G4Media.ro

Nelu Tătaru: Ar fi nevoie de o anchetă realistă după fiecare caz.…

sursa foto: Inquam Photos/ Flavius Corfu

Nelu Tătaru: Ar fi nevoie de o anchetă realistă după fiecare caz. Suntem la mâna acelui caz pozitiv, care declară sau nu anumite persoane

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, care deschide lista PNL pentru Camera Deputaților, în județul Vaslui, a făcut mai multe declarații, miercuri seară, la B1TV, referitoare la nevoia de testare în România și de cum influențează numărul de teste raportările infectărilor.

Nelu Tătaru a declarat că maximul istoric de testări ale laboratoarelor a ajuns la 52.420  în perioada iulie-august, atunci când a fost perioada concediilor.

Tătaru a mai spus că în prezent există 169 de puncte care efectuează teste COVID-19 și că există o transmitere comunitară accentuată, dar cu diferențe între județe.

Ministrul Sănătății susține că în urma oricărui caz pozitiv ar fi nevoie de ”o anchetă realistă” și că ”suntem la mâna acelui caz pozitiv care declară anumite persoane sau nu le declară”:

  • „Testările. Dacă ne referim la o perioadă lunile iulie-august, când am avut și perioada concediilor și se făceau și testări la cerere, atunci, luând maximul istoric al fiecărui laborator, se ajungea la cele 144 de laboratoare la 50.000 de teste – sau, mai precis, erau 52.420 de teste lucrate ca maxim istoric al fiecărui laborator. În practică, în schimb, lucrurile stau un pic altfel. Testările se fac la anumite recoltări. Recoltările se fac la definiție de caz, definiția de caz incluzând anchetele epidemiologice, anumite categorii de persoane, cele care sunt instituționalizate, cei care îngrijesc aceste instituții, cei care se pregătesc de transplant, cei de la Oncologie, cei care fac dializă, femeile gravide care intră sau ies din izolare sau din carantină, precum tot ce înseamnă respirator-simptomatic beneficiază de aceste testări”, a declarat Nelu Tătaru, miercuri seară, la B1TV.
  • ”În acest moment avem 169 de puncte care testează, dar o dată avem aparatura și în al doilea rând avem partea umană. După cum ați putut vedea și dumneavoastră, sâmbetele și duminicile se testează mai ușor sau lucrează mai puțin aceste laboratoare, de aceea putem vedea duminica și luni un număr mai mic de teste și efectiv un număr mai mic de rezultate pozitive. În contextul în care luam lunile iulie-august, în care aveam o pozitivare de 10%, realitatea este că acum avem un 35% – 40%. Avem și o transmitere în comunitate mai accentuată, diferențe de la un județ la altul. Acum două săptămâni jumătate eram în zona de centru, apoi spre nord-vest”, a mai precizat ministrul Sănătății.
  • „Dacă mă întrebați pe mine, ar trebui să fie orice anchetă, orice caz pozitiv cu o anchetă realistă după fiecare caz. În condițiile în care ne bazăm pe declarația cazului pozitiv, suntem la mâna acelui caz pozitiv care declară anumite persoane sau nu le declară. Urmărirea fiecărui caz din declarație înseamnă iar, la fel, dacă este simptomatic, testare, dacă nu este simptomatic, carantinare și la apariția simptomelor testare”, a mai spus Tătaru.

sursa foto: Inquam Photos/ Flavius Corfu

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

  1. Problema e că românii nu sunt apti nici să prelucreze teste, darămite să producă.

  2. Ce senin este omul asta. El nu are nicio responsabilitate….incompetenta lanrang de arta…

    • Au avut destulă „responsabilitate” beuranii de la mafia PRO-USL-PSD, cu arderi de mare „artă”, ajunge atâta „competență”.

  3. Boborul e de vina intotdeauna.
    Bad@, nu ma mai plictisi, ti-am spus deja ca USR e la fel de prost ca PNL, PSD etc.

    • Nici n-au cum să fie atât de „deștepți” cum sunt imbecilii plictisiți care fac parte din „boborul” mafiei PRO-USL-PSD, aripa pontoasă, aia cu nasul mare și cu trese pe umăr.

  4. Ca unii mint e una. Dar sunt cazuri (multe) in care nici nu sunt intrebati de DSP de contacti…