
Netanyahu: Israelul e pregătit să vorbească despre încheierea războiului din Gaza şi să pună în aplicare planul lui Trump
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat duminica aceasta că Israelul este pregătit să discute despre „etapa finală” a războiului din Gaza, în care gruparea islamistă palestiniană „Hamas va depune armele”, liderilor grupării „li se va permite să plece în străinătate”, iar planul preşedintelui american Donald Trump pentru „emigrarea voluntară” a populaţiei din Gaza va fi pus în aplicare, informează EFE, transmite Agerpres.
La începutul unei reuniuni de cabinet, Netanyahu a mai spus că executivul său a mai avut o reuniune sâmbătă seara şi a decis să „crească presiunea” în Gaza, potrivit unui comunicat al biroului prim-ministrului.
Netanyahu a declarat la reuniunea cabinetului său că „presiunea militară funcţionează” în Gaza, unde armata israeliană a lansat o nouă ofensivă pe 18 martie după ce a încălcat acordul de încetare a focului cu Hamas, iar de atunci şi-au pierdut viaţa peste 900 de oameni.
În opinia premierului israelian, această presiune funcţionează, pentru că „zdrobeşte capacităţile militare şi guvernamentale ale Hamas” şi, totodată, „creează condiţiile pentru eliberarea” ostaticilor israelieni ţinuţi în Gaza (59, vii şi morţi).
În ceea ce priveşte convorbirile privind o nouă încetare a focului în Gaza, în urma ştirii că Hamas a acceptat o propunere egipteană de eliberare a cinci ostatici care să coincidă cu celebrările de la sfârşitul Ramadanului, care încep duminică, Netanyahu a afirmat că nu este adevărat că Israelul nu negociază.
Potrivit prim-ministrului israelian, el face acest lucru „sub foc”, iar acest lucru „este şi eficient” pentru că vede că „există fisuri”, posibil referindu-se la demonstraţiile din Gaza din ultimele zile care cer ca Hamas să părăsească enclava.
Netanyahu a insistat că Israelul este într-adevăr pregătit „să vorbească despre etapa finală” a războiului.
„Hamas va depune armele. Conducătorilor săi li se va permite să plece în străinătate. Vom garanta securitatea generală în Fâşia Gaza şi vom permite implementarea planului Trump, a planului de imigrare voluntară”, a spus el, referindu-se la planul preşedintelui american Donald Trump de a strămuta cetăţenii din Gaza în alte ţări şi de a transforma enclava într-o destinaţie turistică.
„Acesta este planul. Nu îl ascundem; suntem dispuşi să-l discutăm oricând”, a adăugat el, referindu-se la ideea preşedintelui SUA, care s-a lovit de opoziţia ţărilor arabe care ar trebui să-i găzduiască pe locuitorii strămutaţi din Gaza.
Mai mult, Netanyahu a transmis cabinetului său că orice afirmaţie că guvernului său nu îi pasă de ostaticii israelieni din Gaza „este un ecou al propagandei Hamas”, care încearcă să „creeze divizare” în Israel prin „crearea unei imagini false”.
„Până astăzi, combinaţia dintre presiunea militară şi cea politică este singurul lucru care a reuşit să-i aducă înapoi pe ostatici”, a spus el.
Netanyahu s-a referit şi la cele două proiectile trase vineri din Liban asupra teritoriul israelian fără a provoca pagube, care au fost urmate de un atac israelian în ţara vecină (inclusiv asupra unei clădiri din Beirut), care a făcut cel puţin cinci morţi.
În acest sens, el a afirmat că „statul libanez este responsabil pentru ceea ce părăseşte teritoriul său şi trebuie să se asigure că acest lucru nu se întâmplă”.
„Niciun atac împotriva statului Israel nu trebuie să părăsească teritoriul său. Respectăm statul libanez şi armata sa şi, aşadar, le cerem ceea ce se cere de la cineva pe care îl respecţi”, a adăugat el.
Iar înainte de începerea reuniunii cabinetului său, Netanyahu a mulţumit Statelor Unite pentru atacurile împotriva rebelilor Houthi din Yemen: „Faptul că Statele Unite intră acolo în forţă este o schimbare majoră”.
Netanyahu a declarat că preţuieşte alianţa cu SUA, care sprijină statul israelian „fără rezerve”.
„Apreciez foarte mult acţiunea Statelor Unite, aliatul nostru. Gestionează lucrurile în forţă”, a spus Netanyahu, nuanţând că „desigur” şi Israelul acţionează pentru a se apăra.
Şi a adăugat: „Apreciem întotdeauna parteneriatele. Avem o alianţă cu cea mai mare putere a lumii, care ne sprijină acolo şi în alte părţi fără rezerve”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii