G4Media.ro

Negrescu (PSD): Comisia Europeană a trimis un nou set de critici dure…

Negrescu (PSD): Comisia Europeană a trimis un nou set de critici dure față de PNRR, se arată surprinsă și de costurile ridicate pentru serviciile de consultanță, achiziția de mobilier sau personalul suplimentar

Europarlamentarul PSD (grupul S&D), Victor Negrescu, afirmă că „un nou set de comentarii și critici dure” față de Planul Național de Redresare și Reziliență a fost transmis de Comisia Europeană și acuză, din nou, că „documentul este ținut la secret”.

„Comisia Europeană a trimis un nou set de comentarii și critici dure față de PNRR-ul realizat de actualii guvernanți. De această dată, documentul se referă la reformele propuse și critică absența dialogului real cu patronatele, sindicatele și societatea civilă. Într-un mod absolut netransparent documentul este ținut la secret”, a scris Victor Negrescu vineri pe Facebook.

Victor Negrescu susține că executivul european pune sub semnul întrebării viabilitatea reformelor propuse, dar și faptul că „acestea slăbesc reziliența și coeziunea societății românești”.

„Aceștia se arată surprinși și de costurile ridicate pentru serviciile de consultanță, achiziția de mobilier sau personalul suplimentar angajat în realizarea reformelor în contextul în care în paralel se propun tăieri de personal din sistemul bugetar”, susține reprezentantul PSD.

În opinia europarlamentarului PSD, PNL și USR au propus în PNRR „reforme neoliberale și măsuri de austeritate pe care nu le-a mai recomandat și nu le-a solicitat nimeni”.

„Ce este clar este că în afară de anumiți consultanți, toată lumea este nemulțumită de acest plan. Sindicatele, patronatele și majoritatea societății civile critică la unison PNRR-ul și modul în care a fost realizat. În acest context, guvernanții nu au legitimitatea de a negocia la secret aceste reforme”, mai scrie Victor Negrescu.

Ministrul Investițiilor, Cristian Ghinea, a anunțat, pe 31 mai, că Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost transmis integral în sistemul informatic al Comisiei Europene, la ora 15.30. În total, a precizat Ghinea, sunt 240 de fișiere transmise.

Documentul a fost făcut public pe 2 iunie, iar premierul Florin Cîțu, vicepremierii Dan Barna și Kelemen Hunor și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, au prezentat proiectele din Planul Național de Redresare și Reziliență, cifrate la 29,2 miliarde euro.

PSD a lansat, la mijlocul lunii iunie, o informație care a fost contrazisă chiar de Comisia Europeană.

Comisia Europeană a anunțat atunci că nu a respins PNRR trimis de România, așa cum au susținut liderii PSD după apariția în presă a unor documente în care Comisia a cerut clarificări României.

Executivul european a arătat însă că România a cerut o extindere a evaluării PNRR.

Premierul Florin Cîțu a anunțat, pe 29 iunie, că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României va fi aprobat la toamnă.

„Cei de la Comisia Europeană intră în vacanță. Sunt vreo șase, șapte țări care vor avea PNRR la toamnă. Nu este nicio problemă, contează să luăm toți banii. Aprobarea va fi la toamnă. Acum sunt clarificări. Sunt detalii tehnice pentru a ne asigura că vom lua acești bani. Eu vreau să mă asigur că avem un plan foarte bun”, a spus Florin Cîțu la Digi 24.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. costurile ridicate au ramas din 2008 pe cand Necolaiciuc frauda CFR cu peste 30 de milioane de euro.
    Astia de la PSD sunt smecheri, au furat cat au putut si acum vor ca de acum incolo sa muncim pe peanuts.

    Nu conteaza ce sustine PSD

  2. poate nu fi cel mai bun plan facut, dar cand aud PSD ca zice cuvantul „austeritate” imi dau seama ce e criticabil la plan din perpectiva lor: banii se duc pe investitii, si nu pe ajutoare sociale sau mariri de pensii si lefuri la bugetari.

    • Voi ati uitat cine este Negrescu? Un psd ist populist care pupa mana celor mai mizerabili baroni ai PSD? Unul care a ratat organizarea Presedintiei Romane a UE? Un securist de moda noua, un sinecurist la SNSPAul lui Pricope – fosta scoala de cadre de partid…

  3. Dane… ce minte simpla ai 🙂

  4. Mai la toamna…ca „sa avem un PNRR perfect”, cum ne aburea Zombilica inca din Mai 2021!
    Dupa vizita la Brussels, B1 TV, 13 Mai 2021: „Florin Cîțu: Avem cel mai bun PNRR pentru Comisia Europeană (VIDEO).
    Premierul României, Florin Cîțu, a declarat, joi, că România are cel mai bun Plan Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru Comisia Europeană.
    „Despre ce s-a discutat la Bruxelles: În primul rând, România a fost acolo ca să ne asigurăm că suntem pe drumul cel bun cu PNRR. Vreau să fie un PROGRAM care să fie APROBAT în Momentul în care va fi DEPUS. Am prezentat Comisiei Europene obiectivele noastre în ceea ce privește reforma, cu privire la ceea ce privește economia și modul în care PNRR va susține în următoarea perioadă creșterea economică, dar și reformele”, a afirmat oficialul.
    „Pentru prima oară România prezintă un plan credibil care poate fi aplicat”, a menționat Cîţu, care a mai adăugat că a vorbit cu membrii Cabinetului şi toţi trebuie să lucreze 24 de ore pe zi pentru ca PNRR să fie PERFECT.
    „În perioada următoare, am discutat azi cu miniştrii. Toţi trebuie să lucreze 24 de ore pe zi în următoarele zile pentru a ne asigura că totul este PERFECT în MOMENTUL depunerii PNRR. Voi avea întâlniri cu doamna Margrethe Vestager”, a transmis el.

    Sa analizam minciunile:
    TERMENUL Oficial de depunere anuntat de Guvernul Romaniei a fost 31 Mai 2021, Termen respectat iar Romania a prezentat public PNRRul in 2 Iunie 2021.
    G4media: 31 Mai 2021: „PlNRR urmează să fie depus OFICIAL, astăzi, la Comisia Europeană, acesta urmând să fie prezentat public în 2 iunie”, a anuntat Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

    11 Iunie 2021, la mai putin de 2 saptamani de la Depunerea Oficiala la Brussels, Comisia Europeana anunta ca a RETURNAT Romaniei PNRRul ala PERFECT al lui Zombie!
    Returnare insotita de Critici si observatii inadmisibile la asemenea nivel: Informatii insuficiente, Costuri neprecizate sau Costuri nefundamentate cu Cifre, Costuri estimative din piață, când, de fapt, ar fi trebuit să fie folosite, ca toate celelalte state, un cost standard național, Reforme nedetaliate, LIPSA detaliilor adica insiruirea unor simple povesti apare cam peste tot, la fiecare capitol…
    OBSERVATII care se traduc in BANII ceruti de Romania, bani care NU sunt suficient JUSTIFICATI… e ca in PNDLurile lui Dragnea!!!
    Mai la toamna, cand vom depune inca un PNRR „perfect” din „primul moment”..

    In timp ce aburelile lui Zombilica si ale acolitilor curg, pentru multe țări plata proiectelor începe săptămâna viitoare, iar pentru România mai stagnează(cel mai probabil la Paștele cailor), expresie a prostiei și incompetenței guvernanților…

    • Mai la toamnă, mai la toamnă, lelitza Ioana!
      „De-as mai duce-o pana la toamna, lelitza ioana,
      De-as mai duce-o pana la toamna, lelitza ioana,
      Sa ma duc din crama in crama, lelitza ioana,
      Sa beau vin sa manc pastrama lelitza ioana.

      Sa ma duc in deal vie, lelitza ioana
      Sa beau vin de razachie, lelitza ioana
      Sa mananc peste sarat, lelitza ioana
      Sa beau vin de SARICA lelitza ioana

      Ca bun ii vinu’ mult imi place, lelitza ioana
      Bun ii vinu’ mult imi place, lelitza ioana
      Nu stiu viii ce i-oi face, lelitza Ioana!”

      Nu vă mai stresați cu minciunile lui Cîțu și ale Guvernului, în general!

  5. Astia de la usr pnl udmr sunt flamanzi dupa ciolan..vor sa fure cat mai mult din aceste fonduri ….ma distreaza fraieri care au votat usr crezand ca astia sunt mai corecti decat cealalta gasca pnl udmr….

  6. circumvolutiuni se cheama, daca vorbesti de creier. Asperitati pot fi eventual pe calcaiul tau, daca nu ai grija sa-l cureti periodic.

  7. 13 IQ, sau ce ?

  8. Mai la toamna…
    Cand Romania va depune iinca un PNRR „perfect”…din a doua…

    „Florin Cîțu: Avem cel mai bun PNRR pentru Comisia Europeană (VIDEO)
    13 mai 2021.
    Premierul României, Florin Cîțu, a declarat, joi, că România are cel mai bun PNRR pentru Comisia Europeană.
    „Despre ce s-a discutat la Bruxelles: În primul rând, România a fost acolo ca să ne asigurăm că suntem pe drumul cel bun cu PNRR. Vreau să fie un program care să fie aprobabt în momentul în care va fi depus. Am prezentat Comisiei Europene obiectivele noastre în ceea ce privește reforma, cu privire la ceea ce privește economia și modul în care PNRR va susține în următoarea perioadă creșterea economică, dar și reformele”, a afirmat oficialul.
    „Pentru prima oară România prezintă un plan credibil care poate fi aplicat”, a menționat Cîţu, care a mai adăugat că a vorbit cu membrii Cabinetului şi toţi trebuie să lucreze 24 de ore pe zi pentru ca PNRR să fie PERFECT.
    „În perioada următoare, am discutat azi cu miniştrii. Toţi trebuie să lucreze 24 de ore pe zi în următoarele zile pentru a ne ASIGURA că totul este PERFECT în momentul Depunerii PNRR. Voi avea întâlniri cu doamna Margrethe Vestager”, a transmis el.

    PNRRul a fost depus OFICIAL in 31 Mai 2021.
    In 11 Iunie 2012 Comisia Europeana a returnat PNRRul cu o sumedenie de Critici si Obeservatii inadmisibile la asemenea nivel: toate arata habarnimsul si incompetenta celor care au lucrat la acest PNRR!
    De la totul „perfect” din prima, la inca multe RETURURI de la Comisia Europeana pe PNRRurile „perfecte” ale habarnistilor romanI!!!!
    INTREBARE: Cate PNRRuri „perfecte” va mai trimite Romania la Brussels?!

    G4medi, va rog sa nu mai cenzurati, am mai avut o postare si vad ca NU o dati!

    • 👍🏻👍🏻👍🏻👏🏻👏🏻👏🏻

  9. Chiar nu va e rusine baieti?

  10. babaiatule, inca semnalizezi? Daca vroiai sa faci o gluma despre creier te legai de lipsa circumvolutiunilor si-i spuneai ca are creier neted. Niciun creier nu are asperitati (abraziuni) intelighentule. Nici macar al tau. Creierul este fin la atingere ..ca asa e el.

  11. Ce reforme?!! Ca și “ investițiile”, ce reforme pot induce creștea cu 1000!!!! de posturi la casele județene de pensii pentru “reforma sistemului!!!” Care reforma?! Poate plata celor care au lipit afișe și acum vor beneficia de sinecuri – in medie 25 de județ- pe bani pnrr. Pai tre sa fie nebuni sau vânduți aia de la Bruxelles sa accepte așa ceva, chiar și pe cele 14 miliarde împrumutate, pe care le vom da inapoi cu dobânda!

  12. Ok! Așa cum spune Câțu, planul nu este respins, dar în nici un caz nu este aprobat. Țările care au întocmit planuri corecte, deja au început să primească bani. colonia Romanica va primi ceva firimituri la anul și la mulți ani.