G4Media.ro

Netanyahu anunţă că l-a ”eliminat pe înlocuitorul lui Nasrallah” şi ameninţă Libanul…

sursa foto: Platforma X/Netanyahu

Netanyahu anunţă că l-a ”eliminat pe înlocuitorul lui Nasrallah” şi ameninţă Libanul cu ”distrugeri ca în Gaza”

Israelul l-a ”eliminat pe înlocuitorul lui (Hassan) Nasrallah”, anunţă marţi premierul israelian Benjamin Netanyahu, care se referă la Hashim Safi Aldiyn/Hachem Safieddine, al cărui nume circula ca potenţial succesor al liderului Hezbollah, relatează AFP, citată de News.ro.

Un oficial din cadrul Hezbollah anunţa sâmbătă că s-a ”pierdut” contactul cu Hachem Safieddine în urma unor atacuri israeliene care au vizat vineri fieful Hezbollah la Beirut.

Ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant a anunţat marţi, mai înainte, într-un comunicat, că ”înlocuitorul” lui Hassan Nasrallah ”probabiul” a fost ucis.

Benjamin Netanyahu le-a cerut marţi libanezilor să-şi ”salveze” ţara şi să o elibereze ”de Hezbollah”.

El a ameninţat că, în caz contrar, Ţara Cedrului va cunoaşte ”distrugeri şi suferinţe ca cele pe care le vedem în Fâşia Gaza”.

”Noi l-am eliminat (la 27 septembrie, într-un atac israelian la periferia de sud a Beirutului pe Hassan) Nasreallah, pe înlocuitorul lui Nasrallah şi pe înlocuitorul înlocuitorului său”, a declarat Netanyahu în acest mesaj video preînregistrat, în engleză, fără să dea nume.

Ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant a dat asigurări mai înainte că mişcarea islamistă libaneză Hezbollah a fost ”zdrobită” în atacuri israeliene intensive în care a fost asasinat liderul acesteia Hassan Nasrallah.

Libanul ar putea cunoaşte ”aceeaşi spirală catastrofală” ca Fâşia Gaza, a tras un semnal de alarmă directorul Programului Alimentar Mondial (PAM) al ONU în Liban şi a îndemnat la o acţiune urgentă care să pună capăt ecaladării actuale a violenţelor.

Hezbollahul a anunţat marţi că a tras ”un număr mare de obuze” la Haifa, un oraş important situat în nordul Israelului, la exact un an de zile de la primele tiruri împotriva vecinului israelian.

Aproximativ 85 de proiectile au fost trase din Liban către oraşul Haifa şi nordul Israelului, a anunţat într-un comunicat armata israeliană.

Ministrul din Qatar însărcinat cu Cooperarea Loulouwa Bent Rached al-Khater a anunţat marţi, la Beirut, că Doha deschide ”un pod aerian” pentrua trimite ajutor umanitar, medical şi alimentar în Liban, în care Israelul şi Hezbollahul luptă într-un război deschis.

Ministrul libanez al Sănătăţii Firas Abiad a declarat că consideră acest ”pod aerian” – zece avioane în octombrie, potrivit Guvernului libanez – ”un ajutor vital pentru alinarea suferinţelor poporului libanez”.

Hezbollah a anunţat marţi că a respins trupe israeliene care s-au ”infiltrat” în sudul Libanului, în apropierea unei poziţii a Forţei ONU de Menţinerea Păcii (FINUL).

Mişcarea proiraniană a precizat în comunicat că a respins dincolo de frontieră militari israelieni care s-au ”infiltrat” în apropierea unei poziţii a Căştilor Albastre la Labboune, un sat de frontieră.

Iranul a avertizat israelul împotriva oricărui atac asupra ”infrastructurilor” sale, în contextul unor îngrijorări cu privire la posibile atacuri israeliene vizând instalaţii – nucleare sau petroliere – în Iran.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...