New York Times: Serviciile secrete ruse continuă să dezinformeze privind pandemia COVID, iar propaganda rostogolită în social media influențează alegerile prezidențiale din SUA prin tehnici mult mai sofisticate
Mai multe rapoarte declasificare ale agențiilor americane de intelligence acuză Moscova că propagă în mediul online, prin mai multe site-uri, articole false și dezinformări privind pandemia coronavirus, folosind tehnici mai rafinate față de cele utilizate la prezidențialele americane din 2016, notează jurnaliștii New York Times.
Articolul, semnat de E. Barnes și David E. Sanger, arată că dezinformarea propagată de agențiile rusești conectate la guvernul de la Moscova continuă să influențeze americanii în alegerile prezidențiale care se apropie.
Conform NYT, agenția militară rusească de intelligence, cunoscută drept GRU, a folosit site-ul InfoRos, conectat de guvernul de la Moscova, dar și alte siteuri apropiate regimului Putin, pentru a promova dezinformări în limba engleză în ceea ce privește pandemia, amplificând argumente false venite din partea Chinei, cum că noul coronavirus a fost creat de armata SUA, dar și articole prin care se induce ideea că performanțele sistemului medical din Rusia pot aduce o stare de relaxare în relațiile cu Washingtonul.
Eforturile de dezinformare din prezent sunt o rafinare a ceea ce a încercat să facă Rusia în alegerile din 2016, mai arată documentele declasificate citate de jurnaliștii NYT.
Aceștia mai spun că în ceea ce privește conturile false din social media și booții folosiți de ruși pentru a rostogoli articolele false, acestea sunt ușor de eliminat. Însă este mai dificil să oprești diseminarea acestor articole care apar pe site-uri care par legitime, conform experților externi.
În această privință, Facebook a început să eticheteze povești sponsorizate de oficioasele rusești RT și Sputnik. Dar este mai greu pentru companiile de social media să identifice și să eticheteze articole care sunt postate de siteuri conspiraționiste, conform experților.
Multe dintre dezinformările create de agențiile de intelligence rusești sunt propagate prin InfoRos, un site controlat de guvernul de la Moscova, dar și de OneWorld.Press, un site presupus independent, despre care oficiali ai SUA afirmă că are legătură cu GRU.
Oficialii americani spun că și alte siteuri, cum ar fi GlobalResearch.ca, amplifică în mod constant propaganda GRU, dar oficialii de la Washington nu au putut să facă legătura directă cu agențiile de intelligence rusești.
sursa foto: Wikipedia
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
15 comentarii