Netanyahu se declară „extrem de dezamăgit” de Macron: „Iranul nu a impus un embargo asupra Hezbollah sau Hamas”
Premierul Benjamin Netanyahu a declarat miercuri pentru CNews, că a fost „extrem de dezamăgit” după discuţia cu Emmanuel Macron, transmite News.ro.
„Ne-a sprijinit la începutul războiului şi, încetul cu încetul, am văzut că ia poziţii împotriva intereselor noastre comune. A impus un embargo asupra Israelului. Iranul nu a impus un embargo asupra Hezbollah sau Hamas”, a continuat el.
Săptămâna trecută, comentariile făcute de şeful statului francez despre premierul israelian au provocat controverse. Potrivit unei relatări din Le Parisien, confirmată apoi de BFMTV, Emmanuel Macron ar fi declarat la ultima reuniune a Consiliului de Miniştri din 15 octombrie că „Netanyahu nu ar trebui să uite că ţara sa a fost creată printr-o decizie a ONU”.
O afirmaţie eronată, potrivit lui Benjamin Netanyahu, pentru care războiul din 1948 a creat Israelul, nu o decizie a ONU.
„Un memento pentru preşedintele Franţei: nu rezoluţia ONU a fost cea care a creat statul Israel, ci mai degrabă victoria obţinută în războiul de independenţă cu sângele luptătorilor eroici, dintre care mulţi erau supravieţuitori ai Holocaustului, în special din regimul Vichy din Franţa”, a declarat atunci Benjamin Netanyahu într-un comunicat.
Această confruntare între cei doi lideri are loc într-un context de mare tensiune între Forţa Interimară a Naţiunilor Unite în Liban (UNIFIL) şi statul evreu. La 13 octombrie, forţa ONU a denunţat „încălcările şocante” ale poziţiilor sale de către Israel, raportând că două tancuri Tsahal au intrat duminică „în forţă” pe una dintre poziţiile sale. La rândul său, Israelul cere ca UNIFIL să părăsească sudul Libanului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank