G4Media.ro

Netanyahu: Este nevoie de o incursiune terestră pentru a distruge Hamas la…

Sursa foto: Jaafar ASHTIYEH / AFP

Netanyahu: Este nevoie de o incursiune terestră pentru a distruge Hamas la Rafah

Distrugerea Hamas la Rafah necesită o incursiune terestră a forţelor israeliene, a afirmat marţi premierul israelian Benjamin Netanyahu, în urma unui apel al Casei Albe de a regândi strategia cu privire la acest oraş din sudul Fâşiei Gaza unde peste un milion de palestinieni şi-au găsit adăpost fugind de luptele din alte zone ale enclavei, relatează Reuters şi EFE, transmite Agerpres.

Netanyahu a declarat în faţa deputaţilor că i-a explicat „extrem de clar” preşedintelui american Joe Biden „că suntem hotărâţi să finalizăm eliminarea acestor batalioane (ale Hamas) din Rafah şi nu există alt mod de face acest lucru decât printr-o intervenţie terestră”.

În cursul unei convorbiri telefonice desfăşurate luni, preşedintele american Joe Biden i-a spus premierului israelian Netanyahu că este „profund preocupat” în legătură cu o ofensivă terestră majoră a armatei israeliene la Rafah, despre care consideră că ar fi o eroare, şi a solicitat trimiterea în SUA a unei delegaţii israeliene pentru a discuta despre proiectul de ofensivă, iar şeful guvernului israelian a acceptat, a afirmat consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan.

„În ceea ce priveşte preşedintele (Biden), ne-am pus de acord asupra modului în care ne-ar putea prezenta ideile sale, mai ales în ceea ce priveşte aspectul umanitar, întrucât, desigur, împărtăşim dorinţa de a permite plecarea ordonată a populaţiei (din oraşul Rafah) şi acordarea de asistenţă populaţiei civile”, a menţionat marţi Netanyahu în cadrul comisiei pentru afaceri externe şi securitate a Knessetului (parlamentul israelian).

Netanyahu a aprobat vineri planurile pentru îndelung anticipata operaţiune militară în oraşul Rafah din extremitatea sudică a Fâşiei Gaza. Aprobarea planului survine în pofida înmulţirii criticilor internaţionale şi avertismentelor din partea aliaţilor cheie ai Israelului, în legătură cu faptul că peste un milion de palestinieni se adăpostesc la Rafah după ce s-au refugiat din cauza luptelor din alte zone ale enclavei.

Dacă Israelul nu încearcă să preia controlul pe cale terestră la Rafah, ar însemna ca „aproximativ 20%” din Hamas să rămână intactă, ceea ce i-ar permite să se reorganizeze şi să recucerească Fâşia Gaza, reprezentând din nou o ameninţare pentru Israel, a mai subliniat marţi premierul israelian.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Sigur. Si marmota…