G4Media.ro

Nemulţumire în creştere în Shanghai din cauza măsurilor de izolare / China…

sursa foto: Pixabay.com

Nemulţumire în creştere în Shanghai din cauza măsurilor de izolare / China a anunţat vineri peste 7.200 de noi cazuri pozitive Covid la nivel naţional

Locuitorii din Shanghai şi-au exprimat vineri frustrarea faţă de accesul la alimente şi de izolarea tot mai extinsă a metropolei chineze, care se confruntă cu cel mai grav focar epidemic înregistrat de la începutul pandemiei de COVID-19, informează Agerpres, care citează AFP.

Pentru a evita o izolare generală a oraşului Shanghai, autorităţile au impus un lockdown alternativ în cele două părţi ale metropolei pentru testarea celor 25 de milioane de locuitori.

Estul oraşului (Pudong) a fost complet închis de luni, timp de patru zile. De vineri a venit rândul părţii de vest (Puxi), pentru aceeaşi durată.

Cu toate acestea, zone extinse din Pudong, unde se află principalul aeroport internaţional al oraşului şi zgârie-norii emblematici din cartierul său de afaceri, au rămas închise din cauza depistării unor cazuri pozitive.

„Este, de fapt o izolare generală a oraşului”, a scris un utilizator al reţelei sociale Weibo adăugând că „multe străzi şi complexe rezidenţiale din Pudong sunt încă în lockdown”.

Primăria a publicat joi seară un plan de ieşire din izolare, care prevede în special prelungiri ale măsurilor de lockdown în cazul descoperirii unor cazuri pozitive.

Anunţul de la începutul săptămânii de lockdown a provocat un aflux de consumatori în supermarketuri.

Chiar şi aplicaţiile de livrare la domiciliu a produselor proaspete se luptă să ţină pasul cu cererea, care, evident, a explodat odată cu izolarea a milioane de locuitori din Shanghai.

„Numărul de livratori este limitat. Aşa că mă trezesc în fiecare dimineaţă la ora 7 dimineaţa ca să stau la coadă online în aplicaţia mea”, a declarat pentru AFP Sun Jian, în vârstă de 29 de ani, în izolare în Puxi.

„Înainte de izolare, cumpărasem multă mâncare din supermarketurile de lux. Aveau stocuri, dar scump”, a precizat Sun Jian care a subliniat că lockdown-ul este „prost gestionat”.

Confruntat cu aceste nemulţumiri, un înalt oficial din cadrul primăriei, Ma Chunlei, a recunoscut joi că pregătirile au fost „insuficiente”.

Ministerul Sănătăţii a anunţat vineri peste 7.200 de noi cazuri pozitive la nivel naţional. Cu toate că aceste cifre sunt mici în comparaţie cu multe alte ţări, ele sunt ridicate pentru China, unde autorităţile aplică o strategie zero COVID-19, care are ca scop prevenirea apariţiei de noi cazuri. Aceasta constă în mai multe măsuri: izolări, carantină prelungită la sosirea pe acest teritoriu sau chiar monitorizarea deplasărilor prin intermediul aplicaţiilor mobile.

Sursa foto: Pixabay.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Nimeni nu scapă de Omicron, indiferent cat de draconice sunt masurile luate in china (si sunt).

  2. Mare greșeală au făcut chinezii.
    Vaccinul lor e apă de ploaie și, prin lockdownuri dure , nici nu s-au imunizat natural.

  3. Nimic mai potrivit acum decât delistarea companiilor chinezești de pe bursă, că deh, ei vor lume bipolara, ce caută la polul american să se finanțeze și interzicerea vânzării de „teniși” si electronice proaste si ieftine chinezești in UE si SUA, să vândă la ruși!
    In paralel să se lupte si cu covidul!

  4. Intr-o tara de 1,4 miliarde de locuitori sunt cazuri cat intr-o zi buna in Bucuresti. Penibil (cu sinceritatea).

    • Asta daca ei de bune numerele chinezilor. China este o dictatura capitalisto – comunista unde statisticile oficiale dau mereu cum vrea partidul unic.

  5. Ma voi suteti nebuni? Nemulţumire, frustrare in China? Si cui s-au plans?

    • Glonțului!

    • Daca astea sunt semnele de nemultumire ale chinezilor din cel mai „avansat in capitalism” oras al Chinei, atunci cad pe jos de ras activistii PCC.
      Protest adevarat inseamna eroul necunoscut (omul cu sacosele) din Piata Tiananmen, care cu corpul lui a blocat o coloana de tancuri, s-a urcat pe primul tanc si a vorbit cu tanchistii, apoi a coborat si i-a blocat din nou.
      Pana acolo este un drum foarte lung, daca actualul nivel de frustrare este determinat de faptul ingrozitor ca trebuie sa te trezesti la ora 7 ca sa iei rand la coada pe aplicatie ca sa comanzi mancare.
      Probabil ca reporterul AFP este un fan inrait al PCC.

  6. Daca mai e Lavrov in vizită,poate le da chinezilor niste sfaturi din vasta sa experiență. De exemplu amenințarea cu 15 ani de închisoare în caz de nemulțumiri calmează nemulțumirile.