Netanyahu: Israelul intenţionează să îşi redeschidă economia până pe 5 aprilie, după vaccinarea întregii populaţii eligibile
Israelul intenţionează să îşi redeschidă economia până pe 5 aprilie, după vaccinarea întregii populaţii eligibile împotriva Covid-19 şi discută cu producătorii de vaccinuri Pfizer şi Moderna pentru deschiderea unor fabrici în ţară, a declarat, miercuri, premierul israelian Benjamin Netanyahu, transmite Reuters, citată de News.ro.
Israelul a importat vaccinuri fabricate de Pfizer-BioNTech şi Moderna şi a administrat cel puţin o doză de vaccin al Pfizer cel puţin la 50% din populaţia sa de 9 milioane de persoane.
Duminică, Israelul a redeschis numeroase afaceri, între care magazinele stradale şi mallurile, cu toate că unele facilităţi de recreere sunt disponibile numai persoanelor imunizate prin vaccinare sau după recuperarea în urma infectării cu Covid-19.
Mulţi dintre copii au revenit la şcoală, dar elevii din şcolile gimnaziale învaţă încă acasă, în timp ce restaurantele pot doar să ofere mâncare la pachet sau să facă livrări.
Vorbind reporterilor din Tel Aviv, Netanyahu a declarat că toţi israelienii eligibili, cu vârsta de cel puţin 16 ani, ar trebui să fie vaccinaţi până la sfârşitul lunii martie, ceea ce ar permite o redeschidere completă a economiei până pe 5 aprilie.
În vederea realegerii într-un nou scrutin, din 23 martie, Netanyahu a mai spus că discută cu şefii Pfizer şi Moderna.
”Vom înfiinţa aici două fabrici care vor face ca Israelul să devină o parte a lanţului global de aprovizionare cu vaccinuri”, a spus el.
Netanyahu a declarat că una dintre fabrici va produce flacoane pentru Moderna, iar cealaltă va fi un centru de cercetare şi dezvoltare pentru Pfizer.
Nu au existat comentarii imediate din partea niciunei companii. Marţi, Israelul a declarat că oferă cantităţi mici de vaccinuri, excedentare, pentru COVID-19 teritoriilor administrate de palestinieni, precum şi mai multor ţări.
În această lună, palestinienii au primit un transport iniţial de doze Moderna din Israel, care a ajutat la lansarea unui program limitat de vaccinare în Gaza şi Cisiordania ocupată de Israel. În timp ce Israelul a vaccinat palestinienii în Ierusalimul de Est, ţara a fost criticată în străinătate pentru că nu şi-a extins campania în celelalte zone palestiniene.
sursa: News.ro
sursa foto: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii