Netanyahu a exclus din nou orice încetare a focului în Fâşia Gaza, fără eliberarea ostaticilor reţinuţi de teroriștii Hamas
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a exclus miercuri din nou orice încetare a focului în Fâşia Gaza fără eliberarea ostaticilor reţinuţi de gruparea teroristă Hamas, în timp ce armata israeliană, care desfăşoară operaţiuni terestre împotriva acestei grupări, a transmis că aproximativ 50.000 de civili au fugit miercuri din nordul enclavei palestiniene către sud prin „culoarul de evacuare” pe care l-a securizat pentru a doua zi consecutiv, relatează AFP conform Agerpres.
Netanyahu a menţionat în declaraţia sa că doreşte „să înlăture orice zvonuri zadarnice”. „Nu va exista o încetare a focului fără eliberarea ostaticilor noştri”, a indicat el, în timp ce circulă informaţii despre negocieri conduse de Qatar, ţară care, conform unei surse apropiate de Hamas, ar media eliberarea a 12 ostatici, dintre care 6 americani, în schimbul unui armistiţiu umanitar pentru trei zile.
Şi o sursă din Qatar, care s-a exprimat cu condiţia anonimatului, a vorbit despre o mediere „în coordonare cu SUA (…) pentru a obţine eliberarea a 10-15 ostatici în schimbul unei încetări a focului pentru două zile”.
Conform sursei apropiate de Hamas, divergenţele în aceste negocieri secrete privesc în acest moment durata armistiţiului şi includerea într-un eventual acord a părţii de nord a Fâşiei Gaza, iar „Qatarul aşteaptă un răspuns al israelienilor” asupra acestor puncte.
Peste 240 de persoane au fost luate ostatice de Hamas în timpul incursiunii acesteia în sudul Israelului pe 7 octombrie. Gruparea islamistă a ucis acolo în acea zi peste 1.400 de persoane, majoritatea civili. Războiul a continuat cu represaliile Israelului, care de atunci bombardează neîncetat Fâşia Gaza pentru a anihila mişcarea Hamas, ultimul bilanţ al victimelor din enclava palestiniană controlată de această mişcare indicând miercuri peste 10.000 de morţi, dintre care mai mult de 40% sunt copii.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank