G4Media.ro

Netflix își suspendă serviciul în Rusia pentru a protesta față de invazia…

sursa foto: Pexels/ John-Mark Smith

Netflix își suspendă serviciul în Rusia pentru a protesta față de invazia Ucrainei (media)

Platforma americană de streaming Netflix şi-a suspendat serviciul în Rusia, au raportat duminică mai multe media americane, în semn de protest faţă de invazia rusă a Ucrainei, transmite AFP.

Gigantul video la cerere şi-a întrerupt deja, la începutul săptămânii trecute, achiziţiile în Rusia, precum şi producţiile sale de programe originale.

„Ţinând cont de circumstanţele de pe teren, am decis să ne suspendăm serviciul în Rusia”, a declarat un purtător de cuvânt pentru site-ului revistei americane Variety.

Solicitat de AFP, Netflix nu a răspuns deocamdată.

Lider mondial, cu 221,8 milioane de abonaţi plătitori la sfârşitul anului 2021, platforma de streaming Netflix este un jucător minor în Rusia, unde are mai puţin de un milion de abonaţi, potrivit Wall Street Journal.

Grupul nu publică date numai despre piaţa rusă şi nu a răspuns unei solicitări a AFP privind numărul său de abonaţi în Rusia.

Netflix se alătură numeroaselor companii străine care şi-au anunţat suspendarea activităţilor sau retragerea lor totală din Rusia după lansarea ofensivei ruse în Ucraina.

În urmă cu o săptămână, Netflix a informat că nu va respecta noua lege a audiovizualului din Rusia, care o obligă să includă aproape 20 de canale publice pentru a putea opera în această ţară.

Legislaţia, a cărei intrare în vigoare era prevăzută pentru 1 martie, obligă Netflix şi alte servicii audiovizuale să emită conţinuturi ale unor medii afiliate Kremlinului precum Perviy Kanal (Canal 1), canalul de divertisment NTV, sau Postul Bisericii Ortodoxe.

sursa foto: Pexels/ John-Mark Smith

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Le-au dat oare banii înapoi pe luna nefolosita?

  2. Bun, să se uite la Nu Zaieț, Nu Pogodi.