G4Media.ro

„Nephro“, primul film românesc care prezintă realitatea cu care se confruntă pacienţii…

sursa foto: captura video

„Nephro“, primul film românesc care prezintă realitatea cu care se confruntă pacienţii dializaţi, lansat în mediul online

„Nephro“, primul film românesc care prezintă realitatea cu care se confruntă pacienţii dializaţi, a fost lansat miercuri şi poate fi vizionat pe contul de YouTube Fresenius NephroCare România, transmite News.ro.

„Nephro“ este un film emoţionant care evidenţiază puterea pe care o au legăturile interumane în contexul unor provocări medicale. Scurtmetrajul face parte dintr-o campanie de conştientizare a realităţii cu care se confruntă pacienţii dializaţi şi familiile acestora.

La evenimentul de lansare, după proiecţia scurtmetrajului, a avut loc o discuţie cu echipa filmului, personal medical şi pacienţi.

Regizat de Claudiu Mitcu, după un scenariu semnat de Ana Rinderu şi Radu Pilat, scurtmetrajul „Nephro“ prezintă o perspectivă mai puţin cunoscută a vieţii pacienţilor dializaţi. Filmul subliniază faptul că legăturile care vindecă nu sunt neapărat cele familiale, ci şi acelea care se creează în centrele de dializă şi care asigură confortul emoţional.

„Nephro“ relatează povestea Ancăi (interpretată de Silvana Negruţiu), o pacientă de 26 de ani pusă faţă în faţă cu o situaţie care îi testează limitele atât la nivel fizic, cât şi emoţional, şi a tatălui ei, Vlad (interpretat de Şerban Pavlu), care îşi reîntâlneşte fiica după 15 ani de separare.

„Când am aflat că oamenii vin de trei ori pe săptămână şi petrec câte cinci ore împreună, mă gândeam cam cât de des s-a întâmplat asta în familia mea: să avem trei zile pe săptămână în care să stăm cinci ore împreună. Niciodată. Cred că sunt puţine familiile care reuşesc să adune aceste 15 ore pe care să le petreacă exclusiv împreună. Este mai mult decât o familie. Oamenii te întâmpină cu o asemenea căldură că, atunci când am ajuns acolo pentru a filma, aveam senzaţia că mă ştiu de-o viaţă cu cei de la centru“, a declarat actriţa Silvana Negruţiu, la evenimentul de lansare a filmului „Nephro“.

Dializa, tratamentul pentru pacienţii în stadii avansate ale Bolii Cronice de Rinichi, este o procedură cu un impact puternic asupra vieţii pacienţilor, care trebuie să îşi adapteze stilul de viaţă la o nouă realitate. Dacă respectă tratamentul şi urmează recomandările medicale, pacienţii pot avea o viaţă aproape normală.

„Ne-am dorit ca acest film să ajungă la publicul larg, iar acesta să conştientizeze potenţialul grav al Bolii Cronice de Rinichi şi, recunosc, că acest film a pus în valoare relaţiile interumane. Cred că este important să se ştie că dializa nu înseamnă sfârşitul vieţii şi că poţi avea o viaţă aproape normală chiar şi în aceste condiţii“, a menţionat dr. Raluca Scutelnicu, Marketing Manager Fresenius NephroCare România.

Dializa este un tratament decontat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), indiferent de centrul de dializă unde pacienţii aleg să urmeze procedura. Ei au dreptul legal să-şi aleagă orice centru de dializă (public sau privat), aflat pe o distanţă de 100 km în jurul domiciliului, unde să primească tratamentul.

Centrele Fresenius Nephrocare oferă tratamente de dializă de calitate, astfel încât pacienţii să fie apţi pentru transplant (în cazul în care au un donator compatibil) – o altă opţiune terapeutică pentru insuficienţa renală în stadiul terminal.

Echipele de medici nefrologi, asistenţi specializaţi în dializă, nutriţionişti şi psihologi din centrele de dializă Fresenius Nephrocare asigură un tratament individualizat, în funcţie de nevoile fiecărui pacient. Aici pacienţii beneficiază şi de alte servicii gratuite (care nu sunt incluse în pachetul decontat de stat) – vaccinarea antihepatită B, îngrijirea fistulei, precum şi de educaţie medicală.

Informarea şi educarea publicului larg sunt esenţiale pentru a creşte nivelul de conştientizare a Bolii Cronice de Rinichi, afecţiune din categoria „silent killer“, precum şi pentru a combate stigma şi a îmbunătăţi înţelegerea acestei condiţii medicale. Filmul „Nephro“ reprezintă un prim-pas în atingerea acestor obiective.

Scenariul a fost scris de Ana Rinderu şi Radu Pilat, din echipa Heist Industries. Regia este semnată de Claudiu Mitcu iar imaginea de Toma Velio.

Din distribuţia filmului fac parte actorii Silvana Negruţiu, Şerban Pavlu şi Ion Sapdaru, dar şi Alina Puşcaş, asistent-şef centrul de dializă Fresenius NephroCare Bucureşti.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...