise”.

De cealaltă parte, liberalii apucaseră să anunțe în urmă cu două zile că nu vor negocia cu PSD.

  • ”Conducerea PNL Alba a luat decizia de a nu face nici o înțelegere cu PSD Alba în constituirea unei majoritați în Consiliul local Alba Iulia. PNL Alba Iulia are cel mai mare număr de consilieri locali și a obținut cel mai mare număr de voturi, dovadă că albaiulienii își pun în continuare încrederea în PNL. Consilierii noștri vor susține toate proiectele bune pentru oraș, dar și proiectele pe care le-am propus în campania electorală”, a transmis președintele interimar al PNL Alba Iulia, Marius Hațegan, cel care l-a înlocuit pe Paul, după pierderea alegerilor.

Negocierile sunt îngreunate și de componența Consiliului Local Alba Iulia. PNL are cel mai mare număr de consilieri, 9 și asta face ca majoritatea de 2/3 necesară pentru anumite proiecte să nu poată fi întrunită fărăliberali. De cealaltă parte, USR PLUS are 7, iar PSD 4. Pe lângă ei, din CL Alba Iulia mai face parte și un independent.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. We’re not numbers we’re free, we’re so alive (so alive)…
    PNL face decât ce stie mai bine: împarte dupa procente. Competența e un fleac cand trebuie sa te mai intelegi si la impartit ulterior comisioanele (fara de care nimic nu se pune in miscare)

  2. Ciolaniada de toamna!

  3. Negocierea intre useristi si penelisti trebuie sa aiba loc foarte atent, pe principiul „hai sa nu ne calcam pe bataturi si sa mergem pe proiectele necesare orasului”. Oricum n-au alta varianta in opinia mea.

  4. Daca negocierile astea sunt un preambul la cum o sa guverneze astea doua partide impreuna,n-o sa ne fie prea bine. Deja pare o alianta DA,sau mai rau ,isi mai aminteste cineva de CDR,cea mai dezastruoasa perioada pentru economia romaneasca?Degeaba programul de guvernare suna bine pe hartie daca o sa certe pentru fiecare post de directoras,portar sau sofer nici nu vor mai tine minte ce voiau sa faca.