G4Media.ro

New York Times: Putin a grațiat în secret un prizonier rus pentru…

Sursa foto: Kremlin.ru

New York Times: Putin a grațiat în secret un prizonier rus pentru a lupta pe frontul din Ucraina

Președintele Vladimir Putin a grațiat în secret un prizonier rus pentru ca acesta să se alăture efortului de război din Ucraina, relatează The New York Times, citat de Sky News.

Un document văzut de ziarul american arată că deținutul a fost eliberat la sfârșitul lunii august printr-un „decret de grațiere emis de președintele Federației Ruse”.

Iar certificatul de eliberare a prizonierului a fost emis de Ministerul rus al Justiției.

Ziarul a obținut certificatul de la Yana Gelmel, avocat pentru drepturile deținuților ruși, care a declarat că emiterea unor astfel de certificate a fost o lovitură majoră.

„Ei pot ucide un om, pot jefui, iar apoi pot merge la război și pot pleca liberi. Aceasta este o impunitate totală”, a spus ea.

Documentul oferă o dovadă în plus față de rapoartele care au apărut în ultimele luni despre condamnații ruși care au fost grațiați pentru a putea lupta în Ucraina, pe fondul regreselor militare ale armatei ruse.

Luna trecută, Washington Post a relatat, de asemenea, că zeci de prizonieri au primit promisiuni din partea Kremlinului că sentințele lor vor fi anulate dacă vor efectua serviciul militar.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. poate un detinut Cum sa-ti eliberezi un prizonier propriu Doar daca lupta pentru altii Traducere google

  2. I-a transformat pedeapsa cu inchisoarea in pedeapsa capitala. Si Adolf originalul a trimis puscariasii si bolnavii psihici pe front cand se apropia sfarsitul. Sa speram ca nu va mai apuca sa copieze si urmatoarea etapa a lui Adolf: trimiterea copiilor de 14-16 ani pe front.