G4Media.ro

New York Times: Peste 300 de documente secrete, recuperate de la reşedinţa…

Sursa Foto: katiecouric.com

New York Times: Peste 300 de documente secrete, recuperate de la reşedinţa lui Trump din Florida / Conţinutul documentelor pe care Trump le-a luat de la Casa Albă nu este dat publicităţii

Guvernul american a recuperat peste 300 de documente cu menţiunea „secret” de pe proprietatea fostului preşedinte Donald Trump din Florida, între care rapoarte ale Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), Agenţiei de Securitate Naţională (NSA) şi Biroului Federal de Investigaţii (FBI), a relatat luni publicaţia New York Times, citând mai mulţi responsabili familiarizaţi cu acest dosar, potrivit Agerpres, care citează Reuters.

Un prim lot de peste 150 de documente secrete fusese recuperat în ianuarie de Serviciul naţional al arhivelor, indică publicaţia citată. În iunie, consilierii lui Donald Trump au predat Departamentului de Justiţie al SUA un al doilea set de documente, în timp ce un al treilea lot a fost confiscat de FBI în cursul unei percheziţii efectuate luna aceasta la reşedinţa fostului preşedinte din Mar-a-Lago, în Florida, potrivit ziarului.

Nici Ministerul Justiţiei şi nici reprezentanţii ex-preşedintelui american nu au răspuns deocamdată la o solicitare Reuters de a face vreun comentariu pe marginea acestor recuperări de documente.

Donald Trump a solicitat luni unui tribunal federal din Florida să împiedice FBI să analizeze documentele confiscate la domiciliul său până când nu este desemnat un expert care să supravegheze procesul.

Percheziţia FBI este parte a unei anchete federale destinată să stabilească dacă fostul locatar al Casei Albe a luat ilegal documente la sfârşitul mandatului său în ianuarie 2021.

Până în prezent nu se cunoştea exact volumul de materiale pe care forţele de securitate americane îl găsiseră la domiciliul lui Trump, notează EFE.

Conţinutul documentelor pe care Trump le-a luat de la Casa Albă nu este dat publicităţii, având în vedere că sunt materiale „secrete”.

Ministerul Justiţiei a făcut publice doar câteva fragmente din mandatul de percheziţie în baza căruia FBI a inspectat domeniul fostului preşedinte american.

Acest ordin menţionează faptul că Trump şi persoanele din anturajul său ar fi putut săvârşi infracţiuni de obstrucţionare a justiţiei, de distrugere de documente şi de încălcare a legii spionajului.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Sclaveții conservăcioso-sovietico-putinisto-antivacciniști ia treceți la pupat Trmpuța-n cur! Repede, repede! :)))))

    • Bai capsuna, a venit pensia? Iti mai raman banuti si pentru pastilele alea de care ai atata nevoie? Nu ti-ai mai luat tratamentul de ceva timp..

  2. trump aduce documente declasificate in casa cu acordul arhivelor nationale in 2021 cum a facut si obama si clinton, iar gestapo-ul lui biden condus de garland face perchezitie la adversarul politic care il bate in sondajele pentru 2024. Seamana cu situatia lui alexei navalny si vladimir putin. putin = biden

    • Poate nu știi diferența între “clasificate” și “declasificate”. In rest cum spui tu ceilalți aduceau documente declasificate, adică nu mai erau secrete, era publice. Trump a adus documente clasificate, adică secrete.