G4Media.ro

Negocierile între PNL și PSD continuă duminică. Urmează finalizarea capitolelor Finanțe, Justiție…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Negocierile între PNL și PSD continuă duminică. Urmează finalizarea capitolelor Finanțe, Justiție și Muncă

Negocierile pe programul de guvernare al viitorului Guvern PNL-PSD-UDMR continuă duminică, urmând să fie finalizate capitolele Finanţe, Justiţie şi Muncă.

Sâmbătă, o nouă rundă de discuţii a avut loc la Palatul Parlamentului, cu participarea preşedinţilor PSD şi PNL, Marcel Ciolacu, respectiv Florin Cîţu.

Potrivit preşedintelui PNL, au fost finalizate toate capitolele din programul de guvernare, cu excepţia Finanţelor, Justiţiei şi Muncii.

După încheierea negocierilor pe marginea programului de guvernare vor urma discuţiile pentru ministere, apoi discuţiile cu privire la premier.

Liderul PNL, Florin Cîţu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie dat un vot în Parlament pentru învestirea noului Executiv.

Între punctele rămase în discuţie, asupra cărora nu s-a ajuns la un numitor comun, se numără cele legate de impozitarea progresivă şi desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

Legat de „taxa pe lux” cerută de PSD, preşedintele PNL a afirmat, sâmbătă, că în acest moment nu există niciun argument pentru modificarea Codului fiscal, iar măsurile cerute acum au figurat în programul de guvernare al PSD, între 2017-2019 şi nu au fost aplicate.

El a subliniat că „taxe mai mari nu vor face decât să crească veniturile acum”. „După aceea, aceste taxe vor fi eludate, iar veniturile la buget vor scădea”, a adăugat Florin Cîţu.

Cât priveşte desfiinţarea SIIJ, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a susţinut, vineri, că trebuie găsite alte soluţii pentru închiderea MCV.

„Cred că am fost foarte clar: în acea zonă trebuie intervenit şi văzut ce trebuie făcut astfel încât să închidem MCV, dar nu prin desfiinţarea SIIJ”, a adăugat Marcel Ciolacu.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Le urăm spor la furat și multă, multă plăcuță suedeză !

  2. Sa vina Iordache și Olguța ca avem mare nevoie de ei! PSD = PNL

  3. Nu e nicio negociere!
    Ce sa negocieze?
    Nimicuri?

  4. Vor să ne aburească cu justiția, va fi o cacealma de ne vom kkaca pe noi de râs! Trăiască HOȚIA!

  5. Vor să ne aburească cu justiția, va fi o cacealma de ne vom kaca pe noi de râs! Trăiască HOȚIA!

  6. Vor să ne aburească cu justiția, va fi o cacealma de ne vom k@ca pe noi de râs! Trăiască HOȚIA!

  7. Nu e graba. Pana la anu mai avem. Oricum tot USR e de vina ca nu se inteleg astia la ciolan

  8. La „justiţie” trebuie cineva după chipul şi asemănarea „justiţiei”.

    Recomandări:

    – domnul avocat-ministru Cătălin Predoiu
    – domnul jurist Florin Iordache
    – doamna judecător-ministru Adrian Năstase
    – doamna avocat Elena Udrea
    – doamna procuror DIICOT Alina Bica
    – domnul profesor Dan Voiculescu
    – domnul Pablo Escobar Emilio Gaviria