Netanyahu, un lider în război pentru supraviețuirea sa politică

Crește presiunea asupra premierului israelian, din ce în ce mai pus sub semnul întrebării pentru gestionarea crizei, scrie cotidianul spaniol La Razon, citat de Radar.

Climatul de lipsă de încredere instituțională în Israel este fără precedent, la fel cum a fost şi atacul Hamas din 7 octombrie. Pentru că încrederea este pusă într-o autoritate responsabilă care, atunci când nu își îndeplinește datoria și face o greșeală, și-o asumă și o corectează. Înalți comandanți ai armatei și ai serviciilor de securitate și-au asumat responsabilitatea după catastrofa din acea sâmbătă. Nu şi guvernul. „Un prim-ministru este responsabil instituțional. În cazul israelian, Benjamin Netanyahu este responsabil de Shabak (serviciul de securitate internă), Mossad (serviciul de securitate externă) și rapoartele ministrului Apărării privind funcționarea armatei”, a explicat Mario Sznajder, profesor emerit în științe politice la Universitatea Ebraică din Ierusalim. „Și dacă nimeni nu l-a informat despre ceea ce părea să se pregătească, ar fi trebuit să întrebe”.

Potrivit lui Sznajder și multor altor analiști, Netanyahu nu are cum să se exonereze pentru lanțul de evenimente dezastruoase care s-au abătut asupra țării în ziua în care a fost amintită o altă lovitură teribilă pentru Israel care a avut loc în urmă cu cincizeci de ani: Războiul de Yom Kippur. Analistul Alon Pinkas subliniază în ziarul Haaretz că, din dimineața zilei de 7 octombrie, Netanyahu „nu a făcut altceva decât să planifice cum să se salveze, debarasându-se de orice formă de responsabilitate, deturnând responsabilitatea și dând vina pe armata și serviciile de informații pentru ceea ce a fost cea mai rea și cea mai mortală zi din istoria Israelului. Și acum singurul său obiectiv și mașinăria politică pe care a pus-o în aplicare este să supraviețuiască instituțional situației.

Potrivit lui Pinkas, el face acest lucru folosind două instrumente. Primul este politic, conducându-şi guvernul de extremă dreaptă și plătind mulți bani comunității ultraortodoxe și, se bănuiește, că va folosi și o parte semnificativă din „ajutorul de urgență” de 14,3 miliarde de dolari în același scop. Al doilea instrument, potrivit analistului, este crearea și consolidarea unei noi narațiuni despre ceea ce se întâmplă: un război între civilizații, un „al doilea război de independență”, pe care numai el îl poate conduce. Și dacă Netanyahu nu va supraviețui, nici țara nu va supraviețui.

Erau aceleași argumente pe care le-a folosit în anii precedenți când s-a referit la Iran și amenințarea existențială pe care o reprezintă pentru Israel. Din acest motiv, orice critică la adresa conducerii sale în război este considerată deplorabilă și că sabotează cauza mai mare: lupta pentru propria existență.

Dar Israelul nu luptă pentru existența sa. Nu deocamdată. Are o armată puternică, sprijinul a jumătate din lume și două portavioane americane staționate acolo. „Dacă l-am fi dat afară din guvern la începutul protestelor, dacă am fi avut curajul să facem acest lucru, nu ar mai fi murit atâţia copii, nu ar mai fi fost răpiţi atâţia oameni şi duşi în Gaza”, spune Ishai Hadas, liderul mișcării sociale anti-Netanyahu numită Ministrul Crimei, care în ultimii șase ani organizează manifestații împotriva politicii premierului care, în opinia sa și a multora, a aprobat legi menite să submineze justiția și să împiedice urmărirea penală pentru cele trei cazuri de luare de mită, fraudă și încălcare a încrederii care planează asupra lui.

În plus, detractorii săi îl acuză că nu caută conciliere, ci, dimpotrivă, creează discordie în toate domeniile. „În ultimii 14 ani, în timp ce implementa o politică de împărțire și stăpânire împotriva Cisiordaniei și a Gazei, dar și pe plan intern, Netanyahu a rezistat oricărei tentative, militare sau diplomatice, care ar fi putut pune capăt regimului Hamas”, a subliniat Sznajder.

Potrivit profesorului, Netanyahu a menținut Hamas la putere mulți ani, „dar fără a avea contact direct. I-a convenit să lase lucrurile astfel și să nu fie nevoit să negocieze cu Abbas (președintele Autorității Naționale Palestiniene). Și acțiunile militare care au avut loc în toți acești ani împotriva Hamas au fost întotdeauna foarte limitate și nu a existat niciodată o încercare care să vrea să meargă până la capăt pentru a răsturna Hamas, nici măcar cu ministrul Apărării (Avigdor) Liberman.

Acum, blocat într-un război disproporționat, firesc între o armată regulată și o grupare teroristă, cu o țară mai înclinată spre promisiunea de a scoate Hamas din Gaza, dar și cu o parte a populației care cere dreptate în presa națională sau internațională, care face apel la încetarea focului pentru că crede că războiul nu este calea, Netanyahu spune lucruri cum ar fi: că va schimba Orientul Mijlociu, că „nu va exista Hamas după Hamas” și că „Gaza nu va mai fi niciodată o amenințare”. Dar nu există nicio discuție despre viitorul Fâşiei sau relația acesteia cu Cisiordania, deoarece asta ar implica retrogradarea lui la un politician într-o democrație în care trebuie să fie responsabil în fața electoratului său, deschizând fisura punerii în discuție a acțiunilor și inacțiunilor sale și, în concluzie, înlăturându-l din povestea sa despre un conducător mai presus de bine și de rău, adaugă expertul.