G4Media.ro

New York Times: Hunter Biden l-a contactat pe ambasadorul SUA la Roma…

Sursa foto: Nicholas Kamm / AFP

New York Times: Hunter Biden l-a contactat pe ambasadorul SUA la Roma când tatăl său era vicepreşedinte, iar el avea interese de afaceri în Italia

Hunter Biden l-a contactat pe ambasadorul SUA în Italia în 2016, în timp ce tatăl său, Joe Biden, era vicepreşedinte, pe fondul eforturilor sale de a urmări un proiect geotermal al companiei ucrainene Burisma, unde Hunter Biden făcea parte din consiliul de administraţie, potrivit The New York Times, care citează unele înregistrări obţinute, relatează Reuters , transmite News.ro.

Hunter Biden i-a scris în acel an cel puţin o scrisoare ambasadorului, în numele Burisma, o companie energetică, a relatat marţi NYT.

Avocatul său, Abbe Lowell, a declarat miercuri pentru Reuters că Hunter Biden şi alţii i-au cerut ambasadorului John Phillips şi altora să le facă cunoştinţă cu preşedintele regiunii Toscana din Italia, unde compania evalua unele proiecte.

„Nu a avut loc nicio întâlnire, nu s-a materializat niciun proiect, nu s-a solicitat niciodată nimic în SUA, ci s-a cerut doar o prezentare în Italia”, a declarat Lowell. „Scrisoarea, precum şi cele scrise de alţii de la Burisma, nu căutau nimic mai mult decât o simplă prezentare, aşa cum procedează sute de companii în fiecare an în cazul ambasadorilor şi ambasadelor”, a adăugat avocatul.

O persoană anonimă implicată în acest efort a mai spus că proiectul nu s-a materializat niciodată, potrivit NYT, care a precizat că nu este clar dacă Ambasada SUA din Italia a făcut vreun demers în numele Burisma.

Hunter Biden nu a fost acuzat de încălcarea legii federale privind lobby-ul străin. Republicanii au ridicat acuzaţii nedovedite că preşedintele Biden, Hunter Biden şi alţi membri ai familiei s-au implicat în nereguli financiare, acuzaţii negate de Casa Albă.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat reporterilor, în cadrul briefingului de miercuri, că preşedintele nu a făcut afaceri cu Hunter şi nu ştia că fiul său a contactat Departamentul de Stat în legătură cu afacerea Burisma.

Burisma nu a făcut comentarii pe marginea acestor informaţii ale New York Times, care vin după ce Joe Biden a anunţat luna trecută că nu va mai candida pentru realegerea ca preşedinte.

John Phillips, ambasadorul de atunci, a declarat pentru NYT că a primit multe scrisori şi că nu-şi aminteşte una în mod special de la Hunter Biden, adăugând că nu ar fi încurajat „neapărat” un răspuns din partea sa, tocmai pentru a evita alimentarea unei aparenţe de tratament special.

Preşedintele regiunii Toscana de la acea vreme, Enrico Rossi, a declarat pentru New York Times că nu l-a întâlnit niciodată pe Hunter Biden şi că nu îşi aminteşte ca ambasada SUA să-l fi contactat în legătură cu lucrările planificate de Burisma.

Hunter Biden a pledat nevinovat la acuzaţiile fiscale penale care i-au fost aduse şi este programat să fie judecat pe 5 septembrie. Procurorii din acest doar fiscal l-au acuzat săptămâna trecută pe Hunter Biden că a acceptat plăţi de la un om de afaceri român care a încercat să „influenţeze agenţiile guvernamentale americane” în legătură cu o anchetă penală din România.

Hunter Biden urmează să-şi afle sentinţa, la 13 noiembrie, într-un alt caz, după ce a fost condamnat pentru că a minţit cu privire la consumul său ilegal de droguri pentru a-şi putea cumpăra o armă.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...