Neobișnuitul caz al istoricului Sorin Antohi: Curtea de Apel București a decis a doua oară că nu a fost colaborator al Securității ca poliție politică. Procesul durează de șase ani, iar Antohi s-a autodenunțat în urmă cu 14 ani și s-a căit pentru viața trăită ”în minciună și duplicitate”

Curtea de Apel București a hotărât, în luna iulie, că istoricul Sorin Antohi (63 de ani) nu a făcut poliție politică înainte de 1989. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a depus recurs, verdictul final urmând a fi dat în 2021-2022. Procesul prin care CNSAS a cerut declararea lui Antohi drept colaborator al Securității a început în 2014, la opt ani după ce acesta se autodenunțase în presă.

În decizia Curții de Apel București din iulie 2020, magistratul a respins cererea CNSAS pe motiv că ”deși a fost recrutat de organele de securitate și a completat mai multe note informative, pârâtul nu a realizat o activitate de furnizare de informații prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Judecătorul a avut o percepție total opusă față de conținutul a două note informative semnate de Antohi în 1979, exact aceleași note care i-au convins pe membrii CNSAS să îl declare pe acesta colaborator al poliției politice comuniste.

Recrutat la data de 29 martie 1976, Antohi a primit numele de cod ,,Valentin” și a fost folosit pentru realizarea supravegherii informative la cursul postliceal de pe lângă Uzina Tehnoton din Iași. El fusese recrutat prin șantaj, pe baza unui ”materialul compromițător existent” la acea dată despre el și aflat în posesia Securității.

În calitate de colaborator, pe 24 ianuarie 1979, el a informat Securitatea despre un cetățean străin aflat în Iași pentru a preda la universitate – lectorul Cristopher Lawson: ”Sursa (Antohi n.r.) informează că interesul lui Lawson pentru România nu se manifesta în forme suspecte acesta evitând abordarea unor subiecte din viața contemporană sau vorbind în termeni de respect și de apreciere atunci când sursa conducea discuțiile spre unele probleme actuale.” La o întrebare a ofițerului de Securitate, ulterioară întâlnirii cu Lawson, Antohi a răspuns că ”nu-i exclus ca în spatele lectorului să se ascundă un alt om deoarece la pregătirea acestuia și la cei 34 de ani care-i avea nu i-ar fi fost greu să se fi pregătit și pentru alt gen de misiuni în România”. Ceea ce CNSAS a socotit în frazele de mai sus drept ”denunțare a unor activități anticomuniste”, a fost catalogat de judecător ”opinii personale exprimate de o persoană care constituie exclusiv presupuneri ale acesteia, bazate pe elemente cu caracter general și cunoscute de organele de Securitate” (…) O atare concluzie se impune și în raport de restul informațiilor furnizate cu privire la aceeași persoană, respectiv faptul că aceasta evita discuțiile despre viața acelei perioade, faptul că se exprima în termeni de respect și de apreciere atunci când  discuțiile vizau problemele acelei perioade.”

Și susținerile CNSAS din cea de-a doua notă informativă, semnată de Antohi pe 4 aprilie 1979, au fost desființate de instanță, pe aceleași considerente. Antohi scrisese despre un fost profesor universitar că ”lăsa doar impresia unei epave care se clătina la primul val de spirtoase” și se angaja să informeze Securitatea despre discuții care urmau să aibă loc la manifestări literare ce urmau a fi organizate, însă ”o astfel de disponibilitate nu s-a materializat”, după cum a descoperit judecătorul care, în luarea deciziei sale, a invocat și un document din 1978 al Securității, în care se scria că Antohi ”a fost folosit de organele de securitate Iași dar s-a încetat legătura cu acesta pentru nesinceritate” (ulterior, a fost reactivat pentru perioada 1980-1982).

CNSAS a depus recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, loc unde dosarul a ajuns pe 1 septembrie. Cel mai probabil, primul termen de judecată va fi programat în 2021 sau chiar 2022.

Procesul a început în 2014, tot la Curtea de Apel București, care a respins, în 2015, solicitarea reclamantului CNSAS. În recurs, în 2019, Înalta Curte a dispus rejudecarea dosarului de la zero, așa că procesul s-a reluat la instanța inițială, noul complet pronunțându-se în iulie 2020 și menținând decizia din 2015.

Subiectul colaborării lui Antohi cu Securitatea a apărut în spațiul public cu opt ani înainte de verdictul CNSAS din 2014 și a reprezentat un șoc în lumea intelectualilor. Motivele: pe lângă faptul că era unul dintre cei mai respectați specialiști din branșă (printre altele, a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social, a condus Departamentul de Istorie și Pasts, Inc. Center for Historical Studies de la Central European University Budapesta și a făcut parte din Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România), Antohi era perceput drept membru al ”Grupului de la Iași”, în care dizidenți ca Alexandru Călinescu, Dan Petrescu, Liviu Antonesei, Luca Pițu sau Dan Alexe au contestat regimul comunist înainte de 1989.

În 2006, într-o scrisoare publicată de ”Cotidianul”, Antohi a povestit că fusese recrutat în ultima clasă de liceu, prin amenințări cu exmatricularea și pușcăria, deoarece, cu doi ani mai devreme, scosese o revistă critică la adresa regimului lui Ceaușescu.

”Am informat în scris Securitatea despre unii dintre prieteni și pe unele dintre cunoștințe, fără să-i previn, fără să le-o mărturisesc post festum până la scrierea acestui text, fără să-mi cer iertare, fără să-mi asum public acest trecut nedemn și dureros.

I-am turnat uneori, cu moartea în suflet, dar nu i-am trădat niciodată: nu am fost agent provocator; nu am primit misiuni de vreun fel; nu mi s-au promis și nu mi s-au creat avantaje; nici una dintre notele mele informative nu a trecut de generalități și de informațiile pe care le consideram deja cunoscute; în toată perioada am rămas ostil Securității și partidului-stat; mi s-a plătit cu aceeași monedă. (,,,) Din punct de vedere etic și moral, mărturisirea și căința vin prea târziu: gravității faptelor mele de acum 25-30 de ani i se adaugă gravitatea imprescriptibilă a tăcerii, a vieții trăite în minciună și duplicitate. Numai din punct de vedere psihologic și istoric (de la egoistorie, prin microistorie, la istorie) e mai bine prea târziu decât niciodată“, a scris Antohi în 2006.

Într-un articol din același an, publicat de Ziarul de Iași cu ocazia subiectului de mai sus, se menționa că Antohi ”A fost unul dintre cei ale căror case au fost percheziționate la ordinul ministrului de Interne Tudor Postelnicu în 1983 și despre care fostul șef al Securității Iași Constantin Ciurlău scria, în 27 decembrie 1988, că «se situează pe o poziție contestatară cu privire la politica partidului și statului nostru».”

Foto: Sorin Antohi / The Academy of Europe