G4Media.ro

Netflix, vizat de o plângere pentru defăimare în Suedia, pentru serialul dedicat…

Sursa foto: Unsplash / Cameron Venti

Netflix, vizat de o plângere pentru defăimare în Suedia, pentru serialul dedicat principalului suspect în asasinarea premierului suedez Olof Palme

Gigantul american de streaming Netflix este vizat de o plângere pentru defăimare în Suedia împotriva noului său serial dedicat principalului suspect în asasinarea premierului suedez Olof Palme în 1986, au anunţat marţi autorităţile sudeze, relatează AFP, citată de Agerpres.

Consultant la sediul companiei de asigurări Skandia din apropierea locului crimei, Stig Engström a fost desemnat oficial anul trecut drept presupus vinovat de către justiţia suedeză, după 35 de ani de anchetă care nu a reuşit să dezlege cu certitudine cea mai faimoasă crimă din istoria Suediei.

Cunoscut şi sub numele de „Omul Skandia”, Stig Engström, ostil politicii premierului Olof Palme, a murit în 2000 fără a se fi temut cu adevărat de anchetatori.

Acuzarea sa directă în serialul Netflix „The Unlikely Murderer” este un „caz clar de defăimare”, se arată în plângere, a cărei copie a fost transmisă AFP de cancelaria de justiţie, autoritatea responsabilă cu acest dosar.

Reclamantul, a cărui identitate este confidenţială, acuză Netflix că a introdus în scenariul său elemente „perfect neîntemeiate în fapte aşa cum sunt ele cunoscute”, care nu apar în cartea de investigaţie a jurnalistului Thomas Pettersson, din care a fost inspirat serialul.

Figură emblematică a social-democraţiei şi apărător înflăcărat al Lumii a Treia, Olof Palme a fost împuşcat pe un bulevard din centrul Stockholm-ului în 1986, când se întorcea într-o seară de la cinema împreună cu soţia sa, fără gărzi de corp.

Asasinul l-a împuşcat în spate, înainte să fugă de la faţa locului şi să-l lase pe prim-ministru să agonizeze pe trotuar.

Engström se prezentase ca martor la începutul anchetei.

În serialul Netflix, el este prezentat drept cel care l-a împuşcat pe Olof Palme. Sunt urmărite apoi manevrele sale de a se sustrage, prezentându-se anchetatorilor şi presei drept un martor care pur şi simplu a ieşit târziu de la serviciu.

Un text de la sfârşitul fiecărui episod aminteşte că serialul este o ficţiune inspirată din cartea lui Pettersson şi că nu s-a dovedit că Engström ar fi fost criminalul.

Deşi a înregistrat un succes uriaş, serialul a devenit subiect de critici în Suedia.

Fosta soţie a lui Engström, Margareta, a calificat drept un „atac personal” faptul că serialul a sugerat că ea a înţeles că soţul ei este criminalul.

Într-un interviu acordat televiziunii publice SVT, ea a negat însă că a depus o plângere.

Sursa foto: Unsplash / Cameron Venti

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Serialul este bine făcut, bine documentat. Îl consider credibil prin faptele descrise.
    Criticile ar trebui aduse poliției sudeze, care a fost depășită prin neprofesionalism la vremea respectivă.
    Sugestie pentru anchetatori și polițiști: citiți cu atenție romanele Agathei Christie!

  2. Felicitări Netflix!
    Ai tot dreptul să arăți adevărul!

  3. Unul dintre globaliștii infecți care a stricat Suedia și a demarat demența cu musulmanii care a primit ce merita.

  4. Topul filmelor Netflix = topul filmelor de propaganda progresista.
    Pentru a fi disponibil pe Netflix un film trebuie sa indeplineasca cel putin una din conditiile urmatiare:
    – personajul principal pozitiv trebuie sa fie gay/lesbiana/transgender/negru, sau macar femeie. Este interzis sa fie un barbat alb crestin.
    – daca apare un negru/negresa in film, obligatoriu este intr-un rol de doctor/Sef CIA/FBI, avocat, presedinte/etc. Ca si in viata reala, ca doar nu ati vazut negru care sa fie traficant de droguri sau puscarias din tata-n fiu.
    – obligatoriu in film trebuie sa apara mai mult sau mai putin discret o tema din agenda progresista (global warming, refugiati doctori/ingineri/experti IT etc)
    – in rolul (rolurile) negativ va fi obligatoriu un barbat alb crestin. Va fi obligatoriu fara educatie, rau din toate punctele de vedere, gangster/traficant de droguri/ucigas etc.
    Si lista continua…
    Goebbels ar fi fost invidios sa vada cat de departe au ajuns aceste unelte ale Noului Minister al Adevarului (Netflix, YouTube, Facebook, Twitter etc).