
Negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernare în Olanda, în impas, după victoria surpriză a extremei drepte
Negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernare în Olanda după victoria surpriză a lui Geert Wilders în alegeri au intrat în impas luni, după demisia persoanei însărcinate cu conducerea lor, informează AFP, citată de Agerpres.
Gom van Strien, desemnat de liderul extremei drepte, a fost acuzat în presa olandeză în weekend că a comis fraude în cadrul fostei sale companii.
Aceste circumstanţe şi timpul necesar pentru a răspunde acuzaţiilor „sunt incompatibile” cu misiunea încredinţată, a declarat acest senator al partidului PVV al lui Geert Wilders.
„Prin urmare, i-am informat pe Geert Wilders şi pe preşedintele parlamentului că demisionez din funcţie, cu efect imediat”, a adăugat el.
Van Strien urma să-şi înceapă oficial misiunea luni, printr-o întâlnire cu Geert Wilders însuşi, al cărui partid a ieşit învingător la alegerile de la 22 noiembrie.
Întâlnirile au fost apoi anulate.
Wilders se confruntă deja cu o sarcină dificilă pentru a convinge alte partide să lucreze cu el, având în vedere poziţiile sale radicale împotriva islamului, imigraţiei şi Uniunii Europene.
Deşi şi-a moderat puţin tonul în timpul campaniei electorale, PVV solicită interzicerea moscheilor, Coranului şi purtării vălului, precum şi organizarea unui referendum pentru ieşirea din UE.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii