G4Media.ro

Nevăzătorii vor putea vâsli în lacul Gheorghieni din Cluj / Se strâng…

Sursa foto: Pixabay

Nevăzătorii vor putea vâsli în lacul Gheorghieni din Cluj / Se strâng bani pentru instalarea unor boxe, astfel ca nevăzătorii care sunt în caiac să se poată ghida după ele

30 de caiace au fost duminică, 9 iulie, pe lacul din Gheorgheni, într-un maraton de vâslit de 12 ore. Cei de la Caiac SMile au revenit la Cluj, ca să înceapă să strângă fonduri pentru accesibilizarea lacurilor, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Cluj.

Aceştia plănuiesc să instaleze pontoane speciale, pentru ca persoanele în scaun rulant să poată urca singure în caiac, dar şi boxe care să-i ajute pe nevăzători să se orienteze pe lac.

Lacul din Gheorgheni va fi primul care urmează să fie accesibilizat. Planul este ca echipamentele să fie instalate la sfârşitul lunii august, iar din septembrie asociaţia va reveni lunar la Cluj pentru a organiza ieşiri pentru persoanele cu dizabilităţi.

„Se strâng acum kilometri, pentru a aduna fondurile necesare achiziţionării echipamentelor. Va fi un ponton şi un caiac cu scaun special, la care accesul va fi gratuit de fiecare dată când vor veni să se bucure de această experienţă. Boxe vor fi amplasate în 4 puncte ale lacului; acestea vor emite sunete diferite, pentru ca nevăzătorii care sunt în caiac să se poată ghida după ele.În acest sezon ne-am gândit să accesibilizăm lacuri din Cluj, Braşov, Iaşi şi Bucureşti”, Denisa Oşan reprezentanta asociației.

Caiac SMile este o asociaţie înfiinţată în 2018, principala sa activitate fiind promovarea sporturilor de sezon în rândul persoanelor din grupuri vulnerabile.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Ca sa vasleasca au nevoie sa aiba in fiecare zi ceva omenesc de mancare ….. Va trozneste mintea astora din Cluj , de n-ai vazut asa ceva ! Banuiesc ca ati rezolvat cumva si cu oamenii aia care nici identitate nu au, cu multi copii care traiesc langa gropile de gunoi din judet cu sobolanii……

    • asa e in Cluj, numai cu probleme din astea „traznite”. Acum sa va intreb, dumneavoastra ati rezolvat toate problemele din lumea asta? Ati rezolvat cu saracia la sate? Ati rezolvat cu educatia in scoli? Ati rezolvat cu accesul la sanatate pentru toate clasele sociale? Banuiesc ca raspunsul e NU. Ei, atunci haideti sa ne uitam putin la noi in oglinda si sa ne intrebam: eu ce pot sa fac pentru cei ce am comentat? Cu ce am pus eu umarul azi la o zi mai buna pentru cei ce traiesc langa gropile de gunoi? Dupa ce facem asta, si punem umarul la treaba, apoi vom putea sa comentam despre cei ce fac ceva bun, oricat de mic si insignifiant ar fi pentru unii, pentru oamenii din comunitatea aceasta. O zi mai linistita.