
VIDEO Nelu Tătaru: Suntem la un moment de cumpănă. Haideți să fim cu toții solidari. Doar de noi depinde viitorul sănătății acestei națiuni
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a făcut, miercuri, într-o declarație de presă de la Guvern, un apel către populație să respecte regulile de protecție sanitară, cerându-le tuturor să fie solidari pentru că „doar de noi depinde viitorul sănătății acestei națiuni”.
Principalele declarații ale ministrului Sănătății:
E un moment pe care îl readucem în atenția tururor. Menținem același trend ascendent, în pofida restricțiilor.
Revin cu aceleași solicitări de a respecta restricțiile.
În DSP și spitale vor exista evaluări încrucișate pentru a da asistența medicală de care e nevoie.
Sistemul medical încă rezistă, dar să nu forțăm capacitățile.
Personalul medical este același de acum 7 luni. Suntem într-un moment pe care trebuie să îl gestionăm împreună. Corpul medical, deși obosit, va da asistența medicală.
Populația, haideți să respectăm regulile.
Comitetele județene vor da restricții.
Acum avem 226 de spitale suport COVID cu 1050 de paturi ATI complet utilate. Dacă noi încercăm să vedem capacitatea, personalul trebuie să dea dovadă că trebuie să susțină capacitatea.
Vedem că nu se respectă reguli.
Haideți să încercăm în acest moment de cumpănă să reașezăm respectarea regulilor.
Care sunt limitele? Primim și 3000 de pacienți pe zi, dar componenta de prevenție poate face diferența.
Avem evenimente sau transport în comun unde nu se respectă regulile. Aici avem acele zone infectante. Haideți să respectăm regulile.
Restricțiile reimpuse își vor face efectul în 10-14 zile.
Haideți să fim cu toții solidari și să ajungem acolo unde speram să ajungem la începutul lunii iunie.
Fiecare dintre noi trebuie să contribuie.
Doar de noi depinde viitorul sănătății acestei națiuni.
2958 de cazuri noi de COVID-19 au fost confirmate în ultima zi în România, 82 de decese au fost raportate, iar 612 pacienți sunt internați la Terapie Intensivă, fiind cele mai mari bilanțuri zilnice de la începutul pandemiei.
Sursa foto: captură video
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
17 comentarii