G4Media.ro

Népszava.hu: Noua strategie de securitate națională a Austriei – apropiere de NATO,…

Sursa foto: Pexels / Anton

Népszava.hu: Noua strategie de securitate națională a Austriei – apropiere de NATO, îndepărtare de Rusia

O nouă strategie de securitate a fost elaborată de guvernul de la Viena, iar dacă va va fi pusă în aplicare, aceasta ar însemna o îndepărtare de Moscova și de gazul rusesc și o schimbare a politicii externe neutre a Austriei, scrie publicația ungară Népszava.hu

Generalul-maior Peter Vonhofer, în vârstă de 57 de ani, apropiat de Partidul Popular Austriac (ÖVP), aflat la putere, a fost numit consilier pentru securitate națională al Austriei. Funcția, care până acum exista doar în SUA, i-a fost încredințată ofițerului de origine tiroleză, care a participat la misiuni internaționale și a instruit și condus ambasadori și atașați militari. Noul oficial va avea un birou pe lângă cel al cancelarului și îl va consilia direct pe acesta cu privire la chestiuni strategice și situații de criză.

În paralel, se află în discuție și un acord privind strategia de securitate a țării între partidele din coaliția guvernamentală. Proiectul de 57 de pagini, care va deveni lege după alegerile din 29 septembrie, a fost imediat făcut public de coaliția Partidul Popular – Verzi.

În noua strategie a Austriei, Rusia, care acum 11 ani era considerată un partener, este văzută ca un risc de securitate, din cauză că războiul împotriva Ucrainei, pe care documentul îl numește hibrid, amenință întreaga Europă.

Der Standard din Viena, citată de Népszava.hu, menționează trei direcții principale ale noii strategii de securitate: distanțarea de Moscova, tăierea gazului rusesc și „activarea” neutralității austriece.

Potrivit lui Franz Eder, expert în securitate la Universitatea din Innsbruck, conducerea politică austriacă a neglijat mult timp problema apărării, presupunând că Austria este înconjurată de state prietene și că NATO va acționa în caz de probleme. Această atitudine „relaxată” a fost schimbată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei de acum mai bine de doi ani. Noua abordare, spune expertul, nu face Rusia mai ostilă Austriei.

Austria are însă în continuare un buget militar de mai puțin de 1% din PIB, deși cheltuielile de 4,02 miliarde de euro prevăzute pentru 2024 sunt cu 697,1 milioane de euro mai mari decât anul trecut.

Apropierea preconizată de NATO nu este nici ea ușoară, deoarece neutralitatea pe care austriecii o preferă încă exclude cooperarea militară, amintește analistul.

Pentru moment, Viena pune accentul pe cooperarea non-militară în diferite forme, cum ar fi ajutorarea în caz de dezastre sau medierea păcii între părțile aflate în război.

Deși Austria este legată de un contract de achiziție de gaz cu Rusia până în 2040, partenerii de coaliție austrieci au fost de acord cu propunerea Verzilor de a elimina complet gazul rusesc până în 2027.

Germania și Italia, care își extind în continuare sistemul de conducte, vor aproviziona țara, fără a mai menționa zăcămintele de gaze norvegiene, în care Austria deține propria participație.

Noul consilier pentru securitate națională al Austriei a indicat că 60 de experți în securitate vor începe să lucreze sub supravegherea sa, inclusiv la elaborarea de noi tratate internaționale.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Oricum vor primi gaze din Rom si prin conductele de la turci…

  2. Este numai o masca aceasta apropiere

  3. Nu prea ii cred pe austrieci. Danseaza cu Putin.