G4Media.ro

Nereguli găsite la fabrica de cașcaval de la Ibănești, după accidentul în…

Sursa foto: Monitorul de Botoșani

Nereguli găsite la fabrica de cașcaval de la Ibănești, după accidentul în care și-au pierdut viața 4 persoane / Primul bărbat care a murit nu ar fi avut contract de muncă / Niciunul nu purta echipament de lucru

Anchetele inițiate după  accident de muncă de la fabrica de caşcaval din Ibăneşti, descoperă nereguli grave din cadrul legislației muncii, anunță Monitorul de Botoșani.  Potrivit inspectorilor în muncă, primul dintre cei care au intrat în fosa plină cu gaze toxice nu avea cartea de muncă. Bărbatul a decedat pe loc.

Potrivit anchetei încă în desfăşurare, victimei i-au fost transmise elementele contractului individual de muncă în aplicația Revisal după incident. Cu alte cuvinte lucra fără forme legale în momentul accidentului, relatează jurnaliștii botoșăneni.

În cursul zilei de marţi reprezentanţii ITM vor discuta cu fiul administratorului societăţii, care este şi e adminitrator în acte.

„Sperăm să aflăm mai multe informații. De asemenea, vom solicita accesul la camerele de luat vederi pentru a vedea dinamica lucrurilor din acea zi. Urmează o perioadă extrem de laborioasă, implicați colegi din cadrul Inspectoratului și coordonați de un inspector din Inspecția Muncii Bucureşti. Cert este că au murit patru persoane, nu purtau echipament de lucru şi discutăm de o intoxicaţie acută profesională”, a precizat Daniela Lozneanu, directorul ITM Botoşani.

Incidentul de la Ibăneşti, de duminică, este cel mai grav accident de muncă din judeţ din ultimii 24 de ani.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...