G4Media.ro

Negocierile pentru refacerea coaliţiei guvernamentale din Italia au eşuat. Alegerile anticipate, o…

sursa foto: Facebook/ Giuseppe Conte

Negocierile pentru refacerea coaliţiei guvernamentale din Italia au eşuat. Alegerile anticipate, o variantă tot mai posibilă pentru depășirea crizei politice

Negocierile pentru refacerea coaliţiei guvernamentale din Italia au eșuat, a anunţat marţi partidul Italia Viva, care a declanşat criza, agravând turbulenţele politice care au loc pe fondul pandemiei de coronavirus, transmite Reuters.

Fostul premier Matteo Renzi a retras luna trecută partidul Italia Viva din coaliţie, acuzându-l pe premierul Giuseppe Conte că a gestionat greşit atât criza sănătăţii, cât şi criza economică ulterioară.

Preşedintele Sergio Mattarella i-a cerut şefului camerei inferioare a parlamentului, Roberto Fico, să medieze între diferitele partide. Cu toate acestea, Renzi a declarat că negocierile nu au reuşit să remedieze diferenţele pe o serie de probleme, inclusiv cheltuielile cu sănătatea, educaţia, justiţia şi infrastructura.

”Luăm în considerare răspunsul negativ dat de colegii noştri din fosta coaliţie. Îi mulţumim lui Fico şi ne bazăm acum pe înţelepciunea şefului statului”, a spus Renzi.

Preşedintele ar putea fi nevoit să lanseze o nouă rundă de consultări pentru a încerca să vadă dacă există sprijin între mai multe partide pentru un guvern de tehnocraţi, care ar fi însărcinat să abordeze situaţia de urgenţă a coronavirusului şi criza economică.

Italia, prima ţară europeană afectată de virus, a înregistrat peste 89.000 de decese de la declanşarea epidemiei, în februarie anul trecut, al doilea cel mai ridicat număr din Europa şi al şaselea cel mai mare din lume.

Partidul Italia Viva a indicat deja că ar dori ca fostul şef al Băncii Centrale Europene Mario Draghi să devină prim-ministru. Nu există nicio garanţie că suficiente partide, fie din actuala coaliţie, fie din blocul de dreapta opoziţiei, ar adera la un astfel de scenariu, în care ar pierde controlul asupra elaborării politicilor.

Fără un sprijin larg pentru o administraţie instituţională, Mattarella nu ar avea altă opţiune decât să instaleze un guvern interimar şi să organizeze alegeri generale până în iunie – cu aproximativ doi ani înainte de termen.

sursa: News.ro, sursa foto: Facebook/ Giuseppe Conte

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Problematic este ca în caz de anticipate Salvini va lua singur majoritatea.
    Opțiunea Draghi e evident imorala și va avantaja partidele antisistem. Draghi e perceput drept omul finanței mondiale (Goldman Sachs). Celălalt super-Mario ar fi fost o alegere mai buna

    • @anon. insieme a Berlusca ….bunga bunga..da solo non ce la fa…poi ce il processo per avr vietato lo sbarco degli imigrati…si vedra

  2. Foarte bine..o sa castige detasat partidele eurosceptice…Mateo Salvini o sa conduca Italia…