Nelu Tătaru, acuzat de prim-vicepreședintele PNL Vaslui de fraudarea alegerilor în care fostul ministru al sănătății a fost ales preşedintele filialei
Prim-vicepreşedintele Organizaţiei municipale a PNL Vaslui, Marius Arcăleanu, a afirmat, vineri, după alegerea lui Nelu Tătaru în funcţia de preşedinte al Organizaţiei judeţene liberale, că scrutinul a fost fraudat de fostul ministru al Sănătăţii, „cu girul prim-ministrului Florin Cîţu”.
Liberalul a precizat că va contesta aceste alegeri la conducerea naţională a PNL, în conformitate cu reglementările interne ale partidului.
„Mi se pare absolut necesar să prezint ce s-a întâmplat în această, poate, cea mai neagră zi din istoria PNL Vaslui, la Conferinţa Judeţeană de Alegeri.
A fost un proces electoral fraudat, fără măcar a se face eforturi de a masca acest lucru. Şi mai grav de atât, putem spune că această fraudă a fost girată prin prezenţă de către domnul prim-ministru Florin Cîţu. După cum am anticipat acum două zile, gruparea condusă de Nelu Tătaru s-a asigurat că poate controla voturile.
Este inacceptabil că buletinele de vot au fost împărţite, încă de la început, în interiorul unei mape care conţinea, de asemenea, şi moţiunea lui Nelu Tătaru. Astfel, nu avem nicio garanţie asupra faptului că buletinele de vot nu au fost falsificate”, a susţinut Marius Arcăleanu, într-un comunicat de presă.
El a adăugat că membrii mai multor organizaţii din judeţ au suportat, în ultima perioadă, presiuni uriaşe din partea „grupului lui Tătaru”, în special prin intermediul secretarului Organizaţiei Judeţene PNL Vaslui, Daniel Onofrei.
„Este inacceptabil ce s-a întâmplat şi, dacă am lăsa lucrurile aşa, am avea în următorii patru ani un lider al PNL Vaslui, ilegitim, care ştie că poate să îşi ţină scaunul cu forţa pentru cât timp îşi doreşte el. Acest lucru nu ar însemna altceva decât distrugerea PNL Vaslui. Faptele de astăzi ale grupării lui Nelu Tătaru rămân, cu siguranţă, ca o pată neagră pe imaginea PNL Vaslui, o pată pe care va fi foarte greu să o ştergem.
Acesta a ales să umilească public organizaţia doar pentru a rămâne în scaun. (…)
PNL Vaslui este, în fond, o organizaţie cu oameni capabili, performanţi, liberali adevăraţi. (…) Le promit tuturor vasluienilor, dar în special colegilor mei din PNL Vaslui, că mă voi lupta astfel încât situaţia să nu rămână aşa. O organizaţie sănătoasă este întotdeauna mai puternică decât un şef abuziv şi grupul lui de interese, chiar dacă sunt susţinuţi de prim-ministrul ţării”, a mai spus Arcăleanu.
Deputatul Nelu Tătaru a fost reales, vineri, în funcţia de preşedinte al Filialei Teritoriale a PNL Vaslui, în cadrul Comitetului de Coordonare Judeţean. Susţinut de premierul Florin Cîţu, care le-a transmis delegaţilor că Nelu Tătaru este alegerea cea mai potrivită pentru organizaţia liberală vasluiană, fostul ministru al Sănătăţii a fost votat de 255 de membri PNL prezenţi la conferinţa de alegeri.
Contracandidaţii săi, prim-vicepreşedintele PNL Vaslui, Marius Arcăleanu şi primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroş, au primit 40, respectiv 15 voturi, în timp ce trei voturi au fost declarate nule.
(Sursa: Agerpres)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii