G4Media.ro

Netanyahu acuză Marea Britanie că transmite „mesaje mixte” privind sprijinul pentru Israel

sursa foto: Pexels

Netanyahu acuză Marea Britanie că transmite „mesaje mixte” privind sprijinul pentru Israel

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a acuzat guvernul britanic, într-un interviu acordat Daily Mail, că trimite „mesaje mixte” cu privire la sprijinul său pentru Israel şi că „subminează” dreptul ţării sale la autoapărare, relatează dpa, transmite Agerpres.

Netanyahu a criticat noul guvern laburist britanic pentru suspendarea a circa 30 de exporturi de arme către Israel pe fondul îngrijorărilor că acestea ar putea utilizate în conflicul din Fâşia Gaza prin încălcarea dreptului umanitar internaţional.

Premierul britanic Keir Starmer a renunţat, de asemenea, la planul fostului guvern conservator de a contesta cererea Curţii Penale Internaţionale (CPI) privind emiterea unui mandat de arestare împotriva Netanyahu.

Ambele decizii au provocat tensiuni diplomatice cu Israelul, care a lansat o ofensivă în Gaza după ce militanţi ai Hamas au pătruns la sfârşitul anului trecut în Israel şi au ucis circa 1.200 de persoane şi au răpit alte 250, potrivit cifrelor guvernului israelian.

Peste 41.000 de palestinieni au fost ucişi în ofensiva israeliană din Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii din teritoriu.

Într-un interviu pentru publicaţia britanică Daily Mail, Netanyahu a declarat că: „După masacrul Hamas din 7 octombrie, fostul guvern britanic a sprijinit clar Israelul. Din păcate, actualul guvern trimite mesaje mixte”.

„Ei spun că Israelul are dreptul să se apere, însă ei subminează capacitatea noastră de a ne exercita acest drept, atât prin schimbarea poziţiei Marii Britanii cu privire la acuzaţiile absurde făcute de procurorul CPI împotriva Israelului, cât şi prin blocarea vânzărilor de arme către Israel, în condiţiile în care noi luptăm împotriva organizaţiei teroriste care a comis masacrul din 7 octombrie”, a declarat Netanyahu.

Ca reacţie, un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Externe a declarat: „Am fost absolut clari că, atunci când Israelul întreprinde acţiuni militare pentru a-şi susţine dreptul legitim la autoapărare, el trebuie să respecte dreptul umanitar internaţional”.

„Marea Britanie şi-a exprimat îngrijorările cu privire la aceste probleme timp de mai multe luni, şi la fel cum au făcut şi alţi aliaţi. Din păcate, aceste îngrijorări nu au fost abordate în mod satisfăcător. Prioritatea noastră rămâne obţinerea unui acord de încetare a focului în Gaza, eliberarea ostaticilor, protejarea civililor şi furnizarea de ajutoare umanitare”, a mai spus oficialul britanic.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...